Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

rugă

1 min lectură·
Mediu
Nemulțumit, te-oi fereca în gînd,
să înțeleg, o, Doamne, că nicicînd
comoara închisă-ntr-o uitată groapă
nu o găsește cel ce sapă.
Ci altul, ce se întoarce din trecut
pe urma lanțului pierdut.
În liniștea de început a firii,
cînd se adună sfinții cu satirii
să hotărască, -n van, a lumii soartă,
cu apă vie, dar și apă moartă,
alerg spre tine, Doamne, să mă mîntui
cum pasărea curată-i doar în cîntu-i
iar mielul înainte de tăiere.
Nu mă lăsa, Mărite, dă-mi putere!
Căci, uite, scapă luna din strînsoare
și se apropie prea mult de soare,
crește ispita – șarpe-n ochi de apă.
Mereu e cîte-o piele s-o încapă…
022.790
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
108
Citire
1 min
Versuri
18
Actualizat

Cum sa citezi

Costel Stancu. “rugă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/1765440/ruga

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@irina-nechit-0020579INIrina Nechit
Da, cred că rugăciunile trebuie scrise cu rimă și fără teamă de patetism. Dacă abordați și alte specii de poezie, stilul probabil se va schimba. Mai citim, tama
0
@claudia-raduCRClaudia Radu
De remarcat ca rimele ii ies lui Costel Stancu: subst/adv subst/vb subt/adj etc., unde mai punem si inversiunea. Si cred ca e un alt Costel Stancu aici (ca si in ciclul \"Cantarul de apa\"), in cautarea ritmului, a esentelor: \"cu apă vie, dar și apă moartă\".

pese: A aparut Species V! Alte \"specii\" de poezie, adica, loool.
0