Mediu
Tu nu știi cât îmi e de târziu și câtă pustietate rânjește sterpezit în ființa mea. Oricât aș încerca să scap de obsesia mea pentru tine mă învârt parcă într-un cerc bezmetic și bucla lui stupidă mă readuce la picioarele tale. Îți mângâi chipul cu degete închipuite și-ți sărut cu patimă fiecare vorbă rostită la ceasul ostenit al nopților de vară. Din tot trupul meu schingiuit se scurge iubirea zguduitoare a ultimelor noastre clipe și toți trecătorii o maltratează cu pașii lor murdari.
Tu, câteodată îți moi buzele în ea ca-ntr-un vin de-mpărtășanie și-apoi ochii tăi mă privesc altfel pentru o secundă cât o părere. Abia acum știu cât de mult mă iubești, dar și cât de imposibil ne e să facem din astea două iubiri una. Condamnați suntem de-o soartă bizară să fim atât de aproape la mii de veacuri distanță și să purtăm în noi două iubiri incongruente, pulsând fiecare în ritmul ei acerb și tainic, mereu în contratimpul celeilalte. Și nici unul din noi nu poate trăi doar din dragostea celuilalt căci ne mistuie veșnic lipsa iubirii noastre, ca un fruct ce a uitat să împovăreze trupul florii aprinse-n asfințit.
013.027
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristiana Popp
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 193
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristiana Popp. “Cronica Ratării (I).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristiana-popp/jurnal/54973/cronica-ratarii-iComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Soarta bizara
tu nu stii cat imi e de tarziu
cata pustietate ranjeste sterpezit in fiinta mea
ma invart parca intr-un cer bezmetic
bucla lui stupida ma aduce la picioarele tale
cu degetele inchipuite iti mangai chipul
si-ti sarut cu patima fiecare vorba rostita
la ceasul ostenit al noptilor de vara.
din trupul meu schingiuit
se scurge iubirea zguduitoare
a ultimelor noastre clipe
si toti trecatorii o maltrateaza cu pasii murdari
tu, cateodata iti moi buzele in ea
ca-ntr-un vin de-mpartasanie
si-apoi ochii tai ma privesc altfel
pentru o secunda cat o parere
abia acum stiu cat ma iubesti
cat e de imposibil sa ne facem
din doua iubiri una
condamnati suntem de o soarta bizara
atat de aproape la mii de veacuri distanta
sa purtam in noi doua iubiri incongruente
pulsand fiecare in ritmul ei acerb si tainic
mereu in contratimpul celeilalte
si nici unul din noi nu poate trai
doar din dragostea celuilalt
caci ne mistuie lipsa iubirii noastre
ca un fruct ce a uitat sa impovareze
trupul florii aprinse-n asfintit.
Am lasat punctuatia la alegerea ta.
Vreau o varianta poetica a acestui text.
Madim