Covaci Oana Maria

Poetul ridică din umeri Amiaza de piei s-a golit aleargă-ntre gări fără număr și azimi în ochi i-au dospit... minutul se face tămâie e fum peste șine de ceară șuvițe de

O să te compun încet din fărâme de tine aici e o bătaie de inimă în stânga un gând mai jos o pâlpâire de lumină câteva sunete mi se ascund în palmă degetele tale s-au făcut

de câte ori ne-am ucis cu ochii închiși învingând peretele comun dintre noi în după-amiezile domoale de timp ploios tu mă întrebai "de ce" iar eu solicitam vizite la psiholog să îmi ajute

mie niciodată de ajuns iubirea ta... formează arcade strâmbe pentru inima mea învelită în prosoape albe și calde o dată pe săptămână la SPA-ul epavă de sub palma ta tu spui că mă

și-au făcut nebunii țigări cu tutun ales dintre aripile aurii și uscate ale fluturilor vărsați la moara care macină gratis vise și îndoieli Ești un fel de cuib în care mama vultur nu are

Falanga de lemn indică pe hartă, inima Jumătate de pânză, cea din carne, se abandonează pictorului Cealaltă jumătate de pânză, din hârtie, se dă poetului În spatele lor, galeriile sunt

Miroase-a mare tulbure și-a alge Și-a lacrimi de neștire s-a sărat Tot țărmul și nu știe cum să-și plece Fruntea pe pântecul nefecundat De apă vie, plânset... și se lasă Perdea de

rămâi aici cu plânsul care-mi pătrunde domol irisul lângă pianul care își potrivește coada neagră în sufletul ca o boaba uriașă de sare lichidă... de o parte și de alta a lui stau mările

Femeia preferă trenurile de mare viteză care-i zgândăresc pielea Inimile gigant desenate pe tocurile ușilor așteaptă să cadă Palmele se agață mereu în cârligele miopiilor Picioarele lovesc umbra

Mâinile mele sunt vinovate pentru toate cuvintele neînvățate de buze și pentru fiecare suntet îngropat în trupuri necunoscute vârfurile degetelor mele au mirosit mereu a cetină pentru că

Pe mână mi s-a răsucit beteală, de timp nuntit în ochii de erete... și torn cu mâna, minutare-n ceasuri, îngălbenite cearcăne-n perete! Argintul nopții flutură pe punte, forme fluide se

acolo traviata nu moare? te întrebi sufocat de modelul stelelor crescute falnic între vocalize de amenințare pe care dantelăresele le-au brodat pe albastrul infinit paralela 45 a rămas în

în vene îmi înnoptează ultima zi o lehamite plombată cu globuri roșii mă zgândăre pe obraji vitrinele pâlpâie auriuri xeroxate și zâmbete de plastic s-ar putea să mă împiedic de fulgii

pentru fiecare cuvânt în plus se sparge un munte fâșii de lavă șiroiesc în gură arzându-mi cerul fumuri negre de cenușă îmi umplu ochii cad falduri de mătase roșie lipită de gene pe brațul tău

și chiar dacă ți-ai astupa gura cu palmele de câteva ori pe zi tot ai fredona orb corala bucuriei între ceața de dimineață și cea de seară când ai putea să iubești câteva senzații stranii de

Prima moarte ar veni obraznică și mi s-ar cuibări în cămașă un monstru cornut care-mi înțeapă coastele cu coada sulițată și singură cu coastele pe dinafară i-aș face morții respirație

Să scriu atunci un clișeu despre unduirea infinită a morții Zori neatinși încă se strecoară în fiori reci pe stradă. Prima mână de om e moartă Apoi a doua Înțepenirea a trecut în

câteva degete îmi gâdilă tâmplele timpul se strecoară prin urechi țiuind pe timpan și degetele gâdila timpul până-l apucă râsul ca pe-un copil zurliu desfăcându-se în evantai de foste

mama îmi scrie cu unghia pe zidul nopții de lângă colțul patului formula de germinare își împarte liniștea între brațele veșnic deschise ca între două sărbători și nu înțelege unde sunt

Îmi strigi printre dinții încleștați în nimic Cadru cu cadru ți se derulează iubirea pe suprafața unei pietre șlefuite de timp la poarta Paradisului Boarfele... ți s-au cuibărit pe

Tagadam, tagadam, tagadam... Nu se aude decât darabana bătută cu degetele, furios, pe blatul mesei. - "Fraiero", îmi șuieră un gând în urechea dreaptă. Rapid îmi înțeapă creierul și iese ca un