Cornel Ghica

o poezie bine-scrisă, chiar dacă finalul este ne-așteptat de previzibil, discordant și (puțin) obositor.
mi-or plăcut primele două strofe; chiar (și așa) repetăndu-se în format, dar eleborând, în sinea lor, noi (și fluente) imagini-mesaj.
e interesant acest drum parcurs din așteptarea altor pași, cu acel început (de) \"ți-am adus flori, da...\"
am remarcat \"sprijinul\" lor, al florilor ca simbol al stărilor, al sentimentelor (ca o emoție fără rădăcini), în timp, de la alb la roșu; atunci când tot acest timp \"le-a ocolit pe mai departe\" \"și nu mai știu pânã la urmã - / umbra dacã s-a așternut peste soare / sau doar noaptea...\"
nu mi-o plăcut (deloc) ultima strofă, cu florile negre \"zdrang\" cu ele \"pe mormânt\".
o poezie care (încă) mai așteaptă pașii (măcar într-un final personal și -mai- bine-scris).
frumos.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

marius,

deznădejdiile nu pot îmsemna realitate. ele sunt (mai degrabă) rodul imaginației, nu al respirației noastre întru realitate.
ai observat bine acele \"gusturi care nu se discută\"; datorită acestor \"gusturi\", aiurea înțelese, ni se \"trage\" ne-înțelegerea lumii, a realității, a naturii noastre umane.
(poate că) nădejdea unui dumnezeu-om mai poate determina, dar nu în totalitate...ci doar poate creiona (în sensul liberului arbitru, de care mi-e scârbă că poate avea - întotdeauna - un sens) aceleași începuturi repetabile într-o \"liniște respirabilă\" până la sfârșit.

carmen,

imaginea-mesaj din strofa a 3-a mi-o fost dragă (încă de la-nceput), iar \"victima din idei\" mă bântuie de vreo 10 ani; acu\' sper să fac și (yo) o respirație \"gând la gând\".

vă mulțumesc pentru trecere și pentru citire

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

george,

\"carnea\" noastră este un cumul de transformări, o sumă interminabil-variabilă de gânduri dezintegrându-se prin noi sub formă de sentimente, de stări, de repetabilități obsesive până la urmă...

ligia,

...\"diavolii rezidenți\" (întru devenirea lor prezentă) sunt \"rodul\" unor gânduri transformate de-a lungul acelor evenimente care determină istoria fiecărui om spre o lume aiurea făurită (mereu) dincolo...

vă mulțumesc pentru trecere și pentru citire

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

interesantă această ne-bucurie în pragul dintre dăruire și egoism, asumat într-un subiectivism care (până la urmă, \"azi\") determină acel \"nu mă bucur\".
în primul rând, mi-o plăcut \"ideea\" (ne-tatuată încă) acelei idei puse \"într-o pungă / rară cu care n-o să-ți calc pragurile\"; de aici (sau de acolo) poate începe (sau sfârși) desfășurarea întregului poem cu \"variantele tot timpul adevărate\".
am remarcat poveștile cu final (ocupat), ne-ascultarea ta și cum te vezi \"la capătul puterilor / cu vești bune / în poleială / ca venele de copii\".
nu (prea) mi-or plăcut acele bătai de joc, interminabile (parcă) în citirea mea imagistică.
o poezie interesantă care se apropie de tine, oriunde l-ai citi, oricând l-ai scrie; \"asta / azi\".

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

...deși cred că \"Trădarea intelectualilor. Reeducare și prigoană\" e o lucrare mult mai interesantă și tratează mult mai în ansamblu fenomenul pretotalitar. \"Poezia românească în traziție\" (doar) \"adâncește diferite secvențe din panorama epocii\".
salut această inițiativă (a ta) de a face cunoscută o lucrare ff interesantă și utilă (și parcă actuală).

cu respect, Cornel Ștefan Ghica

e o sfială cu specific \"din culoare\", o poezie reușită, care are la bază un final bine-conturat.
am fost atras de această \"contorizare\" (\"în fiecare an\") a unui dinamism petrecându-se / desenându-se într-un anume sens \"ca un gest\" repetabil și (totuși) original în esența sa prezentă.
mi-o plăcut frumusețea care continuă gestul într-un țipăt \"din culoarea ierbii / spre a ni se ierta îndrăzneala\".
\"asemenea curcubeului\" poezia de față reușește să transmită un natural exterior întâmplându-se într-un natural interior \"sub care ne ascundem / tăcuți\".
fain.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

nu cred că am vrut să scriu un poem ironic; mai degrabă o revoltă întru ironie, un adevăr de care (se pare) nu scăpăm nici (măcar) când stingem lumina.

