șters

acest poem în vers clasic... de sezon. Ai un vers care trebuie ajustat, fiind incorect dpdv gramatical

cearceaful moale singurul ce-l am

ce-ul nu poate ţine locul lui pe care

de semnele de punctuaţie nu mă iau, că vrei să pari şi clasic, şi postmodernist, în acelaşi timp...

iar alegerile, fireşte, îţi aparţin

constă în limbajul concentrat, care ţie îţi lipseşte

foloseşti o grămadă de verbe pentru a descrie nişte acţiuni, nişte imagini

şi te mai pui şi pe tine, în aceste timpuri verbale, când era suficient doar la sfârşit

şi mai şi repeţi apa, setea, fântâna de mai multe ori

uite aici o tehnică, juxtapuneri care înlocuiesc verbele, eliminarea excesului de repetiţii şi tu doar la final:

buze uscate
o fântâna adâncă fără roată
un lanţ legat de o bârnă
o găleată, un lanţ ruginit
murdărind palmele
o sete potolită
stelele nopţii reflectate
în apă bună
teamă, oameni trecând
luându-mă cu ei

verbul a mânca, prezent de două ori (exces inutil), este nepoetic. Şi aş scoate şi repetiţia adjectivului flămâd

iată o formulă elegantă, ai acordul meu să o poţi folosi:

savurai o bucată de zare,
eu pe cealaltă,
şi ca festinul să fie complet
gurile noastre flămânde
s-au unit într-un sărut
aproape omenesc...

p.s.

acest minipoem pare mult mai fain decât toate încercările de sonet din ultimele zile. E aerisit, e magic, e expresiv, e natural. Atâta doar, foloseşte verbe mai poetice, cum am sugerat mai sus

am trei erori de tastare, îmi cer scuze pentru ele! Mult succes!

profesionism. Poate că ar trebui să renunţ la telefon atunci când scriu comentarii... că una scriu eu, alta scrie androidul...

dar să îi mai lăsăm şi pe alţii să-şi spună părerea despre ceea ce scrii, fiindcă eu nu prea reuşesc să te conving de unele lucruri...

faptul că: "...cu cât familiile sunt mai unite, mai organizate, mai integrate în viața societății, cu atât societatea cunoaște progresul." În America de Nord, mai exact în Canada, unde am trăit vreo 8 ani, am observat că se pune accent pe individualitate, familia nefiind ceva căutat, dorit... Progresul economic există şi în aceste condiţii, dar lipsurile sunt de ordin afectiv şi spiritual. Guvernanţii sunt conştienţi de acest lucru, încearcă, prin imigrare, să construiască un echilibru, dar, culmea, sistemul capitalist şi cutumele lui duc la destrămarea multor familii... De ce spun toate acestea? Fiindcă generalizaţi, ori este nevoie de o nuanţare atunci când vine vorba de societatea fiecărei zone, fiecărui sistem, fiecărei culturi şi pe ce linii are loc progresul sau regresul.

chiar dacă se încearcă o paralelă prometeică, în variantă feminină, și un pic de intertextualitate eminesciană. Plus atâtea repetiții inutile de substantive și atâtea rime banale: dor-mor, tine-mine... Un text ratat, aș spune.

poezie și jurnal personal, între naivitate și maturitate, între realitate și imaginație... între trecut și prezent. Nici vorbă de apropietea de profesionism, deoarece lipsesc elemente de profunzime ideatică, iar vântul turbat și vuietul turbat, plus rima finală, mă trinit în perioada lui nea Coșbuc. Cum sunt sincer cu orice text, observ diferența de calitate dintre poemele autoarei pe care le-am apreciat recent și acesta care parcă nu mai ține cont de anumite criterii poetice, fiind doar ca o eliberare duoă un blestem expirat... Si cam atât...

amatorismul sau profesismul,la tine nu poți vedea ruperea de ritm la versul cu Niagară sau rimele de slabă calitate robă-vorbă, torn-micron? Iar ultima strofă, e și alambicată, o dă și-n microni... Un nu hotărât, cu sinceritate!

