Poezie
Sonet 239
CCCIX
1 min lectură·
Mediu
De-mi iei din veșnicia de frământări doar ora
Și trupul tău atavic mi-l dai ca un zaraf
La schimb voi fi de-acuma, pierdut, al tuturora
Și am să-mi lepăd cântul de dragoste în praf.
Ce rost să dau vieții, cădelnițând iubirea,
Când rostul tău teluric în miezu-acestei lumi
Nu e să-ți lași în forme îmbogățită firea
Și nici să crești în spirit, ci numai să consumi.
Învață-mă femeie cum să trăiesc în carne!;
Cum să absorb prin simțuri plăcerea în dezmăț!
Învață-mă scriptura acelui zeu cu coarne!
Învață-mă că totul și toate au un preț!
Învață-mă! În mine nimic n-o să se-ntoarne,
Fiindcă eu Iubirea nu pot să te învăț.
15.VIII.2011
001.808
0