nori vâltori note și turte

La început a fost un nor gros, cocoșat și urâcios care nu știa altceva decât să se legene într-un hamac de vânt. N-a spus când și cine l-a născut, dar se pare că a fost abandonat. Se hrănea cu materie spasmodică și se făcea tot mai rotofei până când totul căpăta culoarea apatiei și antipatiei. Apoi, a mai apărut unul. Și cum creșteau văzând cu ochii, nemaiavând loc unul de celălalt, s-au luat la harță când nici nu se copseseră prea bine. S-au încontrat și izbit și ostenit până ce din trupurile lor s-au iscat scântei și fuioare de lumină, spărgând astfel cenușiul grosolan în vitralii sângerii. Furtuna și-a pus mantia lungă și-a coborât la prima stație. De cum a pus piciorul a numit-o Pământ, cu peronul pe partea neecuatorială a timpului. Apoi, cu niște bice orbitoare pocnea dibaci drumul pe care singură și-l pava dinainte, ca nu cumva să-și noroiască botinele de curând cumpărate de pe o stea specializată în cizme, bocanci și alte lucruri de umblat aiurea. În curând subteranul s-a inundat și gurile de canal și toate fisurile făcute din biciuirile repetate. S-au format bălți și râuri și vâltori care s-au vorbit și s-au unit încât drumul s-a împânzit de mări și oceane. Chiar și când furtuna s-a plictisit și-a urcat înapoi în locul de baștină, ele au rămas aci, fiindcă le plăcea să se scalde în albia Pământului. Fragmente de nori s-au înfipt în sol, statuar. Pe lângă ele a explodat mucegaiul cu petale mărunte, apoi s-a dat mai făloasă iarba fiindcă prin ea se perindau și pisiceau tot felul de părăluțe cu gâze pe rochițele apretate cu simț de răspundere. Nu știu când era dimineață și când noapte până ce o turtă fu coaptă bine într-un cuptor de lut așezat la țărmul uneia dintre mări și fu scoasă pe un șervet bumbăcos de ceață, o masă ca de picnic, așezată afară. Gustă din ea tot ce coborî din metrou pe Pământ, aproape să nu-mi mai rămână firimitură. Dar, băgai de seamă că la spartul zilei în diverse note, în fiecare dimineață, cineva făcea câte-o pâine mare, care ajungea tuturor douăsprezece ore. Celelalte douăsprezece, uneori, un colăcel uns cu miere mă aștepta aburind. Vă dau și vouă!