Corneliu Traian Atanasiu

Îmi plac aceste distihuri șchiopătate - un vers ca o zbatere de aripă și unul ca o recădere pe piciorul de bătaie -, avîntări lirice și reveniri penitente în prozaicul pedestru. Și finalul în care planurile se amestecă într-o confuzie de haos regenerator.

Încep cu textul pe care îl știam și care mi-a plăcut și dincolo. Curge bine, fluență de povestitor fără timidități. Mi se pare foarte bine echilibrat între limbajul crud și frazarea scurtă, decisă, făcută parcă să decupeze felia de viață, chipul unei vietăți în tot firescul ei teratologic. Are ritm și obiectivitate. Și discreție etică.

Înțeleg de ce îți surîd reveriile amintitoare, descătușările desprimăvărării și nu te deprimă \'ropotul\' vremii. \'Copita ruginită\' mai poate izvorî brumă de ghiocei.
Așa se întîmplă de multe ori, versurile bune își iau zborul din poem. A fost un cuib bun.

Cu aceeași bucurie colegială pentru prima stea pe epoleți. Îmi pare bine că vitalitatea netrucată îți este remarcată și într-un tărîm vecin. Atitudinea fermă, abruptă uzează de o recuzită verbală și de zone metaforice la fel de \'crude\', de stihiale. Știi să-ntorci foaia frenetic.

\"...și-am să aleg să-l fac ospăț, și n-o să-mi stăvilească el pofta\" - nu doar asta, dar și asta spune că știi încotro o vei reîntîlni pe cea plecată doar temporar, că adulmeci fără răgaz acel \"iz - călăuzitor - de formal, formol, forbidden\". Îmi place această împletire bine potrivită a firelor: crîmpeie din real liricizate, sfîșieri exaltate, revolte glorificate, toate devenite doar motive ingenios jucate.

Sună a reportaj lirico-cinic de la Avicola, a editorial cu haz luînd în balon vechiul necaz. Metafora extinsă funcționează pînă la \'ornitoringi\' unde tu ar trebui să decizi dacă optezi pentru \'ornitorincul\' australian sau \'ornitologul\' baștinas.
(Și vezi cu spațiile alea după... , le uiți prea des.)
Bucuros de reîntînire! Te-aștept cu lopățica. Și cu găletușa.