mă bucură prezența ta.
mulțam de trecere si de citire.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

un \"mit indonezian\" re-transmis într-o formă \"tactil-poetică\", \"atât de aproape de tine\" \"incât uneori ne și atingem\".
am remarcat această dragoste \"voluntară\", nu neapărat petrecută din atingeri care \"puteau fi și involuntare\".
mi-au plăcut simbolurile alese întru desfășurarea întregului, un întreg stucturat (până la urmă) între două mituri.
frumos.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

putem lua la \"mișto\" orice poezie.
de ce am face asta public? crezi că-mi folosește sau îți folosește faptul că \"mi-o zici\"?

dacă am scris o \"bălărie\", crezi că-i \"util\" (sau frumos, sau amical) ce faci tu?
nu cred că-i un mod \"elegant\" (pentru amândoi) ceea ce facem cu astfel de com-uri. puteai (rezolva problema) și altfel.

un softpoesis (care nu - prea- caracterizează stilul carmen-ian) într-un \"love package\" care poate înlocui \"orice există la îndemână\" și poate \"înlocui și inima\".
există câteva pasaje reușite, care decojesc \"de tine fără prea multe umbre crengile\", acolo unde \"îți cântă dimineața\" și \"nu ai ochi destui pentru ea trebuie să ți se pună și o aripă în plus\".
mi-o plăcut și acele \"vagoane goale\" care \"duc aerul nerespirat\".
nu mi-o plăcut conturul acestui ansamblu poetic, creat pe \"unul pe altul\".
(însă) e o poezie care-și trăiește forma sa și ideea sa până la capăt, \"spre o direcție nouă\".
fain.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

o poezie născută \"suspicios\" din \"credeți în metempsihoză?\"...\"și apoi, cine dracu a inventat poezia?...\"
l-am remarcat, din nuanțele ne-întrebărilor re-puse, pe \"profesorul de științe, / (de altfel un simpatic)\", un reper de care se leagă întreaga desfășurare poetică inductivă.
mi-o plăcut acel \"devreme\" întâmplându-se azi, \"ca de obicei\".
nu mi-o plăcut (însă) tragedia ne-așteptări.
o poezie, \"cum spuneai\" dintr-un \"eu sunt\" care spune \"mi-e dor de tine\".
fain.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

deși este un poem a-lungit (într-o măsură valeriu-pal-ică) totuși are putere să \"stoarcă\" cititorii săi \"ca pe niște bucăți de aluminiu pînă ajung la o formă. orice formă.\"
cu ceva timp în urmă, apreciam la poeziile tale muzicalitatea care implică \"auz\" poetic anume format; este și cazul textului de față, din care am reținut (\"auzind\"- cu titlu\' de punct forte) \"atîtea imagini se succed rapid și totuși prea puține lucruri de văzut\".
mi-o plăcut și dinamica (vizual-acustică) a gândurilor care
\"se rotesc în capul meu ca elicea unui vapor dacă încerc să mă opresc asupra unuia se opresc toate și nimic nu mai are importanță\".
(și) bine-nțeles nu puteam să nu remarc \"oamenii tropăind ca și cum s-ar scutura de alți oameni afară\"
nu mi-o plăcut \"părul\" și \"vântul\" care \"secționează șira spinării\".
o poezie reușită, în originalul stil valeriu-pal-ic.
felicitări,

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

...și bine că m-am oprit la timp, că cine știe ce ne-creștinisme \"tastam\"...
te salut, Cicero.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

citind Vasile Munteanu poți simți diferența dintre El (scriind-citind) și noi (citind-scriind).
(și) de data asta Steaua Crăciunului a adus noroc, atât scriitorului cât și cititorului.
felicitări, maestre.

cu respect, Cornel Ștefan Ghica

Am două motive pentru care susțin acest text:
1. e un fenomen izolat, subiectivist, lipsit de logică ( logica pentru mine este baza oricărui sens – ajutat de repere care s-au dovedit greșite -, iar sensul reprezintă manipulare).
2. pentru că ai putu exprima idei, sentimente, stări și altceva, într-o formă de tine trăită, transmițând-o cititorului în forma sa naturală.
felicitări.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

