Nelalocul lui e gândul
care încă nu l-am scris,
căci deșartă e povara
sângerie spre suiș.
ce-ntuneric și ce toamnă
vor să vină pe furiș
peste locul meu ce nu e,
peste tot ce ți-am promis!
o
Pe sânii tăi fierbinți
ard vise necuminți
și ochi pierduți de minți
pe sânii tăi fierbinți.
Pe gura ta de foc
ard vise nenoroc
prezise de proroc
pe gura ta de foc.
Pe urma-mi de cenușă
e
Prea mulți \"de mâine\"
și prea puțini \"de azi\",
firimituri de pâine
te-mpiedică și cazi
în hăul neștiut
din \"mâine\"-le pustiu.
Adormi cu gândul ciut
și atunci n-o să mai fiu!
Prea
Îndoi și ziua mea de mâine,
prea neschimbată din caiete
De ce-aș avea acum regrete:
dacă-s prea multe sau puține?
Tot ce s-a spus e scris deja,
învălui slovele prin minte,
știut fiind de
Și te-ai înrămat frumos
te-ai gătit atât de bine
c-ai uitat cumplit de tine
și copilul ce-ai fost,
cel ce desena-n caiete
rame pentru mai tărziu
cu creionul vișiniu
linii frânte pe-un
Ale mele, ce au?
Ale tale , ce zic?
Ale noastre nu dau,
Și-ale lor interzic.
Ale mele mai sunt?
Ale tale vor, oare?
Cu ale lor mă confrunt,
Și-ale ei dor mai tare.
Ale mele surâd
Și-ale
Și unghii-mi sapă în țărână,
la rădăcina sângerie
crestată-n lung de timpurie,
fiindcă le-am fost la îndemână.
Ei or veni ca să mă taie,
din ramuri să le fiu cenușă
și boiandruc de peste
Dintre sute de cuvinte
amintesc vreo două care,
deși simple și precare
ori naive, le țin minte.
Prin banale alfabete
literele cad din nou,
răscoliri de dominou,
fade umbre pe-un
Cântă-mi Gorane, mult șoptit!
Așa cum știi tu cel mai bine,
pe glas duios de mandoline.
Cântă-mi să știu că n-am murit!
Și spulberă de tot asfaltul
din urbea putredă-schilod,
să-nfing
E-un rege de răscruce, știi?
nepăsător printre claxoane
și printre fetele morgane
Prinț al caninelor frății.
E-un rege fără de supuși
cu o ținută maiestoasă
și demnitate contagioasă
emblema
Unei blonde plicticoase
Tu știi că n-ai să-mi cauți vină
mie, sleioasă pată de rugină ?
O, blondă! cu iz de miere și lumină
ș-atât de brună-n rădăcină...
În goliciune și în deznadejde
jumatatea goală
își țuguiește buzele în sus primenindu-se.
Din prea plinul de sine
jumătatea plină
risipește cu nesabuință, gurii flămânzite, câte un
Îți scriu Marițo din zavoi
știi când ne fugăream noi doi
urlau și cânii după noi.
Dă-mi Doamne mintea de apoi!
De dor îți scriu cu mari jeli
cu gura plină de scrijeli
Mai bune erau ali
Scrâșnesc semne din măduva oaselor.
În tigva țintuită de falange
putrezește și ultima dilemă:
A fi sau a fi fost?
În Muzeu, Gânditorul împietrit
își așteaptă mut
dumirirea.
mânjind asfaltul cu piciorul stâng
toate speranțele mele de drept s-au spulberat.
am devenit subtil,rotund, maleabil, nezgomotos pentru orasul meu.
ma rostogolesc.
Din îndurarea gândului nătâng,
fulguitorul zălog,
prins la urechea Zânei Păpădiilor,
n-a mai ramas decât gestul rugăciunii,
falangele plânse
dintr-o salcie de amurg.
Din îndurarea gândului nătâng,
mânjind astfaltul cu piciorul stâng,
scrâșnesc semne,
strâmbe lemne
ce mă mai ard și le mai plâng.
Din risipirea visului frumos
pe hainele umile de pe jos
mă
Dacă mi-ai fi,
Dacă m-ai privi,
Dacă m-ai auzi,
Dacă mi-ai vorbi,
eu aș ști cum
să-ți ating buzele în somn,
deschizând poarta sărutului.
Și nici în dimineața asta
nu-mi spune nimeni
Să nu te uiți în urmă când mă uiți!
Să nu te apleci înspre mine;
Ai să te frângi despletindu-te de goliciunea mea,
cu vuietul ușii din urmă închise m-ai lua și n-aș mai fi.
Ia cu
Mai lasă-mă în tihnă cu zbaterea aripilor mele să cad
pe sânu-ți alb pârguit cu dragoste,
așa cum toți nefericiții de nebuni
zărind lumina-ți rece de cuțit în \'naintea mea,
iubindu-te ca pe o
Când eram copil odată mai credeam in Moș Crăciun
și imi agățam ciorapii după ușă într-un cot.
Unde-s visurile mele? Cine mi-a furat ciorapii?
unde-a dispărut și moșul cu sacoșa lui cu tot?
Când
De dimineata molcom si preaplin de liniste ninge intruna si eu ma toooot uit pe ferastra veche dupa tine insa curgerea tacuta ma trece de alta parte a sinelui. Cum m-a surprins si anul asta, iaca
Cineva mai știe că și eu am ucis o vrabie.
O mai ucid și acum, zilnic, nemaifiind copil, nemaifiind eu
Cineva mai știe că și aripile din mine nu mai sunt aripi
că și zborul din mine s-a