șters

Cred că înverzeala de la cântecul lăcustelor e cam trasă de păr. Era suficient ușor înverzite de cântecul ierburilor,fără acel LA. Știu că lăcustele sunt un adevăr acolo, poate și cântecul lor, dar aș face o altă asociere cu ele, tot enumerativă: de cântecul ierburilor, de uimirea lăcustelor. Ceva de genul. Ar fi mers și ierbii, ca să dispară rima aceea lor-lor. Și ar putea să dispară și rimele de mai jos, nepregătit-împlinit, noi-goi. Oameni goi de păcate ar putea fi neprihăniți, de exemplu. Iar la cuptor, era suficient doar primul vers. În fine, se vede că textul e scris dintr-o suflare și că ați adus rimele instinctiv pt a spori muzicalitatea, dar ritmul e deja melodios. Atmosfera e frumoasă, aveți grație și sensibilitate, câteva mici intervenții ar aduce un plus, zic eu. Oricum, mi-a plăcut!

şi simţul meu poetic. Pari a fi, dincolo e heteronimele tale, un autor foarte inteligent, pe care îl preţuiesc şi căruia nu vreau să îi dau explicaţii mură în gură. Te îmbrăţişez!

care se poate consulta în Dex, ceea ce este mai simplu decât "Mă numesc Roșu". Sensul figurativ al cuvântului steril înseamnă: Care nu duce la nimic, fără folos. Acest sens, figurativ, se deduce din neclaritatea şi inutilitatea primului vers, mărturisit de autor: îți doreai lucruri clare, nu?, urmată de continuarea poemului. Dar fiindcă trebuie să le explicăm şi unora care bagă băţul prin gard, de ce acest început de poem este steril, apelăm la inteligenţa artificială, ca element neutru:

Pentru a înțelege de ce un poem poate fi considerat "steril" în sens figurat, trebuie să analizăm elementele pe care le evocă poemul și să le interpretăm în contextul emoțional și conceptual. Poemul descrie o tranziție către o ordine și o claritate excesive, unde totul pare să funcționeze perfect, dar în același timp, pierde din spontaneitate, mister și emoție.

Ordine și Previzibilitate: Poemul începe cu dorința de claritate și ordine: "îți doreai lucruri clare, nu?". Această dorință se materializează într-o lume unde "ceasul merge, frigiderul face lumină / ușa scârțâie previzibil". Totul funcționează conform așteptărilor, fără surprize sau imperfecțiuni. Această ordine, deși poate părea dezirabilă la prima vedere, duce la o lipsă de imprevizibilitate și spontaneitate.
Pierderea Imperfecțiunii și a Emoției: Imperfecțiunile, cum ar fi "sângerarea pachetului de unt" sau "zâmbetul când ai greșit drumul", sunt eliminate. Aceste mici detalii, care adesea reflectă viața reală și emoțiile umane, sunt înlocuite cu o ordine rece și lipsită de emoție. Poemul sugerează că această eliminare a imperfecțiunilor duce la o pierdere a autenticității și a experienței umane.
Lipsa de Profunzime și Repetiție: Lumea descrisă în poem devine "obraznic" de precisă, unde "toate lucrurile au început / să știe ce sunt". Această precizie excesivă poate duce la o lipsă de profunzime și la o repetitivitate a experiențelor. Punga care "colecționează pungi" simbolizează o acumulare inutilă și o lipsă de scop.
Pierderea Valorilor Umane: Poemul menționează "respectul" și "vocea ei" ca fiind lucruri care "cad / dar nu se deplasează". Această imagine sugerează că, în căutarea unei ordini perfecte, valorile umane importante pot fi pierdute sau neglijate.
Concluzie: Sterilitatea: Poemul este considerat "steril" deoarece descrie o lume lipsită de emoție, spontaneitate, mister și imperfecțiune. Ordinea și claritatea excesive, deși pot părea atractive, duc la o pierdere a autenticității și a experienței umane. Lumea devine previzibilă, lipsită de surprize și de profunzime, iar valorile umane importante sunt neglijate.

