Cornel Ghica

sunt destul de multe \"locuri\". sper sa ma tin de ele si sa le editez pe toate... sau macar cele care-s mai aproape de mine.
multumesc pentru trecere

cu stima, blueboy

multumesc de trecere. sper sa o pot citi. incerc sa ajung (pentru prima oara) la cenaclu.

cu stima, blueboy

previzibilitatea este una din sageti. ai prins o parte de idee. sunt multe lucruri de care sunt scarbit. inclusiv poezia asta. se pare ca incep sa inteleg \"agonia\".
multumesc de trecere.

cu stima, blueboy

asa-i, banal. ca si comentariu tau

o natura sapata la radacina, o vociferare recreata ca un tatoo bicolor. Mai mult dezgropat, neinteles, nevazut, dar totusi o incercare de lupta „deasupra / fantanilor in care s-au inecat neiubitii”.
Fiecare zi e o groapa neacoperita, periculoasa si adanca… adanca cat sa poti muri, cat sa poti iubi, cat sa poti regreta asfintitul cu luna care „rusineaza / ochiul unui caine turbat”. E doar realitate desenata in metafora unei sperante care „pandeste comprimata-n seringa”.
frumos

cu respect, blueboy

straini, necunoscuti, cerandu-si spiritul cu atingeri de trup si speranta. Intr-un oras incuiat, locul usor si departat, se intalnesc lacrimile; o descarcare de fericire si sfarsit inceput cu zambetul pe buze. E altceva dincolo de cuvantul care-ti poate raspunde: o simpla intrebare prafuita intr-un secol necunoscut.
frumos

cu respect, blueboy

un vis imbracat cu zambete. Imagini ingramadite-ntr-un sifonier dosit cu hainele cele mai apropiate. Spatiu restrans in cateva camere cu umbre si teama: o baie, o biblioteca; un numar cadastral dat irealitatii asteptate.
Ce poate fi mai colorat si mau aproape, decat o curva la locul ei? (acolo sub fermoar, in slitul tras). Poate un vis dezbracat de sperante si haine…
frumos

cu respect, blueboy

...dar ai ales sa fi ploaie in mainile unei statui (din otel). \"let it be\" la o distanta insuficienta, neinteleasa si uitata. nimeni nu mai plange ca si cum ar fi nefericire. distantele desenate pe o \"tava de argint\" sunt acoperite (acum) de un egoism feroce... iar Dragostea e povestea fiecarui barbar constient ca poate alege...

de ce as mai vrea sa fi inger, cand (tu) nici macar nu stii ca sunt om? de ce ti-as citii \"cateva intamplari nefericite\", doar ca sa te fac fericita?
de ce-as mai purta un nume si un trup si niste maini si \"aceeasi cautare de tine in apa oricarei iubiri\"?
\"decorul e astazi schimbat\"(?): eu citind singuratatea ta, tu scriind glorioasa odisee a singuratatii. \"ce prabusire frumoasa\"!
paradoxal, nu... nu \"suntem prinsi in aceasta panza transparenta\". eu nu vad nimic (\"unii o numesc simtire\"), tu visezi \"subtil o biblie invizibila\" (\"altii o numesc iluzie\").
\"aleg cateva poezii sting lumina\" si nu mai vreau sa fiu omul ingerului meu...

indicatorul. ferestrele vizibile, despartite; aici si acolo, clepsidre, sisteme imaginate intre personaje vii.
one. statura oscilanta. 2 puncte, peste care trece ceva rece (creierul ala / cred).
insomnie desenata cu \"limba unui pendul / vorbind unei case goale\". umbra, timp cronometrat in tablouri.
o scara pustie ridicata intr-un \"sistem central de valori\", acolo unde treptele nu mai un nume... ci doar o crapatura la incheieturi. o urma de pas ingropat cu verbul.
frumos.

