Oglinda si pendulul 1

Motto: \"Când iubești nu-i nevoie nici măcar de scuze, pentru nimic, niciodată.\" Erich Segal – \"Love Story\" Partea I \"Oglinzi! adânci firide fară fund În voi statui de stafii se ascund!\" (Al. Philippide - Australis) În intuneric oglinda pare un hău nesfârsit ce îmi așteaptă întrebările, ghicind în lungile ezitări nesiguranța de a-i cauta capătul. Cu rusine tristă îi ocolesc contururile străbătand labirinte fantastice și întortocheate cu privirea într-un ritual de proslăvire a complexului de inferioritate. Teama se ghemuiește într-un colț, sfidătoare și mă simt prins într-o capcană. În acest hău, pe care mă pregătesc să-l străpung, mă aflu tot Eu, modelat din umbrele propriilor neliniști și angoase. Încet ridic ochii ca să-mi citesc condamnarea. O clipă suprafața oglinzii se tulbură de atingerea unei mâini neîncrezătoare în adevărul reflectat, apoi acceptarea vine dureroasă în urma unei lungi contemplări. Nu-mi rămâne decât rasul pe ruinele orgoliului meu și râd căci încă mă mai miră multitudinea de forme pe care le poate lua absurdul si ironia. Râd; râd ca și cum aș aștepta să se năruie în cioburi oglinda - fereastra prin care privesc în mine; un conglomerat de linii frânte , oblice, curbe într-un joc geometric guvernat de legi stricte, și un amestec de alb și negru - o alcătuire ternă și ingrată prin blazarea sa. Închid ochii și mă las în voia imaginației închipuind experiențe refuzate. Zadarnic; realitatea sfâșie fragila construcție a visării. Venite de undeva de departe, în jurul meu se sparg colaje de cuvinte distrăgându-mi atenția; converg melodic și intuitiv, pierzându-și înțelesul, spre forul meu interior. Cu legitimitatea autoapărării îmi astup urechile...