șters

metempsihoza e prezentă şi aici, mă refer la omul de zăpadă

şi ca o explicaţie mai detaliată a comentariului meu de sub poemul tău. Îţi mulţumesc!

Păi acuma se explică totul, subiectul abordat fiind unul dintre subiectele mele preferate când vine vorba de autoidentificare poetică. Acum înţeleg mult mai bine căutările tale poetice, limbajul (prin prisma lecturilor poetice şi filosofice). Eseul este beton armat. O lectură obligatorie pentru cei care vor să cunoască tainele metempsihozei.

Nu ştiu de ce ai apelat la introducerea explicită şi la finalul care este un amestec de îndemn şi constatare, de vreme ce tot ceea ce este mai important şi mai expresiv se găseşte în strofa a doua. O să încerc să înţeleg din mers. Tema fumatului şi a băuturii este o caracteristică ultrauzitată a poeţilor douămişti cu resurse de inpiraţie epuizate. Un douămiist de duzină se recunoaşte după excesul de băutură, fumat şi sex în poezie. Unul mai elevat se desprinde de acest trend, explorând abisul fiinţial sau, dacă e dragoste/spiritualitate, înălţându-se pe căi transcendentale. Să zicem că ai vrut să te identifici cumva cu un punct de plecare comun, dar asta nu e ceva special..., ci doar banal. Un fel de placare de la zero-ul bioritmic. Strofa a doua e frumos construită, parcă ar fi un filigran cu fire metaforice şi filosofice, minuţios legate unele de altele, la modul perfecţionist. Tu îi spui tapet floral, eu i-am dat o înfăţişare mai delicată. Da, poate fi considerat şi un puzzle monocrom, după o reciclare a memoriei, reconstituirea fiind un fel de întoarcere a poetului la scena dragostei, aşa cum criminalul perfect se întoarce la locul crimei, pentru a-şi admira opera. Bine, comparaţia mea e exagerată, dar dacă e să extropolez, cu toţii ne ucidem timpul cumva, cu armele din rastelul amintirii, apoi admirăm creaţia, încercând s-o resuscităm la recitire, poate şi cu câteva lacrimi, pe lângă respiraţia gură umană la gură de hârtie. Cred că finalul îl foloseşti şi ca explicaţie, pentru ispăşire, îndreptarare, ca să fac referire şi la titlu. Îndemnul e şi pentru tine însuţi, şi pentru public, fiindcă îndreptarea se face prin răbdare, prin rezistenţă în faţa vicisitudinilor vieţii. Culmea e că alegi finalul tragic, fatalist, acel nemuritor şi rece eminescian, transpus într-un om de zăpadă. Eşti ca un regizor căruia îi plac filmele cu final tragic, numai că, atât poemul, cât şi viaţa care l-a generat, bat filmul. Regizor şi fiindcă foloseşti titlul în franceză, aşa, ca un mic indiciu la locul crimei.

sacrificiul lui Hristos. Găsesc interesant şi felul în care ai trecut de la Harry Potter la pilda biblică şi sacrificiul suprem. Practic, şi lectura fantasy sau sf poate maturiza gândirea unui cititor, dacă există repere corecte, dacă te raportezi şi faci comparaţii cu cartea cărţilor... sau cu alte cărţi care vorbesc despre legi şi principii morale. Astfel, poţi compara comportamentul lui Voldemort, care îşi ascundea părţile rele, cu comportamentul unui om care se deschide total, oferind ceea ce are mai bun din el: iubirea.

dacă nu suporți critica mea pe text și celelalte sugestii, mă voi retrage. Fac atâta efort înspre binele tău și tu vii cu răspunsuri negândite. Fiecare pasăre pe limba ei moare.

Versul acesta pare greoi ca exprimare, iar inversarea lui ca poziție în strofă nu dă deloc bine: pietrele prinzându-mi-se de oase

am ieșit la mal cu pietrele prinse de oase era mult mai natural. Și se crea o simetrie verbală cu perfectul compus din primul vers.

În strofa a doua începi cu pământ, iar mai spre sfârșitul ei faci referire la țărână, care e același drac. Mai bine îngropi lacrima sub iarbă sau sub scoarța tăcerii, nu știu, sau folosești o metaforă mai profundă, fiindcă imaginea pare banală și arhicunoscută. O vezi până o cheamă adâncul.. Nu știu, vezi tu. Și care cade este în plus, dacă ea e absorbittă de pământ, e de la sine înțeles cum a ajuns acolo.

versuri bune, naturale (cum e cel cu luna) cu versuri forțate, scrise doar pentru a da bine la rimă (cum e cel cu asfaltul). Faptul că l-ai postat imediat după poemul în vers alb Respirând păsări, confirmă ce am zis de atâtea ori: te grăbești. Parcă ai vrea să demonstrezi că ești în stare de multe, cât mai rapid, dar graba strică treaba. Ia lasă sonetul deoparte o săptămână, apoi mai recitește-l de 100 de ori încă o săptămână, să vezi unde ajungi.

