șters

să văd corpurile cerești
cu-a lor strălucire
împrumutată

din aceste trei versuri reiese că toate corpurile cereşti au strălucirea împrumutată

ori, şi stelele sunt corpuri cereşti, care emit lumină proprie

din acest motiv, trebuie să reformulezi astfel:

să văd acele corpuri
cu strălucirea
împrumutată

în felul acesta scapi şi de articolul hotărât de la corpurile şi scapi şi de genitivul care urmează, un balast inutil şi nepoetic, care aduce şi consoane în plus, ce nu dau bine la ureche. Am eliminat şi cereşti fiindcă e evident că sunt cereşti, la fel ca luna şi ce este în locul ei. Plus că eliminarea lui cereşti oferă şi dublul sens semantic, apărând personificarea. Plus că fluidizezi ritmul, armonizându-l cu restul poemului.

Încă ceva, pronumele posesiv mea este în plus la strofa a doua, fiindcă deja spui că sunt ochii tăi, prin acel mi-ai lăsat pe ochi. Plus că eliminarea lui ajută la ritm.

Mă bucur că Nanu ţi-a dat stea, o meriţi din plin, sărutul şi cadrul cosmogonic eminescian, plus simbolismul a la Bacovia, cu plumb, pustiu şi negură, fiind împletite armonios de propria ta sensibilitate.

Oricum, trebuie să ai grijă, dacă vor începe să curgă stelele înspre tine, fără analiză atentă pe text, te poate orbi. Mă refer strict la text, nu la altceva. Felicitări!

de ce sa ma supar? Din contra, ma bucur sa vad ca oamenii comenteaza texte, fiecare dupa timpul si posibilitatile sale. Acum 3 luni erau 10 comentarii pe saptamana, acum e o crestere considerabila. Si cred ca am si eu un merit la aceasta crestere, oricat ar carcoti unii. Am facut o promisiune si m-am tinut de cuvant. Spor in continuare la comentat!

în loc de îmorumutați

La alăturarea nefericită Ca_cerneala.

Pot spune că ideea poemului e bună, frânghiile acelea ale cerului continuate pe hârtie, având mai multe sensuri, și de control, și de protecție, și de limitare, și de inspirație. Sfârșitul mi se pare forțat, din frânghii să faci statui. Parcă ar fi fost mai interesantă ideea aceea a înfășurării ca la mumii. Și cred că poți cumva să mai elimini din albastru, să nu se repete de 3 ori. Încă ceva. Ochi mari ca niște litere. Se poate înțelege că literele sunt mari, cu toate că nu asta e caracteristica lor definitorie. Poate că ar fi fost mai logic așa: cu ochii ca niște vocale mărite, iar vocalele ar fi adus mai multă căldură metaforei. Altfel, ochii pot fi și consoane, o privire crucișă, piezișă, un defect la ochi, niște căprioare cu ochi ciudați, îmorumutați din Matrix sau din filmele horror. Oricum, mă bucur că nu ai dezvăluit cine e la capătul frânghiilor, cititorul putând alege o mamă pierdută, pe muza Caliope, pe cine dorește el.

ci al lui Rareș. Oricum, se mai văd încă foarte multe ruperi de ritm. Dar nu pari preocupat de acest aspect, te-ai concentrat doar la nivel ideatic. Un experiment hibrid aș spune că este acest poem. Sau un text care urmează a fi șlefuit, acum fiind undeva pe la 50%.

Atât piaza bună cât și piaza rea pot fi interpretate ca manifestări ale forțelor divine sau supranaturale care influențează viața umană. În acest context, ele ar putea fi considerate întruchipări ale ielelor prin prisma caracterului lor dualist: una aducând binele și cealaltă răul.

De asemenea, în folclorul românesc există credințe că anumite entități sau spirite pot lua forma unor figuri cunoscute pentru a interacționa cu oamenii. Astfel, se poate argumenta că piaza bună ar putea reprezenta aspectul benefic al ielelor, în timp ce piaza rea ar putea reflecta aspectul lor malefic.

Concluzie

În concluzie, Piaza bună și Piaza rea pot fi considerate întruchipări ale ielelor, având în vedere natura dualistă a acestor concepte în mitologia românească. Această interpretare subliniază complexitatea relației dintre bine și rău în tradițiile populare.

