șters

Stilistic, în acest poem nu mai semeni cu Blaga. Tematica abordată şi stilul mă duc mai degrabă spre poeţii nordului, de exemplu spre Tomas Transtromer, elocvente fiind textele apărute în vol. Taina cea mare, publicat la Polirom. Aş aminti, de exemplu, Cade zăpada. Ce-i drept, Transtromer construieşte un cadru, cu ajutorul zăpezii, dar şi un pod (iată asemănarea - comunicarea) între viaţă şi moarte, la apropierea de oraş. La tine, fulgul de gheaţă (aici e vorba de fragilitate, podul lui Tomas însemnând durabilitate) e actorul principal, metempsihotic vorbind, pe plan transcendental, spunând povestea de dincolo. Tu, actorul secundar îţi doreşti să asculţi povestea din nou, din care să nu lipsească jocul iubirii, acel joc atât de frumos, dar atât de periculos, care poate distruge arhitectura graţioasă a fulgului, cât şi memoria lui, stocată în minuscule cristale de gheaţă. Apropo, mai remarc încă un lucru. Strofa ta de la mijloc seamănă foarte mult cu "un sărut îngheţat pe fereastra trecutului", din poezia Aproape nimic. Desigur, toate-s vechi şi noi sunt toate, o spun doar aşa, ca o constatare...

vor şti-o, fiindcă e vorba şi de cititor...

scuze pentru grabă!

nu am intrat în ideea textului şi nu am argumentat, nu înseamnă că nu am înţeles textul. Când un autor îşi explică textul, îi răpeşte cititorului farmecul lecturii, farmecul descoperirii şi al reinterpretării. Şi ştiam şi de ce ai folosit repetiţia, nu am contestat motivul, am spus doar care este gustul meu, referitor la estetică. Este evident faptul că tu alegi ce este mai bine pentru tine, după propriile tale criterii, de aceea nu încerc îm niciun fel să te conving. Numai de bine!

cred că forma care se cere acolo este "va şti-o", fiindcă acordul se face cu hârtia

cât despre simplitate şi deschidere, asta am observat deja, nu trebuia explicat

la versul propus de dumenavoastră, cred că forţaţi accentul la iaurt

Amestecată-n iaurt slab sclipește

poate că ar trebui să schimbaţi ordinea cuvintelor

Corecție, mi-a jucat androidul feste

Repeți, de foarte multe ori, acele culori, în special albastru și alb. Intenționat sau neintenționat, mie mi se pare un exces, dar acest lucru reflectă doar gustul meu. Observ și cuvinte din același câmp semantic, mici și scunzi, și acolo simt că se poate face ceva. Vrea ce remarc, din acest text, e mâncatul pe pâine al clipelor de libertate, o metaforă cu adevărat reușită, care descrie realitatea. Din punctul meu de vedere, poemul mai poate fi concentrat.

un text în care combini armonios, în stilul tău filosofico-poetic, asemănător cu cel al lui Blaga, fragilitatea, efemeritatea şi lupta. "Valul încă este şi din tine mușcă" mi se pare partea cea mai mişcătoare, şi la propriu, şi la figurat, arătând această dorinţă de autodepăşire, de expansiune, de spargere a barierei ce separă interiorul de exterior, cu scopul de a cuceri ceea ce este râvnit. Din punctul meu de vedere, strofa a doua scade un pic valoarea poemului, prezentându-ne o imagine destul de banală, dar o accept ca pe un liant, ca pe un catalizator care încetineşte un pic reacţia din prima strofă, reuşin apoi să ofere posibilitatea unui crescendo, prin acel fulger care înfige gheara. Şi chiar dacă efemerida are o existenţă scurtă, ea contribuie la ciclul acesta existenţial, oferind posibilitatea întrezăririi unui orizont infinit.

corecţie

Acest sonet este unul dintre sonetele acelea pe care spuneam că le reuşeşti, atunci când eşti inspirat. Acum, ia o pauză, citeşte mult, comentează mult, şi revino cu unul la fel de bun!

nu e tratat cu mai multă seriozitate de autor, că nu îşi repară micile greşeli semnalate de dl. editor (se scrie vreo, vreun, a se consulta Doom 3, iar unele dintre ele pot fi înlocuite cu "un", "o", pentru aerisire). E un text care ar putea sta pe prima pagină. Şi rima mării-moştenitorii ar putea fi îmbunătăţită, altfel e doar o asonanţă rudimentară.

