Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Pentru că ai ales ca să mă pierzi

1 min lectură·
Mediu
Va-nmuguri iar frunza în copaci,
și iarba, din pământ, o să răsară,
eu nu mai știu nimic de tine, ce mai faci,
căci iată, a mai venit o primăvară,
și nu e zi sau seară, să nu mă gândesc,
la tot ce am trăit alăturea odinioară,
comparativ cu tot ce azi trăiesc,
de nu mai știu ce să mai fac, ca să mă doară.
aproape c-am uitat ce glas mai ai,
și vorba, cum se-mladia pe buze,
cum am trăit odată, ca în rai,
iar astăzi doar te număr printre muze,
curând, natura-și va intra în fire,
și totu-n jur va fi doar floare,
iar din întreaga omenire,
doar tu nu-mi vei ieși în cale,
ca să-mi arăți din ochii tăi, sălbatici, verzi,
iubirea ta vindecătoare,
fiindcă-ai ales ca să mă pierzi,
de fapt, atâta am avut valoare,
poate că vor veni și alte primăveri,
și nu va fi aceasta cea din urmă,
însă eu simt că totul a fost ieri,
și că nimic, chiar, suferința nu mi-o curmă
0030
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
169
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

ILIE GRIGORE. “Pentru că ai ales ca să mă pierzi .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ilie-grigore-0018186/poezie/14200746/pentru-ca-ai-ales-ca-sa-ma-pierzi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.