Poezie
atît de fe
1 min lectură·
Mediu
Îți aranjezi tacticos hainele lîngă pat în stînga o
lumînare fumul ei se tîrăște pe podea ca
o dansatoare împușcată
în picior oare ai putea fi fericit, te întrebi
si te întinzi alături corpul gol al femeii
la fel de absurd la fel de vinovat stă
chircit deasupra ligheanului cu apă
e frumoasă, îți spui și rîzi și rîzi
ea se apropie sunteți singuri pe cearceaful alb și curat
totul îți pare ciudat ceva ce nu-i
al ochiului vă apropie vă depărtează
parcă ai fi o ușă smulsă din țîțîni și aruncată în spațiu
fără legi fără dorințe și tu care nici nu-ți
închipuiai că vei sfîrși săptămîna atît de
fericit atît de fericit atît de fe
cineva bate la fereastră.
012.503
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Costel Stancu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 121
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Costel Stancu. “atît de fe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/183836/atit-de-feComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

închipuiai că vei sfîrși săptămîna atît de
fericit atît de fericit atît de fe
cineva bate la fereastră.
reușit
Costele, ne mai vedem(- n picior oare ai putea fi fericit)
cu bineVDG