În primul rând, trebuie apreciat felul în care omul-poet îşi deschide sufletul cititorului, împărtăşindu-şi tristeţea, dorul, suferinţa, dragostea pentru mama care nu mai este, pe fondul unei lupte interioare, în care inima şi sufletul se rup în mii de bucăţi. Doar Dumnezeu are forţa de a ţine încă împreună toate aceste particule ale fiinţei, deci, prin dimensiunea spirituală a poemului, se întrevede o salvare tocmai prin raportarea la divinitate. Acel descompune e un termen un pic pretenţios, pentru că poate însemna şi alterare, dar, pe undeva, e de înţeles această metafără, fiindcă numai dincolo există posibilitatea întâlnirii cu El, ca întreg, ca element patern, singular. Avem, în versuri, şi metafore profunde, precum liniştea care cotrobăie prin clopot, această linişte putând fi asociată şi cu o tăcere totală la întrebările existenţiale ale poetului. Avem şi durerea topită în lumina unei lumânări, care face referire la degradarea fiinţei, la transormarea materiei umane, cu reîntoarcere, paradoxală, la origine. Ceara e cumva pământul la care se întoarce omul-lumânare, trecând prin arderea existenţială, însoţită de durere. Tristeţea poemului, chiar dacă e Crăciunului, e cauzată de lipsa fiinţei cele mai dragi, cea care, odinioară, aduna întreaga familie la masă, oferindu-le tuturor bucate gustoase, mângâiere fizică şi sufletească. După o vreme rămân doar amintirile, în cazul nostru şi poezia, ca o mărturie incontestabilă. Crăciun fericit alături de cei care sunt încă acolo, în jurul mesei, soţie, copii, nepoţi, prieteni...

se strecoară-agil prin coşuri
sacul să-şi descarce-un pic

am venit cu o optimizare

dar parcă aş vrea o poezie mai lungă, şi cu reni, şi cu brăduţ, cu mai multe!!!

Crăciun fericit!

deci, îţi urez un Crăciun fericit! În privinţa poemului, fără nicio răutate, îţi spun că ar putea fi mai clar şi mai natural în exprimare, în special la prima strofă şi la a treia. O spun cu sinceritate şi nu vreau să te rănesc în niciun fel. Poate că vei găsi formula magică, inspirat de sfânta sărbătoare a Crăciunului!

Mă refeream, la început, la trecerea de la introspecție la extrospecție, prin... Am vrut să clarific, pentru o mai bună înțelegere. Numai de bine!

Frumosă chemare acum, de Crăciun, a bunicii aflate dincolo de singurătatea poetei. Multora dintre noi ne lipsesc bunicii, ba chiar și părinții, și știm ce înseamnă. Remarc, chiar și în acest tragism, untul din lumina stelei, zahărul pudră din părul îngeresc, care aduc un plus de valoare poemului, pe lângă sensibilitatea investită și delicatețea exprimării. Un singur lucru mi se pare în plus, acel de o persoană, poate că e îngust acel pat, poate că e o realitate transpusă în versuri, dar singurătatea pare că spune deja totul și nu mai era nevoie de explicații întăritoare. Mai e o chestie, patul de o persoană este o alegere voită, care nu prea lasă loc altcuiva, nici măcar bunicii, pentru a te strânge, chiar și imaginar, în brațe. Per total, un poem reușit, plin de sensibilitate, care transmite o emoție puternică. Felicitări și Crăciun fericit!

remarc ciclicitatea existenţială, privită din prisma veşniciei: căutarea e dinspre şi către veşnicie. E evocat aici cuvântul biblic al lui Dumnezeu, cu o nuanţă interpretetivă. Caută şi vei găsi... Stilul poemului este didactic, filosofic, aforistic, colţuşul, pe lângă apropierea omului de natură, încercând să compenseze atmosfera pe linie afectivă. Ciclicitatea e abordată şi dpdv tehnic, prin repetarea, în ultima strofă, a versurilor cheie din prima strofă, asezonate de singurătate. Se creează un tot unitar, poemul e ca un uroborus, capul îşi înghite proria coadă. Un singur punct riscant, repetiţia la distanţă scurtă a cuvintelor suflet, suflă şi răsuflă, aleasă, evident, ca un joc de cuvinte, cu reverberaţie fonică, iar aici depinde de deschiderea fiecărui cititor spre acest procedeu.