cu respect, blueboy

locul in care anotimpul mai are amintiri, cuvintele raman fara sens; se transforma in sunete suspendate \"de un colt de luna\".
scrisorile asteapta, raftul imbatraneste cu o noapte adaugata calendaristic la timpul reluat in nestire.
un tablou, o luna si o camera. \"acolo gaseam Umbrela dupa pat / gata oricand sa-mi povesteasca / idila ei cu ploaia\".
frumos

cu respect, blueboy

o tristete senina. linistea se desface in limite de gheata. raspunsurile urasc jocul intrebarilor, intr-un vid ritmic, creionat pe o bucata de parc solitar.
...doar clopotele amintesc. timpul nu mai are orizont. gramatica existentei se destrama intre semne...
frumos

cu respect, blueboy

gandim negatie. nimic nu conteaza. timpul se inchide cu fiecare zi. inchisi in noi, devoram substanta vitala, desenati intr-un context ilogic. avem incredere ca nu mai putem. nimic nu mai conteaza. numele noastre sunt scrise cu litere mici in cuvinte soptite.
violenta si simfonie. poezie si sunet trantit. oameni ingropandu-se. un tablou spart; oglinda ciobita printre randuri. imagini singure. singuratate... de la nasterea primului urlet pana la moartea ultimului tipat.
frumos

cu respect, blueboy

violenta umana prescrisa-n ADN. Dumnezeu poate fi un militar, o biserica dinamitata sau o solutie strategica. aceasta este o capela, o \"strada pe care se moare\" intr-un singur sens.
e o imagine neconfundata, in care \"se moare dinainte, fara intrebari\"; doar sunet de om pe un instrument al efectului. compasiune in limite, dimensiuni reluate odata cu evolutia logica a dezintegrarii. social, \"oamenii se-ntind la soare / Si putrezesc afara, la intrari\". apocalipticul natural ca o solutie artificial gandita. divinitatea si \"moartea intra cu o cadenta\" in plus. realitati umane; \"e plin de intrebari moarte afara\".
timpul inseamna lupta, oprirea inseamna pace; evolutie sau contrast? Dumnezeu sau rascruce?... doar umbrele mai pot afla sfarsitul...
frumos

cu respect, blueboy

cum as putea rata dezintegrarea? ramasitele unor razboaie rescrise. pacatosul moment al dansului cu \"idealul femeii regide\", trandafirii ofiliti, nebarbierita mea secventa de om flamand si vulgar.
sunt la fel de uitat ca si tine: tu mai mult cititta, eu mai mult amintire. cu toate astea imi plac oamenii intalnindu-se la \"o rascruce a civilizatiei\": gandindu-se, uitandu-se, traind intr-un mod \"hilar / pe ecran\" precum zambetele aruncate in multime

cu respect, blueboy

un amor rasturnat, un ideal zgaltait printre lemne. o camera ravasita. o violenta ingereasca din care Dumnezeu a nascut iubirea. dimensiuni amoroase regasindu-se-ntre \"pozele / intimitatile / ramasitele zilelor coclite\".
sa ne ascultam flamanzi, secvente iluzorii gudurandu-se-n poalele unui \"atelier literar\". doua constante: una mica, in chiloti, zgribulita din toate intimitatile; cealalta, usoara, rasucita pe burta, asteptand \"sa-si lase capul / pe mine / definitiv\".
e prea mult \"sa vezi urmele\" dintr-o umbra osandita sa nasca \"aparente zugravite\"...
frumos

cu respect, blueboy

incearca sa gandesti un comentariu. apoi sa-l scrii (daca se poate) cu inceput, continut si sfarsit. cat despre poetii desfacuti la slit...aici iti cam dau dreptate.(in ideea in care ar mai exista \"ceva\" poeti, asa cum ne-am inchipui noi ca treb\' sa scrie).
problema ca cei desfacuti acolo(la slit) nu prea sunt poeti. sunt hahalere(cum spune un guru al lor)... si sunt multi pe site-ul asta.
in reste, numa\' de bine

cu respect, blueboy

P.S. sunt convins ca treaba cu 7 august ai inteles...

