Cornel Ghica

e aici frigul acela pătrunzător căutând răsuflarea ultimă frontieră a eului-floare de gheață des-figurată în geam prin linii trasate matematic destin repetabil fără voie de nevoi negăsindu-se

m e r g prin t i n e nu mult ci înalt mi-am uitat sufletul într-un copac a t â r n a t de o creangă-semilună conturul se pier de în um bra ta

ultimu’ care l-am cumpărat este din plastik stă pe noptieră când este întuneric mă luminează băgat în priză cu leduri roșii în jurul sângelui acum nu mai e nou sau am început să mă

mă gândesc să merg mai departe e ora șase pentru prima dată șoseaua e liberă să tacă pietrele sunt tot mai ascuțite șoseaua e liberă să mă respingă „ce-o să fac, șuky? nici

o oră înainte o Românie netrezită străzi doi sfinți fumând dintr-o țigară fără filtru „păzim poarta raiului, Petruț” „păzim pe pizda mă-sii, Andreiule păzim balauri și

majoritatea treb’ ignorată respinsă îngropată nu am nevoie de răsuflarea ei cine vrea să respire într-o mulțime s-o facă prin gură și cu buze reci cu zâmbetul înfipt sub nas dintr-o ureche

Limitarea este exprimativă Cuvintele sunt limitele noastre împinse Acesta-i poetul nici mai mult, nici mai puțin stau în fotoliu nu-nseamnă că sunt. merg la hipermarket apoi la

când eram mic mama mi-o pus în mână piatra „aruncă, tu, primul!” mi-o spus de-atunci am învățat să lovesc primul omul cu pietre

când ai acces te poți juca cu sentimentele le poți amesteca într-un remix de-o noapte sau de ce nu într-o viață de re-cunoscut plus 2, 3 felii de lămâie altfel ar trebui să nu te mai temi ca

să fie un carnaval cu bătrâni scriitori elitiști cu transsexuali și travestiți costume de baie roz și multe confeti să defileze ideile precum școlile de samba să cânte formații de

Poezia întreagă e o mărturie incontrolabilă Versul este un impuls transformat într-o mărturisire neprevăzută Sunt suficiente câteva clipe de sărăcie ca să devii sensibil praful maidanul

aș iubi o femeie să o găsesc seara așteptând neliniștită lângă un trandafir într-o cameră goală desenând cu rujul luna plină o femeie într-o rochie simplă cu pantofi înalți mărgele

bărbații liberi nebărbieriți uneori au motocicletă sau o mașină la mâna a doua de multe ori circulă cu metroul citesc gânduri în timp ce stau sprijiniți de bare merg încet prin

e timpul să ne uităm la ceas mai sunt 3 minute și nu se va-ntâmpla nimik soarele arată ora 12 motocicliștii au trecut ne-ntoarcem în tăcere e timpul urmelor lăsate-n asfalt de

am așteptat Departe sunt de tine și singur lângă foc am așteptat ieri așa cum aștept și azi Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc aștept. aștept. aștept Optzeci de ani îmi pare

Să nu faci sau să faci ceva din cele cunoscute. Ochiul înșală mintea. Mintea înșală spiritul. Ne naștem înșelați. Înșelați murim. Viața e o înșelătorie în scări. Să te izolezi. Să

ultimele forme s-au pierdut în iarbă negăsite / bulgări într-un desen cu orizont cu punct de sprijin gândit asemeni celui care nu are mai mult decât privire de jur împrejur un ritm al