interesantă această introspecţe prin analiza eului extrospectat, un fel de extrapolare prin metemphihoză, urmată de o analiză la rece..., sufletul, fiinţa, cognitivul fiind strânse, precum insecta, într-o mănuşă de gheaţă... Totul e static, îngheţat, până şi memoriile din cutia de chibrituri. Chiar şi timpul este suspendat la fereastră. Cumva, este o stare de indecizie, de stagnare, de perplexitate, între trecut şi viitorul apropiat, cu un potenţial de ardere ce ţine de o mână nevazută care să aprindă chibritul magic, pentru a genera focul unei noi iubiri... Refuzul îl asociez cu persoana absentă, capabilă să producă magia, de unde şi titlul, dar şi cu incapacitatea de a depăşi momentul, din motive lesne de înţeles. Simbolismul şi suprarealisul sunt ornate de o rimă intertextuală eminesciană, o alegere riscantă, dar îi înţeleg ironia usturătoare. Adrian, ai scris un text profund, pe care am încercat să-l disec într-o stare deplorabilă, însă mă bucur că m-am putut concentra până la capăt, fiindcă, dincolo de acest poem, simt o fiinţă care caută înţelegere, rezonanţă, ca să nu spun compasiune, un termen mult prea moale pentru structura aproape barocă a cuvintelor tale.

este posibil ca anumite lucruri din viaţă să te fi influenţat atunci când ai scris acest text, scoţând la suprafaţă un alter-ego mult mai matur. Înseamnă că poţi poetiza pe linia lui Pessoa sau a lui Jason Reynolds. Prin urmare, pentru perfecţionarea acestui stil, ţi-i recomand pe amândoi. Volumul lui Jason Reynolds, Un drum lung până jos, îl găseşti în librării. Nu vei regreta ceea ce vei citi, pt că, pe lângă poezia excepţional scrisă, are şi mister, supranatural, paranormal etc. Practic e un roman scris în versuri. Crăciun fericit!

Ariana, tu eşti tânără şi îndrăgostită. Atât de o fiinţă, cât şi de poezie. Eu sunt un moş care te iartă pentru lipsa de politeţe, atunci când nu răspunzi la unele comentarii, fiindcă eşti influenţată. Şi fiindcă sunt un moş, cu o experienţă enormă de poezie, poate chiar şi de viaţă, nu mă las păcălit de textul tău. Nu e scris decât parţial de tine, fiindcă în text mai intervine o persoană, un cuceritor, un prădător, un poet, un îndrăgostit, care îşi lasă o amprentă mult mai matură în text. Se vede de la o poştă diferenţa dintre anumite pasaje, iar stilul tău (cu toate lipsurile şi greşelile), din poemele anterioare, este mult mai nesigur, cu toate că acolo, conform etapei în care te afli, te arată mult mai naturală. Da, ştiu, nu am probe, nu pot demonstra, e doar o părere personală, o constatare, nicidecum o acuzaţie. Pot observa şi aşezarea perfectă a versurilor, semnele de punctuaţie atent puse, cizelarea ce necesită mult timp. Nu am nimic împotriva iubirii, împotriva unisonului artistic sau jam session-ului, aşa cum i se mai zice. Şi Eminescu o mai ajuta pe Veronica. Totuşi, părerea mea este că tu poţi deveni mai bună ca poetă decât experimentatul poet din spatele tău, iar un curs poetic mai firesc, mai natural, ţi-ar fi mult mai prielnic pe termen lung. Oricum, Sărbători fericite şi Crăciun fericit amândurora! P.S. Dacă greşesc, îmi cer scuze, asta însemnând că tu ai evoluat într-o săptămână cât alţii în 10 ani, iar lucrul pe care îl practici cu personalităţile tale multiple, pe stilul lui Pessoa, e ceva cu adevărat desăvârşit...