Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articoleevents

Perle de rouă

Magdalena Dale la primul volum

2 min lectură·
Mediu
\"\"id=\"BLOGGER_PHOTO_ID_5052235444519065810\"
Azi, într-un cadru mai curînd intim, cu ocazia ședinței lunare a cenaclului Societății Române de Haiku, Magdalena Dale a oferit celor prezenți cîte un exemplar din placheta ei de tanka recent tipărită.

Intitulat Perle de rouă (Dew Pearls), volumul are un format miniatural, jumătate A4, și conține 9x9 (se vede că e vorba de un multiplu magic) poeme grupate în secțiuni tematice. Imaginea de pe copertă este tot opera Magdei, iar toată prelucrarea și tehnoredactarea se datorează soțului dumneaei, gata oricînd să-și pună abilitățile tehnice în slujba unei arte delicate.

Pe fiecare pagină este înscris un singur poem și traducerea sa în limba engleză. Volumul are ambiția de a scoate creația în spiritul poeziei nipone din provincialismul unei limbi cu arie mică de circulație. Și de a dovedi că autorii români își pot transpune singuri poemele în limba devenită azi aproape universală.

Din cele nouă grupaje tematice, patru sînt dedicate anotimpurilor, iar celelalte mării și dorului, muzicii și timpului, culminînd cu pasiunea recunoscută pentru lună.

Cîteva cuvinte despre autor și despre texte au rostit Vasile Moldovan, președintele SRH, și Paula Romanescu, autoarea prefeței.

Emoționată de eveniment, Magda a mulțumit colegilor de cenaclu pe care-i consideră adevăratul stimulent pentru evoluția sa și mai ales pentru cotitura pe care a făcut-o alegînd tanka.

Bucuria tuturor a fost augmentată cu șampanie și pișcoturi.
0138719
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
220
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Corneliu Traian Atanasiu. “Perle de rouă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2007/04/perle-de-roua

Comentarii (13)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@djamal-mahmoudDM
Djamal Mahmoud
Felicitări Magdalinei pt lansarea volumului și mult succes.
Cu respect
Djamal
0
@ela-victoria-lucaEL
Distincție acordată
Ela Victoria Luca
grația poetică și sensibilitatea Magdalenei, contemplarea frumuseții, ascultarea adânc-omenescului și respectul pentru cuvânt, harul de a îmbina în armonie imaginea-cuvântul-melosul-omul sunt calități rare într-un singur om. Mă bucură, deosebit mă bucură acest volum, acest fel de a fi \"perlă de rouă\".
Să fie bineprimit în sufletul-spiritul cititorilor tăi, Magdalena!.
Mulțumesc, Corneliu, pentru această vestire, pentru cât de fidel ai rămas frumuseții din artă și viață.

Ela
0
@djamal-mahmoudDM
Djamal Mahmoud
Erata
Felicitări Magdalenei.
0
@dana-banuDB
Distincție acordată
Dana Banu
felicitări, Magdalena Dale, pentru debutul în volum, aprecierea mea, Cornel Traian Atanasiu, pentru semnalarea evenimentului,

raftul meu de acasă cu cărțile prietenilor și oamenilor pe care i-am cunoscut așteaptă cuminte volumul:)
0
@maria-tirenescuMT
Maria Tirenescu
Mă bucur pentru tine, Magdalena!

Cartea este a unei învingătoare. Inspirație și mult efort, multă muncă, sacrificii…

Toate clipele de neliniște vor fi uitate acum, când s-au materializat într-o carte cu un titlu atât de frumos.

Nu trebuie uitat faptul că Magdalena publică și în reviste literare internaționale on-line. Ea este în legătură cu împătimiți ai poemelor de sorginte nioponă din întreaga lume și acest lucru nu poate decât să ne bucure. Prin contribuția ei, vor afla și străinii că în această țară sunt și oameni valoroși.

Felicitări și spor în tot ceea ce intenționezi să mai scrii!

Mulțumim, Corneliu, pentru deosebit de frumoasa prezentare!

Cu prietenie, Maria

0
@fluerasu-petreFP
Fluerașu Petre
Felicitari Magadalenei, mult succes in viitor!!! Cartea arata intradevar exceptional, iar poemele sunt mici bijuterii!

