corneliu aursulesei

Nelalocul lui e gândul care încă nu l-am scris, căci deșartă e povara sângerie spre suiș. ce-ntuneric și ce toamnă vor să vină pe furiș peste locul meu ce nu e, peste tot ce ți-am promis! o

Pe sânii tăi fierbinți ard vise necuminți și ochi pierduți de minți pe sânii tăi fierbinți. Pe gura ta de foc ard vise nenoroc prezise de proroc pe gura ta de foc. Pe urma-mi de cenușă e

Prea mulți \"de mâine\" și prea puțini \"de azi\", firimituri de pâine te-mpiedică și cazi în hăul neștiut din \"mâine\"-le pustiu. Adormi cu gândul ciut și atunci n-o să mai fiu! Prea

Îndoi și ziua mea de mâine, prea neschimbată din caiete De ce-aș avea acum regrete: dacă-s prea multe sau puține? Tot ce s-a spus e scris deja, învălui slovele prin minte, știut fiind de

Și te-ai înrămat frumos te-ai gătit atât de bine c-ai uitat cumplit de tine și copilul ce-ai fost, cel ce desena-n caiete rame pentru mai tărziu cu creionul vișiniu linii frânte pe-un

Ale mele, ce au? Ale tale , ce zic? Ale noastre nu dau, Și-ale lor interzic. Ale mele mai sunt? Ale tale vor, oare? Cu ale lor mă confrunt, Și-ale ei dor mai tare. Ale mele surâd Și-ale

Și unghii-mi sapă în țărână, la rădăcina sângerie crestată-n lung de timpurie, fiindcă le-am fost la îndemână. Ei or veni ca să mă taie, din ramuri să le fiu cenușă și boiandruc de peste

Cântă-mi Gorane, mult șoptit! Așa cum știi tu cel mai bine, pe glas duios de mandoline. Cântă-mi să știu că n-am murit! Și spulberă de tot asfaltul din urbea putredă-schilod, să-nfing

E-un rege de răscruce, știi? nepăsător printre claxoane și printre fetele morgane Prinț al caninelor frății. E-un rege fără de supuși cu o ținută maiestoasă și demnitate contagioasă emblema

Unei blonde plicticoase Tu știi că n-ai să-mi cauți vină mie, sleioasă pată de rugină ? O, blondă! cu iz de miere și lumină ș-atât de brună-n rădăcină...

În goliciune și în deznadejde jumatatea goală își țuguiește buzele în sus primenindu-se. Din prea plinul de sine jumătatea plină risipește cu nesabuință, gurii flămânzite, câte un

Tu ied erai șuie din Rai, iedera-i

Îți scriu Marițo din zavoi știi când ne fugăream noi doi urlau și cânii după noi. Dă-mi Doamne mintea de apoi! De dor îți scriu cu mari jeli cu gura plină de scrijeli Mai bune erau ali

Scrâșnesc semne din măduva oaselor. În tigva țintuită de falange putrezește și ultima dilemă: A fi sau a fi fost? În Muzeu, Gânditorul împietrit își așteaptă mut dumirirea.

mânjind asfaltul cu piciorul stâng toate speranțele mele de drept s-au spulberat. am devenit subtil,rotund, maleabil, nezgomotos pentru orasul meu. ma rostogolesc.

Din îndurarea gândului nătâng, fulguitorul zălog, prins la urechea Zânei Păpădiilor, n-a mai ramas decât gestul rugăciunii, falangele plânse dintr-o salcie de amurg.

Din îndurarea gândului nătâng, mânjind astfaltul cu piciorul stâng, scrâșnesc semne, strâmbe lemne ce mă mai ard și le mai plâng. Din risipirea visului frumos pe hainele umile de pe jos mă