Poezie
Parabolă
2 min lectură·
Mediu
Morții cu viii se-amestecă-n vuiet
cu ochi injectați de turbulențe
cubice planând pe crivăț mereu
Întristând încă o dată sufletul meu
Omul ca varză murată în sânge
perceput plecat jucând în oglindă
un vânt criminal sub carne mă unge
și peste timpuri mă plimbă
Comediile zilei de mâine în viitor
marcând, perorând ieri un omor
scris pe caiete de poezii fistichii
sub stele făclii nimicindu-mi zorii
Maioneză în farfurie
cu Maiorescu la cârmă
pe mare și munți, la deal și pe urmă
Plângând un zeu o nouă Marie
își măsoară lacrima
-n limbă literară din farfurie
hrănind fraze cu patima
unei zile de Paști răstignite
limbi de foc bătute în cuie pe grinzi
Visători speriați se văd în oglinzi
criticați de ei înșiși, în fapte fetizi,
se nasc fără un fond anume
poezii de autor fără nume.
Estetica aplicată unei mese banale,
dintr-un lemn de filozof, unei
icoane de substanță albă, funigei
albăstrui livizi de verde-păiangăn
pe apă putredă din lacuri păgâne
Fără cuvinte, instrumente fantezí
imaginar copii sburdând pe câmpii
îmbrăcați sărac, tocit, dar râzând
în maxime putrede de prospețime
pe când
figurația stilului în sensibilă cerneală
pe foc gustat de Argus ce vede
cu mii de săgeți mușcând din vieți,
plecate din iriși cu floarea în floare
inutil dar de ce e nevoie de-un preț
pentru-o idee a mamei cea Ghee
veșnic eternă-ntr-un sfârșit creț, veșnic femeie.
Totul pulsat maximal de inimi bulgări
de cretă desenează șotroane
și jocul e totul și totul e jocul
în străzi luminate plăpând de neoane.
Fumul gonind schizofren în viteză
călătorii pe tren spre-orașe de muză
erorile marjei de praf de pe drum
tone de occident drogând sistematic
naivi impresionabili dar care nu-mi
satisfac foamea de-a plânge în iad
și-n foc mediocru-nghețat fără gând
atât de gol cultivat, dar părând
un rai degajând; mă eliberează
și plâng
002122
0