Cont șters

” să-mi spuneți de-a ce vă jucați atunci”

- eu, de ex. mă ascundeam după o cotruță, visam, atâta, aia era joaca,
norocul meu, cotruța era mai mereu caldă și uneori mai era și pisica după cu tot felul de hăinițe de-a noastre de copchii mulți, așa făceam noi curățenia, repede fâșca, fâșca,
oricum mama ne lăuda,:)

”eu primisem de la târg un șarpe din cauciuc avea și solzi
părea atât de real
m-a ajutat să-mi exersez curajul trăgându-l de limba despicată”

- este nemaipomenită metafora asta, atâtea îmi apar în cap,ai aici spontanietate dar și ingeniozitate de neimaginat. și adevăr, emoție ...
ce mai, Enea, ai scris cu mare Măiestrie, ca de altfel cum toate poemele tale se nasc dintr-un spațiu autentic, sensibil pănâ la Dumnezeu, și dur, poezia ta e ca un dance, tango, vals, și toate celelalte mișcări când le vin rândul ... :)

” Dar, băgai de seamă ... ” că odată ce am început să citec nu am putut să mă opresc ... ” că la spartul zilei în diverse note, în fiecare dimineață, cineva făcea câte-o pâine mare, care ajungea tuturor douăsprezece ore.”
Ottilia,
Captivant!
Mi-a plăcut mult de la început și pănă la unde te-ai oprit de scris, ... simt că poate continua ...” Fragmente de nori s-au înfipt în sol, statuar. Pe lângă ele a explodat mucegaiul ...”
:)

Masterpiece!
rezonez,
mi-a a dus aminte de povestea familiei mele, mama, fratele ei pierdut pe front în al II răzb mond.

Tu ce faci Antonia, :) răspândești poezia ca niște ” tentacule uriașe ca niște magnolii înflorite pentru puțin ...”

iar eu ...
” cad în neștire peste locul ce nu va fi aflat niciodată. ”
:)

nu am rezistat,

da, mi-a plăcut mult scrierea,
da,
dan petruț camui, așa te vrem, încărcat pozitiv ,,, :)

Ilie, ai zis pământ rece ... pentru mine pământul e gras,
văd de prisos rece,
poate în mom când l-ai scris, așa a fost starea ...


...”și dacă nu moare vreunul… ”
bună întrebarea ...

(nu asta vrea știința, - noua religie) să nu mai muirm,
:)

ai aici cu adevărat un tablou pe pământ alb , ... l-am citit de câteva ori, mi-a picat bine, întradevăr este tablou de alb...

singura obs. cuv. ” diferențieri” :) zgârâie urechea, mă duce cu mintea la conferința de ieri,
si altă expresie este ” basm la lapte” posibil să fie un taipo,

” mie îmi sună bine ”basm de lapte”

pentru mine toate basmele sunt de lapte,
:)

” De negândit e drumul peste Ape, ...”
Ștefan, scris cu măiestrie,
mi-a plăcut sonetul ritmul, sensul profund, și emoția trasmisă ...

Antonia,
ești maestră în ale scrisului, prin câteva cuvinte ai creat un tablou complet: de la mămică până la păsările care tac ...

”Bruma cerului ...” e grea când uităm să fim umani,
și suntem uitați de umaniatte din cauza jocurilor ...

Leonard,
trasmiți ceva inedit aici, inedit ca stare, emiție, dar și ca concept:

în final,
cimitirul poate fi și un frigider, adică nici o dragostea nu se pierde de fapt, doar se păstrează la rece, intră la păstrat ca ghinda aia din ice age :)

cred că fără nici o dificultate poțo dezvolta

“dă, Doamne! da’ să fie curată, fără piatră…”

:)

apăsat prea repede,
steluța,

”pentru că răstignirea frate
nu-i despre tine
ci despre noi”

mamă ce le mai zici aici...

cuvinte de duh, mieruite

”cetate de aur și-o face
între tâmplele inimii ..”

”o singură gură mestecă”

metafore după metafore,

Maria, dai aici cititorului destulă hrană, pentru un an întreg, pănă la celălat Paște, :)
contemălare, contemplare, ... încât să ne trezim nu doar la admirarea, jonglarea și fălirea cu simblurile, la mâncarea simbolurilor (cozonacul, ouăle, mielul) dar și la a ridica mânicele sus și a ne pne pe treabă de adevăratelea de a practica adevărul adus de Isus, ...

am citit doa rpân la ți găncile dorm, m-a cucerit starea, devărul din această scriere,

textul de mai jos nu știu ce zice dar poemul e Stea! pentru mine

un poem care mi-a plăcut mult prin stare acare o trasmite fără efort, așa ca o amintire , pluitre

”îți imaginai cum
buzele tale, ochii tăi, umerii, pântecul,
toate,
mă vor naște ..”
Felicitări, Ilie!
:)

Vai, interesant Antonia ” în spatele ochiului tău”
ai creat aici întradevăr un adevăr celest (cum scrie Maria) o mică candeliță ...

