șters

A se ține cont de erată:exemplificate

să vă apărați un text atât de prost alcătuit, plin de sofisme și cu un limbaj rudimentar, în care se vede că nu aveți abilitatea de a folosi limba română într-un mod cât mai eficient, cursiv, natural. Chiar și comentariul dv. defensiv este lipsit de logică, vorbiți de jocul practicat de plăcere, ori în eseu nu este specificat acest lucru. Plus că, în jocul de plăcere, nu se mai pune accent pe câștigarea jocului, este vorba mai mult de plăcerea de a juca, distracție, relaxare, încercarea unor lovituri fanteziste. E ca și în meciurile demonstrative ale jucătorilor retrași de mult din activitate, plăcerea jucătorilor de a juca neținânt cont de scor, de cine câștigă, de cine ține mai mult mingea, ba mai mult de atât, foștii jucători vor să binedispună și publicul prezent. A încercat cumva Ilie să găsească o explicație salvatoare pentru acest eseu, un gest frumos, prietenesc, dar, până la urmă, eseul trebuie să se bazeze pe niște realități bine exemificate și argumentate, nu pe sofisme și explicații suplimentare care vin din comentarii. Mai recent, am apreciat un poem de-al dv.,splendid scris, dar acest eseu este catastrofal.

Vedeți și rămas, care se repetă

Felicitări și succes!

poemul e bun şi transmite. Descrie acea stare naturală pe care mulţi am resimţit-o, mai ales la prima relaţie după o despărţire neconsumată... Sau, în cazul unora, la primul act erotic care zdruncină sentimentul platonic... Titlul îl găsesc explicit, fiindcă deja se sugerează actul în strofa a doua. Aş fi preferat mai degrabă ceva de genul: Şi am rămas cu rugina... Aş face ceva şi cu repetiţia lui am fost/a fost de la începutul strofei a doua, ceva de genul:

se întâmpla într-o noapte
de joi înspre vineri
singura dată când am fost
un bărbat cu de toate

Aş elimina verbul e între restul şi rugină.... restul, rugină

Şi aş scoate noaptea de la final, fiindcă e menţionată deja la începutul strofei a doua. Aş căuta un substitut ceva... şi mai cu seamă atunci când scade cortina, când cad pleoapele serii.. şi nu mai ştii încotro să o apuci

în orice caz, dincolo de micile detalii tehnice, e un text bun, emoţionant, autentic

felicitări!

uneori, androidul face pe şeful

eu nu te comentez în calitate de poet și nici nu am intenția de a-ți da peste nas. Eu te comentez din prisma scriitorului care analizează un text dpdv critic. Aici e un atelier literar în care încă mai ai șansa să-ți perfecționezi textele. Dar dacă le publici așa, pline de lacune și alambicări, și pici pe mâna unui mare critic din afara site-ului, te face praf. Și ce vei face, îi vei reproșa criticului că îți dă peste nas și că nu scrie și el sonete, ca să priceapă alambicările tale? Cred că ajung la concluzia lui Bogdan,în ce te privește, și te voi lăsa să rămâi ceea ce ești.

Iar dpdv al tehnicii, foarte bine legat, cursiv

Un singur vers pare forțat, nenatural dpdv ideatic: Și ronțăiam placenta, ca frunza de aloe

Plus că virgula după placenta e în plus, asta dacă compari placenta cu frunza de aloe. Dacă compari ronțăitul, se cere prepoziția pe înaintea frunzei, dar se strică ritmul. Un artificiu folosit în poezie de Grigurcu și de alții este adverbul cum.

Primele două strofe, aproape perfecte. Cu mențiunea că nu ții cont de articolele care se impun la ca zeii, ca un râu. Soluția e simplă: eram doi zei, iar în locul lui ca râu, un adjectiv de 2 silabe. În strofa a treia, conjuncția și nu face bine legătura între verbul la imperfect doream și conjunctivul să-ți ung. Se cere acolo conjuncția încât sau verbul voiam, pentru o bună legătură între versuri. În ultima strofă, primul vers are o construcție stângace, nenaturală. Sonetul e cam la 75% din ce ar trebui să fie un sonet perfect.

Până la versul cu viermele care trece rumegând, am avut impresia că citesc un eseu despre despre balot, axe, linii, infinit etc., adică un text care nu transmite emoții, ci informații. Abia de la versul amintit, micimea, neputința și neînțelegea ne arată niște trăiri care apropie textul de poezie. Prin urmare, recomand renunțarea la balastul filosofiei inutile din prima parte.

suntem pe un atelier literar pe care beneficiați de sugestii folositoare pentru perfecționarea textelor. Atenția la detalii este esențială. Ar trebui să fiți foarte bucuroasă atunci când niște oameni care se pricep vă citesc cu mare atenție și vă ajută, sacrificându-și timpul în care ar putea face altceva. Totul e înspre binele dv.!