Am rezonat cu modul de expunere și câteva idei ale acestui text (reușit, în opinia mea) tocmai pentru faptul că „emit” un mesaj de eliberare „interioară” față de toată „presiunea exterioară”, exercitată de forța de impunere a așa-ziselor „valori” (contextuale și manipulante), într-un moment în care omul pare mai degrabă preocupat de „ieșirea” din această massă (din conflictele artificiale care-o susțin și care-o dinamizează) creată (întru societate) pentru un scop care, în cele din urmă, nu corespunde cu naturalul său.
Cred în fenomenele izolate (și subiective, sub formă de doxe) și-n izolatism; izolatismul poate determina evoluția (stict) umană (în structura sa naturală). A nu se confunda izolatismul cu anarhismul (sau anarhia).
Sunt adeptul teoriei care neagă toate valorile universale, pentru că ele (până la urmă) sunt o expresie a șansei (repet – impuse de societate cu scopul de a manipula într-un anume sens).
felicitări.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

domnule Popovici,

Măsura ține, mai degrabă, de șansă (iar șansa e un element care trebuie înțeles dincolo de probabilități și variabile) decât de capacitate. Dacă ai șansa să nu te „îmbolnăvești”, atunci înseamnă că ai găsit un „sens” prielnic structurii tale exterioare, pentru că în interior capacitatea rămâne (nu știu din ce motiv) neexplorată, neprelucrată, în forma sa (aproape) primară.
Sigur că (întotdeauna) ne putem orienta (și aici intră multitudinea de factori cu „foarte multe conexiuni”) dar nu ne putem elibera (și aici eliberarea trebuie înțeleasă ca o putere de a ne „scutura” de inter-dependențe)


dragă vecină,

Întotdeauna am preferat o ură sănătoasă și sinceră unei iubiri bolnave sau false, pentru că ura este un sentiment cât se poate de simplu (nu implică multe elemente sau factori), pe când iubirea (așa cum o înțelegem și o trăim noi) este un sentiment care te obligă (prin structura „voit” complexă) și te face dependent de anumite manifestări.
(yo) aț spune altceva: că cel mai folositor ar fi să iubești acolo unde este nevoie de tine și atunci când este nevoie de iubirea ta și să urăști acolo unde este nevoie de ura ta și atunci când este nevoie de tine. Ambele sentimente trebuie să le înțelegi, să le stăpânești și să le dăruiești cu măsura rațiunii tale, suficient de mult și suficient de puțin. Treci dincolo de bine și de rău.

vă mulțumesc pentru trecere, pentru citire și pentru com-urile voastre.

cu respect, Cornel Ștefan Ghica

maestre,

În opinia mea, TOTUL este bovarism …sau nu există (DELOC) bovarism. Nu sunt convins că omul poate, nemulțumit de realitatea propriei sale condiții, să își făurească o personalitate fictivă. Nu sunt convins că omul poate fi altceva decât ceea ce este (sau pare). Natura sa (sau naturalul său) cuprinde genetic orice posibilitate de manifestare, de aceea (cred eu) putem „mima” (mai mult sau mai puțin) altceva-ul.
De fapt, ceea ce suntem (în percepția noastră imediată) este un cumul de factori externi, o sumă a ceea ce „iese” din noi, pentru că „a priori”-cul și „a posteriori”-cul sunt, în umila mea părere, sensuri, și nu esențe; iar sensurile nu pot decât să exteriorizeze (la un moment dat), să iasă, să depășească o „limită” fals creată.
Revenind la text și la com-ul domniei voastre, aș păstra (doar) ideea de experiment, mai mult stilistic, decât tematic. Este un sentiment (sau un cumul de senzații precise) pe care am încercat să-l văd și din „exterior”; și fiți sigur că această ură (în general) nu cuprinde și particularul.

onorat de prezența dumneavoastră.

cu respect, Cornel Ștefan Ghica

un ZooM într-un jurnal, ca un atașament pe care contăm în trecerea (noastră), pură și simplă, ca un \"guturai\" \"subțiat la infinit ca o linie\".
mi-or plăcut aceste \"teorii\" \"între și între\", ca o sfidare (totuși) a unui echilibru dincolo de simetrii, probabilități, moarte și \"câteva legi ale fizicii\".
o poezie personală faină, scrisă cu stil, recomandabilă.
felicitări.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica