marin doamne

Un poem deosebit de cald, din punctul meu de vedere, aproape sfatos. O povestioara ce mi-a placut prin ritmul molcom si firescul degajat. Un aer rusitc, o intimplare de povestit seara, cind te intorci de la cimp. Strofa a doua, remarcabila, la fel si urmatoarele doua. O mica obiectie: a cumpara locul in rai mi se pare un cliseu prea des intilnit, insa, in acest context nu ma deranjeaza, pentru ca orice cliseu intr-un anume context poate sa dea o nota fireasca poeziei. Buna minunea cu firul de painajen, insa nu prea am intels constructia \"aia de-i pune la rana/copacii cind cad in genunchi\". Ori mi se pare mie, ori sint eu confuz in dimineata asta. Am sa recitesc. De asemenea, unii ar putea avea obiectii si in ceea ce-l priveste pe Marin, nume care expliciteaza prea direct sursa poemului. Un nume des intilnit intr-o vesnicie care s-a nascut la sat prea des uzitata, insa apreciez modul in care ai reusit sa nu cazi in capcana lucrurilor spuse deja. Formulari inventive de genul \"nu erau decit el si El plus taranii\", \"de atunci a mai facut o minune si a trimis un fir de paianjen\", dar si altele, salveaza textul de la o poveste banala. Revin la strofa a doua de un firesc pe care ai stiut sa-l redai excelent, cu toate ca e previzibila in contextul de care am mai spus, si anume cel al vesniciei.
Poemul m-a atins si prin tonul familiar cu care te adresezi, de parca ar fi un fapt banal povestit intr-o ferarie unde se ascut coasele finalului.
Mi-a placut si constructia prin structuri aproape repetitive care presupuns si o intoarcere de la ultima la prima strofa. Cel putin asa imi place mie sa vad.
Cu apreciere
Emil.

S-o bucura si el, Marin, pe unde-o fi, sa stie ca se mai scrie poezie si despre altceva decat despre framanatarile viscerale ale unora si altora.
O poezie despre Marin nu putea fi decat ca Marin. Simpla, calda si neprevazuta. Simpla? Hm...