Poezie

muchia

1 min lectură·30 decembrie 2007

Mediu

Pășesc pe sîrma-ntinsă între maluri

- șira spinării mele, încordată -

și blestemat am fost să nu pot

cădea în lături niciodată.

Mi se împotrivește golul dedesubt,

plinul deasupra nu mă ispitește.

De ce tu, Doamne, nu m-ai plăsmuit

să fiu ori pasăre, ori pește?

Ceva din fiecare-ai pus în mine

însă nu-ndeajuns, cît trebuia.

Căci nu mi-e dat să mă înalț dar nici

să mă ascuns sub ape n-aș putea.

Ci pedepsit sînt ca să umblu-ntr-una

pe-același drum îngust, fără hotar,

cu propriu-mi trup în brațe parcă

ți l-aș aduce ție-n dar.

001.453

Costel Stancu. “muchia.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/1760784/muchia

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.