Poezie
De timp nuntit
1 min lectură·
Mediu
Pe mână mi s-a răsucit beteală,
de timp nuntit în ochii de erete...
și torn cu mâna,
minutare-n ceasuri,
îngălbenite cearcăne-n perete!
Argintul nopții
flutură pe punte,
forme fluide
se ițesc pe ape...
și stâlpii de pe margini desfășoară
un somn smolit
ce pâlpâie aproape
din sânge,
frica,
piatra strânsă-n șiră,
inele-adăugate-n cerc,
și beau...
un timp de postav verde ca o hârcă,
din petece de scai ce năpădeau
pe mal în rostul gol.
puntea flămândă,
îmi strânge mâna-n lemnul putrezit,
clatină-n ochi pucioasă și căldură,
de timp nuntit
în ceasu-ngălbenit.
Un spasm...
o așteptare surdă-n undă,
Caverne sapă-n zidul de granit.
Pe mână-mi cresc
oase de lemn uscate,
Și parcă timpul tot a-ncremenit!
002.168
0