Și poza îmi aduce o stale de nostalgie, :) Margareta Terechova, o artistă de renume, în ”Zercalo” Odlinga.

Chiar aseară am început să mă uit la Stalker, Andrei Tarkovsky, (nu am reușit să mă uit decât 15 min) cea mai mare și grea pleiculă realizată vreodată în Art Cinema, care avea menirea să-și absoarbă/ înghidă audiența ... o peliculă care s-a filmat de 3 ori, au murit 6 oameni , a omorât chiar și directorul ... soția sa, ... o peliculă care a relatat de fapt o realitate mai târziu ”Zona” în Cernobâl, ...

da, am deviat de la poem, și nu am deviat, :)
îmi trasmite starea când am vîzut prima dată filmul ”Zercalo”
NU pot să-ți zic decât Bravo! Ai aici Măiestrie!
poza a trezit în mine o altă lume,

am găsit aici o poezie ca o bomboană în copilărie,
o doseam în buzunarul de la rochiță, mă ascundeam după o cotruță, apoi o scoteam din buzunar și o doseam de câteva ori, până aveam curajul să stau cu ea în mână să mă uit la ea vreun sfert de oră, și aici intervenea gândirea, imaginația, fantezia: mâ tot gândeam cum e să o mănânc singură ( aveam vre-o 5 surori de teapa mea și un frate care era mai mare) satisfacția era să-mi imaginez cum o mănânc singură, și cum toți ceilalți se uită la mine :) ... apoi după un sfert de oră de lăcomie copilărească, mă apuca jalea, și frica, și iar jalea.și rușinea:
vai da cum să nu împart cu surorile, frații:- dacă și ei o să găsească o bomboană și o să facă la fel, să o mănânce după cotruță, singuri fără mine, și atunci ieșeam la lumină, scoteam bomboana din buzunar, încet, iar o băgam, o scoteam, după care mă făleam în fața surorilor, apoi ele se rugau de mine să le dau și lor, și tot așa până o rupeam în 4, 5 bucățele mici, mici și ne înfruptam cu puțin dulce, după care deveneam cea mai bună dintre surori, :) și toți vroiau să se joace cu mine, deveneam un fel de vedetă, și la jocul de-a lupul și vulpea, eram lăsată să joc rolul de vulpe, :) ...

m-am lungit cu vorba,
dar
asta a fost starea când am citit poemul tău,
m-a dus la un izvor curat,
la sursă,

ai aici ceva nou nouț, și limpede,
suflu nou, o stare nouă care ți-ai dat voie să o pui pe hârtie ca un copil: ”să-mi dau foc cu tot ce am dobândit,
nimeni altul să nu știe ce m-a apucat”

este primul poem unde te citesc și simt cum cunoscătorul din tine ”the knower” a cedat, nu mai este pe primul front dar pe al doilea,
este altcineva pe primul front, mult mai viu, mai curajos dar și mai vulnerabil, parcă îndoielnic și parcă nesigur
dar mult mai viu, iar ”numărul meu preferat din copilărie , număr prim ...”

ai aici un prim,

”am planuri să-mi ascund în el,
ca un motan” deși pare atât de naivă și simplă expresia, transmiți o stare inedită, și în același timp o stare cunoscută cititorului, chiar trăită, numerele tale prime te aducă aproape de cititorul, :)
să știi cunoscătorul din noi e foarte inteligent, muncit, citit, clever, dar în același timp are mereu scopul să ne îndepărteze de ceilalți, să ne separe de noi înșine, pentru că de fapt are doar o singură dorință care este să se evidențieze ca fiind partea cea mai bună de admirat în noi,
ceea ce nu este adevărat,
avem o familie întreagă în interior, :)