în loc de nu aşteptăm

da, uneori ne lovim de persoane din trecutul nostru (sau persoane care seamănă foarte bine şi le confundăm), acolo unde nu aşteptăm cel mai puţin. Şi atunci, chiar dacă ne aflăm într-o stare deplorabilă, cutia neagră scoate la suprafaţă toate amintirile fostului zbor... şi încep să se amestece stările... Ori ai vrea să te cheme odată doctorul şi să pleci cât mai repede de acolo, ori ai vrea să rămână acolo o veşnicie, să reaprindă flama dintr-o singură atingere, dintr-un singur cuvânt...., asta în cazul în care el a fost cel care a debarcat primul, lăsând la bordul amintirilor de iubire un singur căpitan... Poate că nu am înţeles bine textul, fiindcă eu m-am gândit la o situaţie de genul acesta prin care am trecut mai demult... şi am rămas marcat... În orice caz, textul mi-a transmis emoţia lui şi m-a făcut să simt din nou nişte lucruri, ceea ce este cel mai important, dacă ne gândim la ceea ce trebuie să însemne un poem.

un An Nou 2025 excelent!

am şi o erată: reminiscenţe

şi sper să mai vii pe aici..

ai două versuri care sunt riscante, făcând trimiterea spre şarpe

În sângele meu rece
pe care nu-l pot încălzi nici la focul șemineului

propunerea mea este să înlocuieşti rece cu negru, şi încălzi cu înroşi

în rest, poemul e deştept, ca şi tine
un arbore genealogic prin care curge sângele adamic, impregnat atât de cele bune, cât şi de reminescenţele păcatului originar

consubstanţialitate adamică egal cu consubstanţialitate poetică

cred că m-ar bucura revenirea ta pe site, indiferent de pseudonimul pe care îl vei alege. O contribuţie prin texte şi analize pe text, fără alte trimiteri, ar fi folositoare. Un An Nou 2025 fericit!

aţi scris un text bun, cursiv, fără alambicări, fără rime, fără pronume relative în exces

Textul, la îmceput, îmi aminteşte de pescărușul Jonathan Livingston, care voia să zboare mai repede și mai sus decât ceilalți pescăruși, dezvoltându-şi zborul pentru a atinge perfecţiunea. Diferenţa din acest poem o reprezintă reperul interior, mnarea lacrimilor, marea nesfârşirii, marea care este adevărata lui casă, un reper care nu ar trebui să ţină cont de universalele concepte, nici chiar de farul călăuzitor. E drept că întrebările din poem reflectă un contrast, o condradicţie, între ce se vrea şi ce se poate, între aspiraţie, ideal şi automulţumirea impusă de regulile sociale. Textul parcă s-ar vrea, prin aceste întrebări, nu numai o chestionare pentru sine, ci şi pentru cititor. Cât de tare este ghinda aceea? Va încolţi ceva dincolo de rebeliune? Un nou stejar falnic, capabil să reziste intemperiilor sociale? Iar rădăcinile lui să acceseze seva înţelepciunii?

Ce mai, de data asta, un text beton, concentrat ca stil şi cuvinte, dar având o Înrindere largă, nesfârşită.

Textul zilei aş spune! Felicitări pentru noul stil, profunzime, idee, interogaţie şi direcţia spre reflecţie oferită cititorului!

de-ai fi prințesă la castel
iar eu un simplu menestrel
să-ți cînt balade fel de fel
la flaut și violoncel

verbul de-ai fi, nu prea impune conjunctivul să-ţi cânt

mai degrabă aşa: te vreau prinţesă la castel, iar apoi ajustezi:

ca eu, un simplu menestrel...

este fain acest poem ludic şi erotic, pe stilul lui Brumaru. Un stil care te prinde bine şi pe tine.

Cred că licenţa poetică la zvel e un pic forţată, dă cumva bine auditiv, dar parcă mergea mai bine aşa: cu țîțe mari și cur rebel

iar acolo, la scot euro, e un pic neconcordant cu realitatea, mai bine ar fi:

scot tot ce au din portofel

pot spune, per total, că mi-a plăcut poemul, iar rimele folosite, mai ales aacel erizipel de la final, sunt rare şi bine implementate ideatic

felicitări!

cu excepţia unor cuvinte care amintesc de Eminescu, unde de cleştar, mărgăritar, primele două strofe sunt scrise perfect. Strofa a treia nu numai că are ruperi de ritm, dar nu mai are metrica 10-11-10-11 ca in primele doua. Ea foloseste 12-10-12-10. As putea accepta schimbarea metrica, asa ca o tehnica folosita pentru a schimba cursul actiunii si a concluziona totul, dar trebuie armonizat ritmul. Idem la distihul final.

Ori se reduce textul la 2 strofe, ori se perfectioneaza si ultimele 2 strofe.

Acum vreo 16 ani, postam un poem, scris într-o altă manieră, care reflecta acelaşi lucru. De aici vine rezonanţa, din lucruri mai mult decât intuite, adică trăite, simţite, înţelese:

Trag cu dinții de-o coajă uscată de pâine

trag cu dinții de-o coajă uscată de pâine
și mă gândesc la țăranul ce-și ia coasa
și taie capetele plecate
ale spicelor de grâu
fără să-i pese că și oamenii
au capetele plecate în fața morții

moartea cuiva este foamea altcuiva

trag cu dinții de-o coajă uscată de pâine
și simt cum este să-ți chiorăie mațele
de dragostea celuilalt
ce trece ca un bolovan de cocă
prin stomac

trag cu dinții de-o coajă uscată de pâine
și mă gândesc la sânii iubitei
ca două pâini rumene
înmuiate în lapte

trag cu dinții de-o coajă uscată de pâine
tot ce-a mai rămas din pâinea mea
cea de toate zilele



numai de bine!