Sonet XXX

Rechem în iarna dulcilor tăceri, Speranțe rătăcite în trecut Și-l plâng cu lacrimi noi pe cel de ieri, Ce prin deșertul vieții s-a pierdut, Iar ochii mei -o matcă ce-a secat- Pentru amicii care nu mai sunt Și pentru-amoruri ce acum decad, Cu râuri largi inundă orice gând. Tristețile, uitării nu-i dau curs Și răscolesc prin amintiri firesc Și-adânc; e timpul fi\'ndcă-am smuls Durere, cu durere să plătesc. Când mă gândesc la tot, prieten drag, Parcă te văd întors, la mine-n prag. Sonet XXX de William Shakespeare When to the sessions of sweet silent thought I summon up remembrance of things past, I sigh the lack of many a thing I sought, And with old woes new wail my dear time\'s waste: Then can I drown an eye, unus\'d to flow, For precious friends hid in death\'s dateless night, And weep afresh love\'s long since cancell\'d woe, And moan th\' expense of many a vanish\'d sight; Then can I grieve at grievances foregone, And heavily from woe to woe tell o\'er The sad account of fore-bemoaned moan, Which I new pay as if not paid before. But if the while I think on thee, dear friend, All losses are restor\'d, and sorrows end.