intre doua fel...inare, soarele coboar-ntre picioare (sa \"racoreasca\" fructele). barbatii e niste poeti desfacuti la slit. degeaba bananele se balangane in nestire (n-ai cum sa intelegi, esti nascuta pe 7 august, deci...). obsedantul tau gand n-ai cum sa-l recunosti, chiar daca l-ai vedea cum te face intre doua cuvinte, pe la colturi, peste un cufar de podoabe cinice.
e un fel de heteropoezie, apa asta second hand? e un fel de lesby?

sapte semne \"in umbra cerului rotund de toamna\". toata saptamana pustiita cu frunzele necredincioase. neliniste si fericire singura intr-un parc, printre \"banci de ganduri varuite\".
ne gandim ca ne mai putem intalnii la \"intersectii de fluxuri\", ca niste aripi fara zbor, doar aer; o melodie intre instrumente \"rumegand, scuipand / Portrete ale viitorului suprapus\".
ne aflam ca niste nebuni intr-o umbra. \"Seninul rostogolit\" revarsa intrebari nespuse... necuvintele alea incarcate \"electrostatic de nori\".
\"Tot mai cetosi\", oamenii se evapora in litere desenate. apoi din cifre, \"tot mai negri\", se transforma intr-un anotimp lacom.
o poezie circulara. \"Un dans diavolesc in care\" metaforele incearca sa-si controleze \"pulsul razboinic\". un sunet de fulgere, neinteles, dar vizibil si descriptibil; \"oxigen in stare pura\".
finalul poate fi regasit in previzibil. se petrec secundele peste noi, ca ploile. un gand pierdut \"in universul de peisaje de pe strada mea\"

cu respect, bluebou

nu stim unde ne-am putea uita maine. poate, developati intr-o materie necunoscuta, am schimba paradigma tuturor gandurilor? poate inca o zi pentru somn. senzual, clipele au un joc necunoscut, vizibil, atunci cand \"maine ziua sepie zgarie\". e o caracteristica si un destin perceptibil. vino: e doar o culoare ciudata, umana, seducatoare si trecuta... \"de-ale timpului coaste\" arcuite in sunete.
ascultam \"vorbe mute ieri\". acum, \"pe cand / luntreasul acosta barca\", nu mai percep confuzia, alunecand in spatiul meu apropiat. aici, \"in masina de spalat vise\", ma mai pot desprinde de zidurile gandite cu alb... de scaunele mele neasezate, rupte de \"cordonul ombilical\" cu grija altor vremuri. decupat \"din vremea umbrelor care zaceau pe canapea\", inca mai asteptam numele sa se rosteasca in cuvinte. cuvintele scrise cu \" anii care urlau in tamplele-mi\".
afara, oboseala isi capata dimensiunea libertatii mele. randuri \"surde de luna mancata\" se arata intr-o metafora fizica. ce joc mai poate fi acesta (?) cel mai confuz gand refacut in oglinda chipului meu. e vremea sa ma confrunt in aceasta dimensiune.
nu stiu \"unde m-asteptau venele-mi\". in trup, peste tot, lacrimile de sange cristalizau durerea obisnuita. hai sa ne lasam ochii pe o noptiera si sa-l vedem pe Dumnezeu cum face lumina. \"sa urc in casa barca de nu stiu\"... si chiar de as ma fi val, sa mai pot stii cum curge timpul, tot n-as fi liber. as fi o radacina rupta in noroi, aducatoare de rasuflare multicolora si grea.
\"maine ziua sepie zgarie\" ca un necunoscut. eu nu ma intorc. o sa fiu jocul lui Dumnezue cu mine, o culoare intr-o oglinda inversa...
felicitari

cu respect, blueboy