Corneliu, frumoasa prezentare si frumoasa poza...

petre
0
@elena-overhammEO
Elena Overhamm
Ce veste minunată!
Felicitări, Magdalena, pentru reușită! Mă bucură acest eveniment, sper să fie începutul unei evoluții de lungă durată!
Corneliu, mulțumesc pentru implicare!
Toate cele bune!
0
@carmen-mihaela-visalonCV
carmen mihaela visalon
Cu drag si reverenta pentru minunata doamna Magdalena Dale si dragostea ei pentru poezia japoneza.
Cu stima si reverenta pentru cornel.
Magdalena,
Poetii de pe agonia se impart in cei preocupati de glorie si cei care iubesc poezia si traiesc prin si datorita ei.
Tu esti dintre cei virtualii care s pot numi poeti, chiar daca nu profeti la ei acasa:)
Daca iti lansezi cartea de DEko sau in alta parte te rog
sa-mi spui.
Vreau sa fiu alaturi de tine.
Pana atunci, nu uita. De numele tau se va auzi. Din ce in ce mai des si mai de bine.
FELICITARI!
0
@carmen-mihaela-visalonCV
carmen mihaela visalon
de ce imi apar comentariile cu intaziere?
0
@magdalena-daleMD
Magdalena Dale
Corneliu, o reverență de mulțumire pentru gestul tău.

Djamal, îți mulțumesc mult. Mă bucur că ești alături de noi în descifrarea boabelor de rouă...

Ela, tu ai o vorbă care mie îmi merge la inimă pentru că ascunde adâncul luminos al simplității de a fi: dragoste simplă. Îți mulțumesc mult pentru lumina din afară și pentru cea lăuntrică pe care o împărtășești cu har poetic prin creațiile tale.

Dana, cartea de pe raftul tău este deja în geanta mea. Dorința ta mă onorează. Mulțumesc!

Maria, tu ești prima persoană care m-ai încurajat și dacă nu mi-ai fi oferit cu atât de multă bunăvoință informațiile necesare pentru a putea pătrunde în lumea haiku-ului nu aș fi ajuns niciodată aici. Mă bucur mult că am reușit să ne reunim într-o echipă care colaborează frumos atât pe site-urile românești, cât și pe cele străine. Ai văzut că Narayanan, pe site-ul lui în formula de bun venit menționează „echipa de români” și ne mulțumește?

http://www.wonderhaikuworlds.com/featured_article_details.php?article=22

Nu vreau să fac niciun fel de paradă, dar mă bucur foarte mult când văd că putem oferi și imaginea unor oameni uniți care merg la drum umăr la umăr.

Petre, mulțumesc mult! Mă bucur să te număr printre cei ce-mi sunt apropiați prin dragostea ce o purtăm liricii de inspirație niponă.

Elena, tu prin căldura ta sufletească topești depărtarea fizică și aduci lumină în cotidianul cenușiu. Mulțumesc pentru prezența ta aici și nu numai...

Carmen, cartea o voi lansa la Constanța la Congresul internațional de Haiku la începutul lunii iunie. Te aștept cu plăcere. Dacă nu erau cei din străinătate nu aș fi îndrăznit niciodată să scot o carte. Ei au fost printre primii care m-au acceptat. De fapt am debutat într-o antologie internațională „Fire Pearls – short masterpieces of the human heart”. În schimburile ulterioare de e-mail îmi cereau cărți la schimb. Atunci a fost prima dată când m-am gândit că este cazul să-mi strâng poemele într-un volum...
Pe de altă parte eu trebuie să mă plec cu gratitudine în fața ta pentru entuziasmul constant pe care îl arăți față de lirica de inspirație niponă. Prezența ta alături de mine mă onorează.
0
@carmen-mihaela-visalonCV
carmen mihaela visalon
Am de terminat o brosura, dar daca voi reusi performanta sa o dau la tipar, voi fi prezenta la lansare.
De dragul tau dar mai ales pentru ca eu CRED IN POEZIA TA.
Multe vedete ale poeziei anului 2000, tu nu.
0
@elia-davidED
Elia David
Felicitari, Magda. Fiind plecata, am descoperit cu intarziere acest anunt care ma bucura nespus. Cunosc interesul tau pentru haiku si tanka, am luat cunostinta de succesele tale, dar parca cea mai mare satisfactie ramane aceasta - de a-ti vedea sensibilele poeme reunite intr-un volum. Pe care mi-as dori foarte mult sa-l pot avea. Mai ales ca, am aflat, vei face o lansare si la Constanta.
0
@magdalena-daleMD
Magdalena Dale
Carmen, știi că mă bucură prezența ta oriunde te întâlnesc...

Elia, mulțumesc mult. M-aș bucura să ne revedem la Constanța cu ocazia Congresului. Îți ofer cu mare drag o carte. Știu că și tu ești interesată de acest gen de poezie și aștept cu interes părerile, în special cele critice. Nici nu ieșișe bine volumul de sub tipar și deja aveam de făcut câteva modificări. Dar, sunt situații când dacă nu faci un lucru și îl tot amâni, riști să nu-l mai faci niciodată sau mult prea târziu.... Deja pe mine mă presează timpul din spate :)
0