Poezie
Sonet (CCCLIX)
1 min lectură·
Mediu
I-aproape gol pocalul vieții și pe fundul
Său a rămas otrava de jale și urât
Și, pentru că în mine am auzit pământul
Cerându-și împrumutul 'napoi, îl dau pe gât.
Când voi pleca din crâșmă în pragul înserării
Învins de cifra zero din nemilosul ceas,
Au să îmi șteargă urma puhoaiele uitării
Și nu voi mai ajunge în patul meu acas'
Se va așterne pacea, de parcă niciodată
Eu n-am ciocnit cu alții la masă, fără rost
Și între plin și gol e / o clipă suspendată,
O lungă sorbitură; de parcă nici n-am fost;
De parcă în beția aceasta blestemată
Eu m-am băut pe mine cu sete, ca un prost...
041.324
0
I-aproape gol pocalul vieții și pe fundul
Său a rămas otrava de jale și urât
Poate ar merge:
E-aproape gol pocalul vieții, ca mormântul,
A mai rămas otrava de jale și urât
La V7 e simplu de remediat. La V11 nu îmi dau seama cum, dacă îl aduc la ritm, nu se mai potrivește măsura cu versul cu care rimează. Desigur, e doar o părere, așa cum am spus. Mesajul se transmite și în forma de acum.