Cadoul, deja l-ai primit! Chiar dacă e doar ambalajul.

te voi mai citi, cu aceeaşi atenţie şi plăcere! Sărbători fericite!

dacă umbli la chestii de fineţe, ce ţin de perfecţionarea limbajului poetic?

când ai făcut nişte modificări în sonete, folosind versurile sugerate, nu ai pus niciodată această întrebare.

dacă ai ţine cont de sfaturile primite, să nu te grăbeşti să postezi, să-ţi reanalizezi creaţiile le rece, de mai multe ori, să citeşti enorm, astfel încât să-ţi dai seama singur de îmbunătăţirile pe care le poţi face, poate că nu ai mai pune aceste întrebări

dar, tu, hopa cu postările, apoi cu întrebările, dacă ai scris bine sau nu, ca un copil de ciclu primar. După mii de texte publicate... să repeţi acelaşi tipar... cred că oboseşti şi cel mai răbdător comentator. Eminescu şi Arghezi, pentru a ajunge la forma perfectă a versului, munceau enorm. Jonglau cu n variante, cu n rime, cu n sinonime. Ideea era originală, imaginea era originală, dar limbajul se perfecţiona. Georg Trakl lucra pe aceeaşi idee, creînd n variante ale aceluiaşi poem. Pune mâna pe carte şi studiază!

şi am tot repetat asta pe acest site. Nu am treabă nici cu tine, nici cu ea, nici cu nimeni. Şi nici nu-mi creez închipuiri. Că ştii, că nu ştii, că vrei, că nu vrei, e strict problema ta. Poate că dacă semnalez o greşeală aici, vor învăţa şi alţii să nu o folosească în scrierile lor. Sărbători fericite!

acest poem în vers clasic... de sezon. Ai un vers care trebuie ajustat, fiind incorect dpdv gramatical

cearceaful moale singurul ce-l am

ce-ul nu poate ţine locul lui pe care

de semnele de punctuaţie nu mă iau, că vrei să pari şi clasic, şi postmodernist, în acelaşi timp...

iar alegerile, fireşte, îţi aparţin

constă în limbajul concentrat, care ţie îţi lipseşte

foloseşti o grămadă de verbe pentru a descrie nişte acţiuni, nişte imagini

şi te mai pui şi pe tine, în aceste timpuri verbale, când era suficient doar la sfârşit

şi mai şi repeţi apa, setea, fântâna de mai multe ori

uite aici o tehnică, juxtapuneri care înlocuiesc verbele, eliminarea excesului de repetiţii şi tu doar la final:

buze uscate
o fântâna adâncă fără roată
un lanţ legat de o bârnă
o găleată, un lanţ ruginit
murdărind palmele
o sete potolită
stelele nopţii reflectate
în apă bună
teamă, oameni trecând
luându-mă cu ei

verbul a mânca, prezent de două ori (exces inutil), este nepoetic. Şi aş scoate şi repetiţia adjectivului flămâd

iată o formulă elegantă, ai acordul meu să o poţi folosi:

savurai o bucată de zare,
eu pe cealaltă,
şi ca festinul să fie complet
gurile noastre flămânde
s-au unit într-un sărut
aproape omenesc...

p.s.

acest minipoem pare mult mai fain decât toate încercările de sonet din ultimele zile. E aerisit, e magic, e expresiv, e natural. Atâta doar, foloseşte verbe mai poetice, cum am sugerat mai sus

am trei erori de tastare, îmi cer scuze pentru ele! Mult succes!

profesionism. Poate că ar trebui să renunţ la telefon atunci când scriu comentarii... că una scriu eu, alta scrie androidul...

dar să îi mai lăsăm şi pe alţii să-şi spună părerea despre ceea ce scrii, fiindcă eu nu prea reuşesc să te conving de unele lucruri...

faptul că: "...cu cât familiile sunt mai unite, mai organizate, mai integrate în viața societății, cu atât societatea cunoaște progresul." În America de Nord, mai exact în Canada, unde am trăit vreo 8 ani, am observat că se pune accent pe individualitate, familia nefiind ceva căutat, dorit... Progresul economic există şi în aceste condiţii, dar lipsurile sunt de ordin afectiv şi spiritual. Guvernanţii sunt conştienţi de acest lucru, încearcă, prin imigrare, să construiască un echilibru, dar, culmea, sistemul capitalist şi cutumele lui duc la destrămarea multor familii... De ce spun toate acestea? Fiindcă generalizaţi, ori este nevoie de o nuanţare atunci când vine vorba de societatea fiecărei zone, fiecărui sistem, fiecărei culturi şi pe ce linii are loc progresul sau regresul.