Eu

Prima strofă mi s-a părut cea mai bună. Pe urmă parcă forțezi, e normal ca orbul să-și dorească să vadă culori, mutul să cînte. Rîma, sincer nu știu ce ar putea gîndi...

Asta și era intenția mea: să forțez anumite limite ale ființei. Să le forțez prin poezie. Ea e cântecul, culorile, cerul, visul. Din păcate, EU nu reușesc întotdeauna. Dar și limitele au farmecul lor și pot genera poezii.

Prima strofa mi-a placut si mie. In ceea ce le priveste pe celelalte, nu vad nimic in afara de un strigat disperat nascut parca dintr-o anume neputinta. Nu vezi, nu vorbesti, esti in intuneric. De ce? Nu cred ca asta esti Tu.

Poemul tau, Cosmin, mie tare mi-a placut! Rima interioara, ritmul ca o respiratie... Geta se intreaba daca asa esti tu. Eu nu te cunosc, dar iti doresc sa strigi mereu culori... chiar si printre nori, atunci curcubeele o sa ne cante si nu o sa mai fim asa de damnati in tristete si in urat.

Merci Andrei.
Geta, eu sunt în multe feluri, cel puțin așa vreau să cred. Câteodată chiar sunt în întuneric, la fel ca o râmă prăpădită. Avantajul meu e că sunt conștient de existența norilor.