Cosmin Soameș

Frumoasă poezie, m-a bucurat mult. E de o simplitate emoționantă. Deși eu aș renunța la strofa a doua care are un iz prea bisericos. Cred că frumusețea poemului s-ar păstra nealterată.
Nu e prima poezie a ta care îmi place. Pentru toate, felicitări!

Mulțumesc dar, ca să fiu sincer, nu sunt foarte credincios, nu am ținut post ș.a.m.d. Dar simt în mine ceva mai durabil decât trupul. Simt și eu că există ceva dincolo de noi, ceva care ne va „recupera\" pe toți, într-un final.
Vor mai urma mâine încă alte 7 haiku-uri cu aceeași temă. Sper să vă bucure și acelea.

Virgil, bineînțeles că nu m-am supărat, ba chiar îți mulțumesc pentru atenție. Am corectat observațiile 1 și 3, dar la doi nu înțeleg care e dezacordul. Îmi explici?
Mă bucur că ți-a plăcut textul și ți-a adus aminte de Timișoara. Mă duc pe adresa ta ca să văd de unde scrii și dacă ești departe de casă.

Scrii ca la 11 ani. Ar trebui să-ți revezi drastic textele înainte de a le posta. Din punct de vedere al ideii, al cursivității, a tot ce vrei. E spre binele tău.

Mulțam fain! Câteodată e timpul să mai lăsăm deoparte problemele grave și stările abisale de înstrăinare și să ne mai bucurăm de lună plină și de o noapte de dragoste ca altădată, ca-n tinerețea apusă. Să uităm de cărți, să ne tăvălim pur și simplu prin iarbă, cu ochii în cer. La propriu sau barem în imaginația noastră.

Elia, Geta, mulțumesc încă o dată, am fructificat sugestiile voastre și am rectificat ceea ce era necesar. Mai puțin prima strofă, unde rima pt. nelume era nume, și nu lume.
Sper să fiți la fel de critice și pe mai departe.

Frumoasă poezie, Valeria. Deja mi-ai destrămat plictisul și mi-ai trezit imaginația. Gânduri fericite și pe mai departe.

Mi-am notat toate sugestiile voastre, pentru care vă mulțumesc. O să fac curând o \"disecție\" poeziei și schimb ce e de schimbat.

E vorba de celebrul meci de box al bucureștencei Nichita, ca să nu fie interpretări cum că m-aș fi legat iar de poet.

Îmi pare bine să vă reîntâlnesc pe aici, probabil Elvis v-a introdus în această lume virtuală a cuvintelor.
Godzila e interesantă, dar parcă prea scurtă. E loc, în opinia mea, de ceva mai consistent, de o expulzare în pagină a orașului interior, mult mai vast ca acela, real, pe care-l cunoaștem. Cuvântul care-mi venea, în loc de expulzare, era \"vomitare\". E mai în concordanță cu textul.

E foarte posibil să ai dreptate. M-am surprins de mai multe ori \"împrumutând\" chestii citite de aiurea ca și cum ar fi fost lucruri gândite de mine de foarte mult timp. Altele seamănă cu idei exprimate demult. Dar dacă ai fi fost mai concret, aș fi putut sesiza, poate, unde e hiba.
Definiția o cunoșteam, iar gândurile astea \"de duzină\" reprezintă cugetări enunțate într-o formă concisă. Le lipsește esențialul: nu sunt memorabile. Dacă ar fi fost, nu mai era necesar să le scriu aici, nu?

Nu și finalul, țin la el, e al meu, mă recunosc în el! Nu mi-l luați și pe ăsta! Glumesc... dar chiar e mai bine așa, cu o notă de umor.
Mai treceți.

Mihaela, cred că ai dreptate. Așa că am sacrificat trei versuri ca să intru direct în finish-ul poeziei.

Interesant materialul tău dar nu înseamnă că sunt în întregime de acord cu el. Îmi place și femeia care între două „porții de infinit” îmi poate prepara o porție de ciorbă ori tocăniță. Cu condiția să nu-i spună: „păpică”, „ciorbiță” ș.a. În general, nu-mi plac fetele care folosesc în exces diminutivele.
Și nici eu nu mă consider un porc. Câteodată am fost, probabil voi mai fi, dar sunt doar excepții pe care le regret.
Altceva vroiam să te întreb: încerci să spui, mai pe ocolite, că BÃRBATUL poporului, Corneliu Vadim Tudor, e o amoebă evoluată până la stadiul de porc?

Infinitul nu se schimbă, nu se demodează. Poeții, da!
Nu mi-am propus să conving pe cineva să scrie într-un fel sau altul. Repet: valoarea nu stă în numărul subiectelor, nici în tema abordată. Poți să scrii un haiku indigest și în 17 silabe, la fel cum meditația „clasică” asupra naturii și timpului poate lăsa în urmă doar un aer de penibilitate.
Dar chiar cred că lupta cu textul haiku-ului se desfășoară în paralel cu lupta pentru stăpânirea formei sale. O victorie fără cealaltă nu duce la câștigarea războiului.
Există o mentalitate neaoșă, a minimului efort, potrivit căreia „merge și așa”. Pentru ce să ne mai batem capul să „muncim” un haiku, să tăiem, să adăugăm, să schimbăm cuvinte pentru a obține exact forma dorită? Merge și așa! Tocmai de-aia lipsa comentariilor s-ar putea explica și prin pretenția poeților contemporani de a nu se mai supune nici unei reguli. Strigătura mineriadei „noi muncim, noi nu gândim” a fost azi înlocuită cu mult mai intelectuala remarcă „noi scriem, noi nu gândim”.

Merci Andrei.
Geta, eu sunt în multe feluri, cel puțin așa vreau să cred. Câteodată chiar sunt în întuneric, la fel ca o râmă prăpădită. Avantajul meu e că sunt conștient de existența norilor.

Asta și era intenția mea: să forțez anumite limite ale ființei. Să le forțez prin poezie. Ea e cântecul, culorile, cerul, visul. Din păcate, EU nu reușesc întotdeauna. Dar și limitele au farmecul lor și pot genera poezii.

Alina, mi-ai făcut o dimineață frumoasă. Mai întâi m-au indispus niște poezii și chair când mă pregăteam să părăsesc pagina am dat peste tine. Am zâmbit, apoi am râs citindu-te. Ai dezinvoltură, ai farmec. Așa că mă îndrept spre exercițiile de umor 1.

Nu e așa, a fost scrisă cu câțiva ani în urmă, când nu știam de poezie.ro și nici nu prea știam cu ce se mănâncă internetul. Dar se potrivește, și această agora virtuală e un spațiu \"de dincolo\" bântuit de poeți. Și aici cuvintele cu care jonglăm se transformă în trupul poeziilor viitoare.

Scrii frumos, și merita să ți-o spun.