Poezie
Ce?
2 min lectură·
Mediu
Ce rămâne din ziua de azi?
Procesul de reinstaurare a răcorii de toamnă?
Ba amintirea lui. Ascultă:
Azi mă întrebam din mine ce rămâne
la sfârșit.
O scurtă întâlnire cu trecutul,
sau paharul de bere trezită dar rece
pe care însetat l-am dat pe gât
la jumătatea drumului către vechiul de el?
Ori această buturugă imensă ca un tron pe care
au început să crească licheni și ciuperci,
și care a început să putrezească,
pe care stai picior peste picior fumând regească,
sfidând trecerea timpului meu și al tău?
Rămâne acest gard de sârmă veche
ce-prejmuie grădina și ne protejează
de draci și de caii lor negri și solzoși
care nechează?
Totul este o acumulare de lucruri și relații
peste nimic.
Îngerii au început să se răzbune dându-se surzi
sau
noi am început să ne mâhnim pe ei că le-am uitat graiul.
N-ai remarcat?
Ce avem în memoria noastră îmbrățișată
lucește ca o stea într-un ocean de nimic.
Iar din ziua de azi rămâne
eul meu de mâine,
scuturat ca printr-un ciur,
de memoria eternă
ce ne înconjoară ca o atmosferă de lapte dematerializat,
spiritualizat.
Un lapte electric muls din propriul tău creier
și din creierele altora,
și din al meu,
de responsabilul însărcinat de zeu cu această corvoadă,
pentru ca niște dame superbe și cosmice
să croșeteze accelerând acel lapte într-un accelerator de particule
și, făcându-l pe lapte fir,
să ne țeasă minunatul aer
al memoriei eterne în care ne scăldăm.
Rămân eu care, uitând,
la fel și mâine voi încerca să curăț de pe mine
dar mai ales de pe tine,
dar mai ales de pe mine,
dar mai ales de pe tine,
acea pată invizibilă
numită păcatul strămoșesc.
001760
0