Poezie
des-ordonarea
1 min lectură·
Mediu
Din cînd în cînd trebuie să strici ordinea
- numai după ce ai uitat toate regulile,
jocul poate continua -
departe desenele zodiilor se amestecă
într-o logică neînțeleasă de om.
Ești tu cel ce poartă în el memoria lumii
ca pe o hartă nedescifrată?
Cel ce-și potrivește ceasul
după un soare apus?
Cel ce așteaptă rotunjirea deplină a oului?
Trebuie să strici mereu ordinea,
să reconstruiești perfecțiunea
de la început a haosului.
Doar astfel vei dezlega semnele,
vei intra în armonia copacului universal.
013.015
0
aici paticularul eului e raportat nu doar la general, ci si la ideea de esenta unica, chiar si la aceea de fiinta unica. introducerea in \"schema\" a jocului nu face decat sa complice.
pentru ca finalul sa dea o solutie, printr-un simbol, acela al copacului universal. armonie ar insemna aici tocami ordine si deci negarea titlului?
cu alte cuvinte, aceasta poezie mi se pare nitel prea densa in substraturi conceptuale, filosofice, chiar metafizice. desi zicerea se face intr-un registru accesibil.
incepe ca o lupta si se termina ca o resemnare, ca o repliere, re-inchidere (ideea citirii semnelor). sau poate calitatea ei sta tocmai aici, in a pune niste intrebari, chiar daca nu prin sugestie, ci explicit.