Poezie

Sonet 236

CCCVI

1 min lectură·4 august 2011

Mediu

De când îmi știu menirea, în nesfârșita lume

Pe care-n mine-o cuget, ca Demiurg exist

Și Dragostea există și Sufletu-mi ca fum e,

Doar tu nu ești și Dorul de tine arde Trist.

Tu ești în locu-n care există doar Instincte

Și sânge și Organe și Mori definitiv,

În care ai miliarde de neuroni nu Minte,

Iar eu în lumea asta nu-s Trist ci Depresiv.

Aș renunța la toate: la Vise, la Scânteie;

M-as prăbuși – Luceafăr – ca să te am deplin

În carne, însă astfel nu te-aș iubi, femeie,

Iar tu-ai fugi Atrasă de-un tânăr Cătălin.

Rămân stăpân pe haos și-un ochi urcat pe cer

Ca să te-Ador, Iubito, ci nu ca să te cer!

4.VIII.2011

001.745

Cristian Vasiliu. “Sonet 236.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-vasiliu/poezie/13986316/sonet-236

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.