Părerea mea este că la Ştefan există un soi de automatism, de care nu mai poate scăpa. Să scrie 6 000 de texte şi să repete aceleaşi şi aceleaşi lucruri înseamnă că el a devenit sclavul propriului stil şi al propriilor neajunsuri. Chiar şi în aceste condiţii, o dată la 20-30 de texte, este capabil să făurească un sonet reuşit, ceea ce mă face să cred că are şi momente de inspiraţie. Asta însemnă că ar trebui să scrie numai în momentele de inspiraţie, făcând perioade de respiro, de acumulări. Şi mai cred că îi lipseşte lectura. În loc să ceară comentarii cu insistenţă, ar trebui să pună mâna pe cărţi de sonete, începând de la origini şi până în ziua de azi. Să citească câteva sute de cărţi, să analizeze fiecare sonetist în parte. Apoi să studieze un pic şi tehnicile folosite, ritmurile etc. Să folosească licenţele poetice numai în cazurile excepţionale şi asta numai după ce ajunge un cunoscător foarte bun al limbii române. Evident, Agonia este un loc în care mai poate fura meserie, de la cei care au cunoştinţe şi răbdare, dar înainte de acest lucru, trebuie să se prezinte, repet, ca un autor care a pus mâna pe carte şi şi-a depăşit condiţia. Eu dacă văd că nu face eforturi în această privinţă şi dacă mai văd că cerşeşte comentarii, voi păstra distanţa.

Un text care mizează pe sinceritate (din ce în ce mai rar întâlnită în ziua de azi) şi pe iubire. Iubirea clipei, a momentului prezent, a plimbării prin pădure, a alergării prin ploaie. Sau iubirea pământului, pământ care poate fi din nou roditor... Este o reîntoarcere, aici, la simplitate, la natură, elemente ce amintesc de filosofia lui Rousseau.... Altfel, drumul către iubirea aceea îndepărtată, supremă, aproape utopică, situată în vârful coloanei infinitului, e foarte greu de atins. Lupta cu timpul, provocările, apoi oboseala, epuizarea, retragerea în tristeţe, resemnarea, te întorc la punctul zero energetic, la acel zero bioritmic, punctul de la care te poţi prăbuşi definitiv sau, de la care, cu ajutorul fiecărui pas, care poate rescrie istoria destinală, te poţi înalţa. Este nevoie de puţin curaj, de o mică speranţă, poate chiar şi de un plâns de iarnă, cu rol purificator... Un text curat, dar care, îi ciuda amărelii de la sfârşit, este revigorant, precum o cafea, cu gust amar, care îţi oferă acel boost necesar.

scoate toate virgulele::)))

virgulele ce trebuie puse înaintea conjuncţiilor adversative "dar" şi "iar". Cred că poţi regla cu mare uşurinţă această problemă. Numai de bine!

a fost folosită de o gramadă de poeţi şi voi da ca exemplu poezia Dialog, scrisă de Nina Cassian. Şi Nichita a dialogat cu îngerul în mai multe poeme, la el fiind o temă aproape obsesivă. Deci nu este vorba de nicio inovaţie, cum crede Ştefan. Despre textul doamnei Papadopol, pot spune că transmite, iar finalul aforistic este sensibil şi sugestiv. Nu sunt de acord că tot ce este spontan este şi inovator, dar asta este o altă poveste...

dar să nu crezi că vreau să-mi faci mie pe plac, e înspre binele tău. Poţi observa că şi dl. Rodean ţi-a lăsat un comentariu foarte bun şi cu foarte mult bun simţ, de care ar trebui să ţii cont. Sonetul, îmi place, pot spune că l-ai nimerit. Ca un minus, nu ai reglat problema punctuaţiei. P.S. Să ştii că apreciez faptul că laşi comentarii pe textele celorlalţi, că de oameni care doar postează, fără să vină cu o opinie constructivă pe textele altora, e Agonia plină. Atunci când citeşti textele celorlalţi, mai evadezi din stilul tău, ceeea ce este folositor. Te rog frumos să nu mai ceri opinii pe textele tale, acestea să vină firesc, ca urmare a activităţii tale pe site. Numai de bine!

să le dau şi altora spaţiul să comenteze detaliat şi argumentat, aşa cum am făcut eu în ultimele 2-3 săptmâni, lăsând peste 200 de comentarii la textele celorlalţi... Strigă-i, poate te vor ajuta! Bye!

fără să fiu un mare expert, eu am impresia, analizând cadenţa primelor 4 silabe din fiecare vers, că un vers este trohaic, iar celălalt, mai degrabă, anapestic. Asta una la mână. A doua la mână, stele e nearticulat, iar luna este articulat. Tu te joci cu articolele, din dorinţa de a păstra numărul de silabe, dar găselniţa nu poate fi folosită, iar şi iar, ca licenţă poetică. A treia la mână, prezenţa a două cuvinte din acelaşi câm semantic, drăceşte şi demonic, plus al treilea în titlu, mi se pare prea mult. În al patrulea rând, nu pui peste tot virgule, pentru a păstra respiraţiile în pronunţie, de exemplu după fuste lipseşte virgula, după ce erup lipseşte virgula, după trează se cere punct şi virgulă, ca pe paturi se cere încadrat de virgule, plus că asocierea pepe de la pe paturi nu dă bine dpdv fonic.

PS. Învaţă să intri şi tu profund în analiza textelor celorlalţi, apoi să detaliezi, să argumentezi, dacă tot ai pretenţia să ţi se răspundă cu punct şi virgulă. Nu mă refer la textele mele, ci ale acelora în care arunci 3-4 cuvinte şi pleci.

bine strunit, mai ales cu referire la sensul figurat, la domolire, echilibru şi curgere.