trupul neîngropat al adevărului

poemul începe într-o notă optzecistă, care pune accent pe interiorizare, frică, adevăr, pâine, decţionare. Dacă accesez baza de date a lecturilor mele, aş face o paralelă la Manualul bunului singuratic, de Daniel Corbu. Şi la una din expresiile poetului din Tg. Neamţ, care se aseamănă dpdv tematic şi ideatic cu a dv.: singurul adevăr care ne apropie este pâinea. Ce-i drept, la dv, mai generalizat, foamea, acea foame pe care, după cum spunea Aristofan, nu recunoaşte ca prieten decât pe cel care o hrăneşte, în cazul acestui poet, fiind, dpdv metaforic, chiar poetul. Aş fi putut face o paralelă şi la dicţionarul suferinţei, dar nu vreau să mă ofer ca reper în această analiză, nu se cade. Cert este că în urma adevărului foamei, percepţia realităţii suferă modificări, de unde şi constatările din strofa a doua, rătăcirea ochiului deschis al realităţii şi alte realităţi pentru calmul altor amurguri. Îmi pare că autorul a cunoscut şi a coştientizat cândva ce este această foame şi nu este o chestie empatică sau constatativă. Aerul liber oferă libertatea de mişcare şi explorare, dar foamea deformează realitatea, totul devine ambiguu, ducând la anumite conflicte, refuzuri, pierderi, şi chiar dacă se deschid toate uşile lumii, taina adevărului va ajunge să se rezume la tăcere. Nu ştiu de ce, dar la un moment dat am văzut un om al străzii în acest poem. Poate şi pentru faptul că, atunci când merg la serviciu, mă intersectez cu câţiva în parcul 1 Dec din Oradea. Şi nu de puţine ori mă pun în locul lor, gândindu-mă la foame, la frig, dar şi la adevăr şi felul în care e perceput. Şi la ei există un refuz, un abandon. Poate că paralela mea este exagerată, dar, cumva, foamea e adevărul care ne scoate pe toţi în stradă, acolo unde toţi realizăm că suntem la fel. Sclavi ai foamei, trupuri încă neîngropate ale adevărului.

erată: Ce-i drept, la dv, mai generalizat, foamea, acea foame care, după cum spunea Aristofan, nu recunoaşte ca prieten decât pe cel care o hrăneşte, în cazul acestui poem, fiind, dpdv metaforic, chiar poetul.

e o analiză profundă a textului meu, iar dincolo de text, e intuiția citirorului cunoscător și avid de poezie, care întrevede sufletul celui care scrie și motivația lui.
E o mare onoare și o mare bucurie să-mi văd cuvintele atât de frumos și de real tălmăcite. Spun ”real” pentru că dincolo de cuvintele scrise, stă omul care scrie, și nimic nu ar putea trăi dincolo de el, dacă acele cuvinte nu ar prinde sens în inima cui citește. Și asta se întâmplă doar dacă poți rezona prin intuiție sau prin trăiri similare la ceea ce ai citit. Într-adevăr foamea e un experiment care măsoară altfel timpul. Dacă ai cunoscut-o, dacă ai cunoscut frigul unui adevăr neîngropat, deși știi că nu-l poți flutura în vânt cu tot aerul libertății, atunci taci și simți cum totul se reduce la tăcere.

Mulțumiri cu prețuire!

Acum vreo 16 ani, postam un poem, scris într-o altă manieră, care reflecta acelaşi lucru. De aici vine rezonanţa, din lucruri mai mult decât intuite, adică trăite, simţite, înţelese:

Trag cu dinții de-o coajă uscată de pâine

trag cu dinții de-o coajă uscată de pâine
și mă gândesc la țăranul ce-și ia coasa
și taie capetele plecate
ale spicelor de grâu
fără să-i pese că și oamenii
au capetele plecate în fața morții

moartea cuiva este foamea altcuiva

trag cu dinții de-o coajă uscată de pâine
și simt cum este să-ți chiorăie mațele
de dragostea celuilalt
ce trece ca un bolovan de cocă
prin stomac

trag cu dinții de-o coajă uscată de pâine
și mă gândesc la sânii iubitei
ca două pâini rumene
înmuiate în lapte

trag cu dinții de-o coajă uscată de pâine
tot ce-a mai rămas din pâinea mea
cea de toate zilele



numai de bine!

o stare cu toate porțile inimii deschise...
cu aceeași foame de adevăr și de iubire.
Mulțumesc pentru versurile lăsate aici izvorâte atât de firesc și frumos dintr-o trăire vie, salturi din dimensiunea unui real înghesuit cumva printre lucruri uitate: viața, moartea și foamea, noțiuni despre cum se poate percepe o limită.
Drag de cuvintele tale, Ionuț Caragea, să auzim numai de bine!