Cosmin Brehoi

Se-ntruchipează-n mine boala și mă sugrum c-un laț de fum, capcană. Ca o vulpe după găini, țăranul din mine înstelatul, m-a lovit cu piatra sa sfântă pe după arini, chiar mai jos de

viziunea unor ciorapi găuriți dureri de dinți sărăcia și golul spiritual se umplu cu căldură primăvăratică și zâmbetul unei icoane zbor deasupra unor ani oarecare, copaci cu cuiburi de cuci

mai știi atunci când stăteam pe bancă în parc și rulam tutun din Pall Mall în foițe de joint și-am fumat și apoi rău groaznic de la înghițit, greșeală de amator rău cumplit, cu dor și oboseală

și cascade de serotonină pe ritm, coloși ambulanți înarmați cu fără număr peturi de bere o manea cu ceva țipăt whaw o minge de foc, colecția tatei de timbre și niște muguri și cuie. batem

cum stau prelung, netuns și nins de pe pervaze m-am prelins, și-am tulburat cu mine umbra. tu stai pe soare -mi pare că l-ai stins ce ochi pripit, e numai o eclipsă. să plouă,

Atunci înainte ți-am zis: ,,Tu ești toată a mea așa cum nu știu cum. te învârți ca de apă ce fierbe, și te lovești de toți pereții cerului care se face scrum. E violent dar și senin albastrul

imaginează-ți că Împăratul Lumii e un handicapat mirosind a câine murat în Londra baligi în palatul lui - colibă cu scări rulante și geam termopan moș crăciun te evită anual și șarpele din oameni

tot ce îți spune cineva despre el însuși sau ce afli de la alții, sau din alte surse nu are nici o valoare până nu îi vezi ochii. ce trist e să te înșele ochii cuiva. ochii, ochii sunt ai tăi; porți

Adulmecând mosc, câinele intră în prăvălia medievală a colectivului sătesc adunat la minune. Mesia cu telefon mobil. Mai sus pe munte, un evreu e schingiuit, răstignit strigă în deznădejde la

deșteptat de țârâitul ceasului apa-mi fierbe în stomac o convalescență bunica deschide becul și ne udă cu aghiazmă deșteptarea din pătuț cu alina și dănuț o amintire la care ajung traversând

visul și trezia la picioarele mele înșiră poezii tribut țipete de femei pasive în spatele blocului mut soarele pe cer orbește fecundat de gândul meu de gândul meu la tine conturul unui cerc de

Trași la față copiii primeau de la minister laptele și țigara de la 10. mereu așteptau pauzele negri de anticipație și mereu trecea mai repede ca un tren spulberând coastele unei fetițe străvezii,

cu dinții încleștați observ tremurul naturii statice viața în parametri normali cu bulbul olfactiv strămoșesc miros praf al cunoașterii de la dreapta timpului din viitor poezie de foc de

mă trezesc iar descopăr că problemele existențiale sunt aceleași pentru toți travaliul poeziei Persoane mor pe capete în formație, informație la știri negre 3 mese pe zi: jurnalul, bocancii

Privind dintr-un anume unghi am piele de crocodil mărginit de explicația unui tunet dement îmi pierd noaptea și vara de copil, dă-mi-le înapoi ca pe gânduri solidificate-n ciment clementine

Același se reîntoarse la mine, iarăși cum o face mereu. Pesemne că eu port cu eul potcoava vreunui cal de zeu. Același ce-n tâmpla căruntă întreabă cu fiecare clipă ideea divinului nenăscută

ropote de ochi distilați în piramidele mele am auzit că auzim cu niște piramide adânc în ureche sau erau la rinichi alea habar n-am, nu știu au și ele un rol cum eu n-am decât supunere față de

miroase a țigară de mă înec. aș face o referință dar mă opresc. (se citește pe răsuflate, în minim două persoane. nu are importanță care) aș iubi dar nu am ce, pentru că mi-a încremenit

Nod în gât funia e atârnată de rădăcinile unui copac de aur sunt un preș călcat de zei antici sunt călcat în picioare de poezia chipului tău sunt strâmbătura din oglinda dimineții iepure, țop

Morții cu viii se-amestecă-n vuiet cu ochi injectați de turbulențe cubice planând pe crivăț mereu Întristând încă o dată sufletul meu Omul ca varză murată în sânge perceput plecat jucând în

Scutură-te de mine și du-te înapoi în lume sau du-te pe marea întinsă cu spume de val mișcător să te plâng și să te dor, ci pleacă să nu rămâie marea nesărată de ochiul meu lucios și sferic în