Când voi păși afară din trup și din timp

ca un Crist,
parcă cerșind poveri din ce in ce mai grele,

alăturarea parcă_ce nu e tocmai cea mai inspirată, iar cerşirea, asociată cu un Christ, e cam ciudată.

parcă-ndurând ar fi o soluţie optimă

iar spre sfârşit, folosiţi de două ori "ca să", o construcţie nepoetică, plus că rupeţi uşor ritmul interior cu ea în primul caz.

încă ceva: sperând că astfel să îmi crească aripi ca de înger

că astfel să - chiar şi în proză se evită astfel de alăturări stufoase, cel mai simplu era:

sperând să-mi crească aripi ca de înger,

fiindcă intrarea în acţiunea versului o faceţi deja prin versul anterior

în rest, am citit cu plăcere

bănuiesc că ați vrut să scrueți "sudoarea", nu "sudarea", deşi, ca juxtalist eu aş fi profitat de această aparentă confuzie pentru a deschide o nouă perspectivă ideatică. Corectați vă rog, ca să vă meritați, după părerea mea, roşia în 5, PE DEPLIN.

Parcla ultimul vers aş adăuga o falsă redundanță: şi afară din timp, dar curge oricum. Eu m-am trezit recitind-o în gând cu glas tare şi am rămas frumos surprins de muzicalitatea ei .

Nubaveți nicio obligație, dar dacă vă doriţi, o puteți trimite la radio. Aproape că se recită singură, cu cadența unui carusel.

Într-adevăr, cum spune și Bogdan, discursul poetic are o anumită cadență, drept care am și trecut peste formularea „să dau roată la pământ”, în loc de „pământului”, care ține de exprimarea mai neîngrijită.
În ceea ce privește construcția sintactică „parcă cerșind poveri din ce in ce mai grele”, în viziunea mea, omul vrea să spună, ca un iov: dă-mi, Doamne, atât cât pot să duc! Da, poate ar fi mai potrivit să spună Iov decât Crist. Dar nu contrazic eu viziunea cuiva. Lipsa de eufonie îmi displace și mie, dar trebuie să fiu mai flexibil.
Conținutul, în schimb, este în acord cu trăiri de-ale mele, mai vechi sau mai noi.
Oricum, este unul dintre textele din creația lui Gore Maior care mi-au plăcut, de aceea, acord și eu un semn de apreciere, anume gălbioara de la Moara.

A se scuza formularea cam ambiguă de aici: „ „să dau roată la pământ”, în loc de „pământului”, care ține de exprimarea mai neîngrijită.
Normal „la pământ”, nu „pământului” ar ține de exprimarea mai puțin îngrijită. Dar cum și pe la noi, pe la țară, așa se vorbește, să acceptăm această oralitate a stilului.

văd că nu apare steaua

Un poem de penitență și nădejde, în care efortul suferinței se transfigurează în zbor, în mântuire.Un mare impact il au versurile -„sânge și sudarea, care îmi vor curge, le voi lăsa ca să se-mbibe-n cruce” – o imagine christică dureroasă, dar profundă/„precum un orb, doar de instinctul său” – încrederea totală în ceva nevăzut, un abandon mistic. Tonul poemului este solemn, aproape psalmic. Versurile curg ca o rugăciune scrisă în stări de profunzime spirituală profundă.Revin cu drag!

Cum se trimite la radio o poezie?