prima parte a poemului e cam sterilă, cam descriptivă, dar citind întregul poem, are rolul ei, aşa vrei tu, ca totul să aibă o precizie plictisitoare, uşor obraznică, ca um preambul pentru erupţia ce va urma

începând de la ți-e dor de o greșeală sinceră, creşti intensitatea emoţională, asta fiindcă vii cu dorul, pierderea, iar la final cu spartul oului şi bucăţica aia de coajă care îţi rămâne între dinţi.

un pic de ironie, un pic de cinism, dar totul bine dozat!

te felicit!

această întâlnire cu Eminescu, într-un alt spaţiu al timpului. Totodată, un frumos omagiu adus marelui nostru Poet. Întreg poemul este reuşit, dar ce mi-a plăcut cel amim mult este:

o mică perlă strecurată
pe cercul fin al unui colier
o ipostază a unei orbite planetare
pe care o păstrez la gât

Felicitări!

le pun în caiet așa cum puneam când eram copil florile la presat

ce ziceţi de:

le pun în caiet așa cum odinioară florile la presat

în rest, un text expresiv, emoţionant

felicitări!

dar, dacă este vorba despre Suceava, frumoase acele locuri. Dar dacă ai plecat de la Suceava la Bucureşti, să studiezi acolo, frumoase şi celelalte locuri. Stilul tău aduce, uneori, cu stilul lui Doru Mihail. Cu mici diferente stilistice, ca şi când ai putea scrie ca el, dar nu vrei. Tematica iubirii e acolo, puternică, amplificată. Ca şi Mihail, eşti atent la membre, claviculă, piept, coapse. Parcă aţi fi două picături de apă! Încă o asemănare e că amândoi nu apăreţi prin reviste, nu aveţi biografie, dar scrieţi foarte bine, cam la nivelul maestrului Dragoş Vişan, el având ceva prezenţe prin reviste, mai ales cu cronici. Poate îi călcaţi pe urme. E un model demn de urmat.

Poemul viselor mele, care e consubstanţial cu poemul Dv. E vorba de cântul acela aedic, din care se inspiră toţi poeţii, după cum zicea Ion Barbu.

aforistica și partea sentimentală se împletesc armonios. Războiul din noi și palmele proaspăt cosite sunt părțile mele favorite. Poate că s-ar mai putea elimina niște ca-uri sau că-uri, fiindcă comparațiile nu au nevoie mereu de acestea. Se poate începe direct cu articolul nehotărât.

Vezi acolo: devine un fel rană - lipsește de

oricum, cred că directul devine o rană este mai de impact

celui ce o aprinde, fie ei doar interiori

1. fiecare strigând în sine,
dar fără glas unul pentru celălalt. - fiecare strigând doar în sine, era suficient

2. e o lumânare aprinsă într-un beci,
fără ochi care să-i vadă pâlpâirea - fără alţi ochi, fiindcă este totuşi văzută de ochii celui ce o aprindem fie ei doar interiori

3. e o carte deschisă cu multe pagini goale,
iar mai jos, te repeţi, pleonastic: o carte fără scris,

4. timpul_a uitat - timpul nu mai ştie

5. acum crengi risipite, purtate de vânturi străine - cam grele crengile, pentru a fi purtate de vânturi, plus că foloseşti în strofa aceea ramuri, crengi şi iar ramuri, acelaşi lucru, repetat de 3 ori.

6. libertatea ne-a fost dată,
dar împreună nu ne-a fost niciodată învățat.??? nu înţeleg ce vrei să zici

7. ah, sunt o floare ce-și caută lumina,
un glas ce vrea să nu rămână ecou mut.
am nevoie să fiu văzută-n tăcere, - dacă glasul nu rămâne mut, versul 3 e ilogic

ca o concluzie. Scrisul tău are potenţial, semeni în multe privinţe cu Daniela Bârzu, dar, ca şi ea, mai trebuie să lucrezi la sensuri, corelaţii, evitarea chestiilor redundante, pleonastice etc etc.

