Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

O, mamă, al tău plânset mă rănește

1 min lectură·
Mediu
O, mamă, al tău plânset mă rănește
Și lacrima din văz ce îți coboară
Pe-obrazul nins de ierni a câta oară
De inimă mă-nhață ca un clește.
Plecarea ta în veci curând să doară
Porni-va, c-a muri e omenește
Și vremea multă racla-ți făurește,
De existență nu mai ai comoară.
Interogații rup pe gând hermine
Cum fi-va fără tine, părăsit
De ale tale brațe-n piept la mine.
Cu jalea-n ochi de joacă mi-am găsit,
Lăuntric dimineața ta tot vine
În zori de ziuă spre etern zenit.
08902
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
86
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Ștefan Petrea. “O, mamă, al tău plânset mă rănește.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14185788/o-mama-al-tau-planset-ma-raneste

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stefan-petreaȘPȘtefan Petrea
La mulți ani!
și rog din nou opinii...
0
@cont-sters-2743Șșters
prima strofă - excelentă

a doua strofă - versurile 1 şi 4 sunt f. ciudat formulate.

strofa a treia - se impune o virgulă după braţe

strofa a patra - ok, chiar dacă În zori de ziuă e acelaşi lucru cu dimineaţa, aş fi pus acolo altceva de 5 silabe: ca/o/ x/x/x spre etern zenit (minune, făclie etc)

cred că poţi face un sonet perfect, acum e la 80%
0
@cont-sters-2743Șșters
dar neffind logat, s-a dus dracului... aşa că recapitulez

strofa 1 - excelentă
strofa 2- formularea versurilor 1 şi 4 e ciudată
strofa 3 - ok, doar o virgulă lipsă după braţe
strofa 4 - ok, dar aş prefera altceva în loc de ziuă, să nu se repete ideea de dimineaţă. Ca o minune/ca o făclie spre etern zenit

sonetul are potentialul unui sonet perfect, strălucit
0
@cont-sters-2743Șșters
altceva în loc de zori de ziuă

nefiind
0
@stefan-petreaȘPȘtefan Petrea
eu zic că ce spui tu e de micime...
Mulțumesc!
0
@cont-sters-2743Șșters
dar nu vezi că răneşte din prima strofă e acelaşi lucru cu să doară din strofa a doua? Iată cum aerisesc eu strofa, simplu, fără niciun efort:

Plecarea ta grăbită mă doboară,
M-nvaţă c-a muri e omenește,
Și vremea mută racla-ți făurește,
Lăsându-mă fără a mea comoară.
0
@stefan-petreaȘPȘtefan Petrea
ce-ar fi să încerci să scrii și tu un sonet?
Chiar sunt nerăbdător să văd asta...
0
@cont-sters-2743Șșters
dar niciunul dintre ele nu este constrâns de regulile sonetului. Scriu în vers clasic doar atunci când el se cere scris, e ca o melodie care vrea să iasă din mine, în momentul de maximă trăire, iar eu trebuie doar să-i înregistrez pe hârtie notele. Şi sonetistul Florian Chelu Madeva mă tot roagă să scriu sonete şi i-am răspuns la fel. Tehnic, ştiu foarte multe despre sonet, am citit enorm, dar eu nu sunt, reiterez, constructor de versuri. Asta nu înseamnă că am ceva cu ceilalţi care abordează tehnici fixe, impuse, precum sonetul, haiku-ul. Doar că eu nu mă las constrâns sau forţat de nimic.
0