( Este așa o metodă de a lucra cu interiorul din noi ” Internal Family System, IFS” dezvoltat de Richard Schwartz, 1980, a observat că fiecare experiență din viață în primul și primul rând cere de la noi să ne adaptăm, prin adaptare înseamnă să depunem efort fizic, mental, emoțional.
Drept ca rezultat fiecare experiență crează părți noi care se identifică cu starea, experiența în sine și așa rămân impregnate în sistemul nostru psihic și energetic (emoțional).
După care a realizat că tot de ce avem nevoie în viață e să ne simțim bine cu noi înșine ( ce echivalează: să ne simțim bine cu ce am experimentat, trăit) și a dezvoltat această metodă de integrare a părților interioare, numit IFS. Este cea mai frumoasă metodă de a te împrieteni cu tine, de a lucra cu interiorul și de a te cunoaște cu adevărat.
Este foarte simplă, care de fapt prin scris asta facem,
Prin poezie anume aducem aceste părți din noi la un singur numitor comun. Așa părțile capătă încredere vin la suprafață să respire, să ne comunice, aducă idei, mesaje din adânc …. So, poezia este în primul rând calea de a ne împrieteni cu noi înșine. Numai după ce ne împrietenim cu noi înșine găsim curajul și ne dăm voie să fim originali, ceea ce suntem, așa cu cele toate și bune și mai puțin bune, … Când integrarea părților nu are loc în poezie, prins cris și doar o singură partea sare înainte, duce steagul ca reprezentând persoana,atunci cădem în conflict că devenim geloși, involuntar, fără să ne dăm seama pe cei care scriu fără filtre, care își pun sufletul pe hârtie,...
Tot ce contează la scris este din ce parte interioară ne dăm voie să scriem … și cine într-adevăr se coboară la Punctul Cel Mai de Jos al Persoanei, ăla scrie cu adevărat, aduce ceva inedit la suprafață … în rest riscăm să rămânem trapped în cunoaștere.
Vezi Cunoașterea e doar un tool, ceea ce eu știu, sau acumulez, nu este ceea ce sunt eu. Mă poate reprezenta într-un fel, dar nu este neapărat ceea ce sunt. Este doar o părticică mică din mine, o abilitate de a asimila … dar dacă pierd această abilitate de a asimila, învăța, citit, ce . eu nu mai exist, nu mai sunt eu, … ba sunt și poate, e chiar mai bine pentru că se creează spațiu să mă cunosc pe mine însumi ce gândesc și simt cu adevărat, decât să îi citesc pe toți cei care au simțit despre ei, au gândit pentru ei ….
Este foarte ușor să ne pierdem în Identificarea cu ceea ce facem, învățăm, avem pentru că mintea dar și cultura în care trăim, ideile promovate ne condiționează să trăim prin identificare.
Însă prin Identificare se crează distorsiunea de percepție, distorsiunea de sine, și a lumii exterioare, ideilor …


Ținând cont de această metodă IFS, nu trebuie să ne mirăm dacă folosim pseudonime, nicknames, … este parte din procesul de creștere, și Adâncul din nou este atât de ”shrewd” a găsit singur o metodă de compensare ”pseudonimele, … ”
O anume parte din noi are nevoie să crească dar nu știe limbajul, nu știe cum să o spună pentru că sunt alte părți care sunt dominante, mult mai apreciate de noi și de alții, și cu părere de rău devenim de cele mai multe ori prizonierii la ce apreciază alții despre noi, așa că ceea ce este autentic despre noi devine o parte nebăgată în seamă, dezonorată, …

Dar, să revin la poezia ta, ….

” tot ce fac, până și plânsul,
ascuțirea ghearelor de ciment,
pentru că nu vreau să afle nimeni
ce iese din mine și-i dat pământului
în mod direct ...” aici m-aș opri la pământ, ”în mod direct” este mai mult parte din vocabularul cunoscătorului din tine care intuiește să ia frâurile în mâini, se vede mai capabil, nu are încredere în copilul care scrie, ...

Dă-ți voie să-ți dai drumul la vale în poezie ca aici, ca și cum ai fi la săniuș, și nu ai să greșești de fel, se simte autenticitatea, ingeniozitatea adâncului din tine , doar de acolo ne vine liniștea, starea de bine, anume când ne dă-mi voie vulnerabilitatea nevăzută să respire prin poezie, care are puterea de a valida starea, a o îmbrăca în cuvinte și îmbrățișa necondiționat, ...

Dan, ai aici o anume stare, o stare care te prinde ca un cârlig și nu-ți mai dă drumul, mi-a plăcut mult:

”văd prin sufletul meu grațioase petale
ca din sângele scurs atârnate de grindă

calm, ”sattled”, detașat și totuși foarte convingător ” nu știu cum nu mă ard azi cuvintele tale”

cuv ”oglindă” este cliche,
obeserv că se folosesc și alții,
cred că se poate folosi ceva nou,

fiecare cliche când îți sare în ochi este o oprtunitate să vii cu ceva nou, aici devii creative în mod voluntar, ...

dar fără stare luminița aceea, :)
șu uite că a ieșit un poem Sublim!
Întradevăr cred că cel mai reușit sonet, deși ai multe bune.

Cu ( inginera din mine) un singur cuvând îmi stă pe ochi ”mașina” :)

de fapt hai să cietsc încă odată, să nu mă pripesc,
cuvânt greu, duce cititorul la un peisaj tehnic, însă de fapt contrabaleansează cu tot poemul, licuriciul, luminița,
da, de fapt își are locul său, ... e parte din stare, ...

Așa se pare e ziua sonetelor,
Stea Ștefan, e ziua ta, și de ce nu!
Fiecare are o zi a lui când apele se limpezesc. :)

Ai aici metafore noi și un mesaj care trasmite atâta sinceritate și emoție. :”Din vise-mi curge ne-ncetat puroiul” foarte ușor m-a dus cu gândul la acest puroi, viața, dorința de a ne împlini ...

”Scriind să fiu exist pe alb noroiul,” și metafora asta îmi place, ” alb noroiul” o ai și în alte poeme, e licența ta calar, ...

” Căci ce e lumea, doar sunt mări de țațe
Unde nuntesc doi fluturi, două zâne
Când voalul alb se țese ca o `pâne ”

Dragă Iulia, am găsit aici poezie de la mama ei, o stare inedită transmisă cititorului cu mare ușurință.
Paște fericit!
Cu mult drag!
Maria,