Trandafiri blânzi

Din punctul de vedere al construcţiei şi al exprimării, dacă e să fac comparaţie cu celălalt poem, îmi plac versurile în care renunţaţi la verbe pentru a descrie un cadru. Ceea ce înseamnă că sunteţi receptivă la sugestii, lucru pentru care vă mulţumesc şi vă felicit! Remarc, aşadar, versurile construite simplu, fără verbe, doar prin juxtapuneri, aşa cum făceau, nu demult, unii poeţi, iar aici l-aş aminti pe Octavio Paz. Aşadar: Raze de lună, stele sclipitoare // Trandafiri... Blânzi ca bătăile inimii / Sinceri ca niște copii stângaci / Plicticoși ca oamenii dimineața / Dulci ca sânul unei fecioare. Desigur, nu e nevoie ca toată poezia să respecte acelaşi principiu, iar mixajul dimntre versurile cu verbe şi versurile fără verbe oferă o altă senzaţie la lectură, scoţând poemul din monotonia versului didactic. Perfecţionismul este util nu numai la insistarea pe o anumită matrice, pe un anumit schematism (lucru întâlnit la sonetişti), ci şi la explorarea unor noi forme de exprimare, iar nevoia dv. de cunoaştere, de reinventare, pe lângă perfecţionismul de care daţi dovadă, o găsesc ca pe un pas înainte, ca pe un lucru pozitiv. Mai observ că se poate îmbunătăţi poemul şi prin renunţarea la conjuncţia şi, prezentă în exces. Un șotron îmi zâmbea cald - (Și) o pisică neagră se urca în copac; Se făcuse noapte (și), zideam umbre... Şi încă un lucru, aşa la o observare mai atentă: cearcănele vinete sunt rezultatul unei acumulări de sânge sub pielea subțire, cauzată de inflamație sau de un traumatism ușor. Ceea ce nu cred că vreţi să sugeraţi, mă refer la traumatism. Poate că doar cearcăne, fără culoare, ar lăsa mai mult spaţiu de interpretare, în asociere cu efemeritatea primăverii fictive. În fine, vă mai urmăresc...

Mulțumesc frumos! O să țin cont de sugestii.