în acest poem. Că e un experiment de moment sau nu, nu știu, dar renunțarea la rimă face textul dv. mai aerisit, mai natural. Ritmul continuă să existe, asigurând cursivitate, muzicalitate, deci nu ați pierdut nimic la aceste capitole. Nu judec scrisul dv. mai departe de ce este el, fiindcă totul e la suprafață, nu păreți a fi o poetă mistică, ermetică, ci una ce pune accent pe factorul motivațional.

Despre poem, fiecare strofă e un poem în sine, zburând pe cerul înstelat. Uneori îmi place și mie abordarea mai ermetică, mai suprarealistă, construită în jurul unor idei, aforisme sau nuclee simboliste. Ermetism și constructivism la un loc, dar se regăsesc și chei cu care se deschid sipetele metaforelor. Dexteritatea stilistică nu face rău nimănui, aș zice.

ca un Crist,
parcă cerșind poveri din ce in ce mai grele,

alăturarea parcă_ce nu e tocmai cea mai inspirată, iar cerşirea, asociată cu un Christ, e cam ciudată.

parcă-ndurând ar fi o soluţie optimă

iar spre sfârşit, folosiţi de două ori "ca să", o construcţie nepoetică, plus că rupeţi uşor ritmul interior cu ea în primul caz.

încă ceva: sperând că astfel să îmi crească aripi ca de înger

că astfel să - chiar şi în proză se evită astfel de alăturări stufoase, cel mai simplu era:

sperând să-mi crească aripi ca de înger,

fiindcă intrarea în acţiunea versului o faceţi deja prin versul anterior

în rest, am citit cu plăcere

să folosiţi corzile în loc de coardele?

care ne uneşte în loc de care nu uneşte
constant în loc de constat

mă refer la:

Pentru fiecare lacrimă
Găsită în dimineața aceea
Pe obrazul tău cuminte
Ca o pâine înghețată

obraz cuminte ca o pâine îngheţată - pe mine m-a trecut un fior când am citit asta. E ca atunci când îţi scoţi tatăl mort din camera frigorifică, el e cuminte, nemişcat, ca o pâine îngheţată, atingerea însă a părintelui mort provocând o durere imensă, fiindcă lipseşte căldura cu care erai obişnuit. Totuşi, la tine apare lacrima, care nu poate fi lacrima mortis, fiindcă vorbeşti de mai multe lacrimi. Prin urmare, metafora ta e paradoxală, dar nu e morbidă, aşa cum reiese la prima înţelegere. Este o cuminţenie doar a nemişcării, îngheţarea fiind un indiciu premonitoriu, dar şi o frumuseţe care rezistă prin conservare.

Da, mie îmi place să mă duc departe, să analizez în profunzime scrisul, iar metafora ta m-a determinat să fac acest lucru. Corbu spunea că singurul adevăr care nu uneşte este pâinea, iar tu ai dat o nouă dimensiune acestui adevăr.

Şi mai ai o metafără frumoasă:

Uneori îmi îngroș vocea și-mi spun o vorbă bună
De parcă ai fi aici
Și cresc mare

care vorbeşte de la sine

singurul lucru care mai poate fi îmbunătăţit e aici:

Dorm cu câte o oră în plus

pe lângă deranjul fonic cu câte, rezultă că adaugi această oră constat somnului tău. Dorm în plus, dar nu mai visez nimic, ar fi soluţia ideală.

felicitări, scrisul tău a progresat mult!

În care călcați pe urmele lui Heraclit. Factorul inedit este că procedați invers, scormoniți în lumină pentru a găsi conturul umbrelor. El încerca să gândească soarele, pentru a-l ascunde vederii. Farmecul baroc este deducerea din contrariu. Să ținem cont, totuși, că acțiunea se desfășoară în vis, iar lumile se întrepătrund. Cheia e sufletul.

Puținul ce-l aduni, să devină Puținul adunat?

O să o iau ca pe o licență poetică, dacă nu se mai poate.

Să fii petecul propriei umbre, este o metaforă inedită. Vedeți că aveți o mică greșeală la sâncerează. Per total, am resimțit acea stare pe care am avut-o atunci când am scris Umbră lucidă...