cu timpul...

există aici un fel de *nostalgie* a eternului...într-un fel *ciudat*, poemul este oarecum *static*...parcă poetul *scrie* \"cu timpul\"...

Ideea nu e noua, dar modul de prezentare aici in poem este deosebit, creand un tablou fragil, in nuante delicate, insa nu reci, dar nici calde, ci usor intre lumi, o suspendare atemporala si aspatiala. Frumos.
Nu ma impac deloc cu punctele de suspensie din titlu si din text, asa in general. Si nici cu expunerea strofei a treia, prea prozaica.

uite o moarte care nu-și pierde timpul și șarmul, deși devine \"ceva obișnuit\" ca un \"pahar cu vin roșu / băut la temperatura camerei, / seara\".
este un tablou bine-creionat, ca și imagine-mesaj, acolo unde \"moartea trece neobservată / ca ruperea unei crengi sub întîia ninsoare, / ca nunțile într-un sat de pescari, / după furtună...\"
fain.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

Pasărea tocmită să aibă grijă de inima ta
din care ciugulește, puțin cîte puțin,
și duce puilor ei ce, la rîndul lor,
vor fi aleși să păzească alte inimi.

intreaga idee e meritorie, dar usor intinsa,
in schimb ideea versurilor de mai sus este deosebita si imi place, cam trist dar si ironic, usor ( ce-ul nu este chiar finisat acolo)

e clar ca esti talentat ca poet si folozof
stima

Moartea se joacă în noi cu neputințele și suferințele noastre, o simțim mișcându-se lăuntric ca “ceva obișnuit”, o simțim cum bea “vinul roșu” al sentimentelor distruse și acrite.
Moartea – pisică ce-și ascute ghearele de suflet și vânează “șoarecele asimetric al nimicului”.