P.S. Nu am intrebat daca ghicitoare prietenului nostru e cu mai multe sensuri sau confuza, ca sa nu intre in depresie.

ai ritm. Chiar am simtit la alaturare de versuri un ritm eminescian, de 12 sau de 11, uneori ca In Sara pe deal. Sincer, imi place cursivitatea. Dupa aceea, ritmul dispare, versurile sunt frante. Cumva, in aceasta creatie, ai doua poeme diferite ca stil, chiar daca tematica se vrea a fi unitara. O iau ca pe un experiment.

Cârje!

te scutesc de efort şi ghicitori!

Soarta!

şi eu care credeam că este vorba de Turn, de Cezar Ivănescu.

Adela, Ana, Bugiana, Dumernica, Dragaia, Foiofia, Lacrimioara,Lacargia, Lemnica, Liodiana,Liana, Magdalina, Oprișana, Oana, Ogrișteana, Păscuța, Roșia, Rudeana, Ruja, Ruxanda, Simioana, Sandălina, Tiranda, Todosia, Trandafira?

babele lui Martie, iar flăcăul să fie Mărţişorul?

mă gândesc la acele haturi, care se pot asocia cu veniera primăverii, dezgheţarea pământului...

şi ţi-am făcut, în calitate de consilier funerar onorific, şi un cadou, prin puterile mele de mentalist transcendental::)) Ai grijă, touşi, cu banii negri, că sunt toţi cu ochii pe noi, chiar şi aici!

creştea un nuc, care făcea nuci cu coajă mai tare! Vorbim, totuşi, de un autor impunător prin poezia sa profundă şi inteligentă, care are şi un dram de orgoliu! Sunt curios care va fi reacţia ta dacă critica literară te va semnala în lumea literară, acea lume în care ai făcut primii paşi. Va fi percepută ca glorie menţionarea ei la biografie sau va fi percepută ca o chestie firească? Până una-alta, fragmentul lui Dan Iancu şi prefaţa Ottiliei sunt lucruri care au deschis calea. Vorbim, ca să fac şi referire la poezia ta şi să nu fiu off-topic, de amintiri care vor rămâne afară, ca fluturii pe stratul de hârtie. Dar până să ajungi acolo, vor fi parte din tine, fiindcă toţi cei care vor scrie despre tine, vor scrie pe paginile din tine, fie că vrei, fie că nu vrei. Va fi tot o curgere, de la unul la celălalt, precum în ultima strofă din poem. Şi în această curgere, se vor îneca toate şoaptele demonilor sau piţigoilor. Şi te vei întoarce la tufiş, deghizat în piţigoi, sau vei fi vultur?

Rămâne, firească, întrebarea din poem: Cine

ne-ar asculta inimile
când acestea tresar
la adăpost de lumină ?

cu drag, felicitări încă o dată pentru poem!

în acest poem nu aţi eficientizat limbajul

Că cerul de peste noi - oare nu este evident că el este peste noi, doar dacă e cer şi frunză? Mai bine puneţi albastrul de peste noi, fiindcă oricum aveţi cerul la sfârşit

Să ascultăm cum în carne,
Unde vor umbla viermii ce
Ne vor digera,

exprimare nepoetică, explicită, lipsind rafinamentul stilistic. Plus că e prea morbidă, de pe timpul lui Baudelaire.

metafora de la sfârşit este interesantă. problema e ca partea curbata a acestui Arc-en-ciel e in sus, iar deschiderea e in jos! Intinderea cerului se rezuma astfel doar la pozitionare verticala, nu si la tensiune si sagetare. Aş fi pus umbra in planul inferior, cu care să se străpungă cerul.

observ şi că aţi pus rimele la distanţă, să nu bată la ochi
ceea ce denotă că aţi avut un pic grijă de text, dar nu suficient

Nu fac analiză pe text, fiindcă totul e clar, bine spus, pe stilul tău caracteristic, așă că doar las un semn, așa ca o amintire. Datorii nu am. Dar bine că ai tu în locul meu:)

cu acel tovarăși. Iar ghiară-și, nu are nicio logică dpdv gramatical. Rimele de la final, vai de mama lor! Hârtii-știi-pirostrii. Cum te lasă omul din mână, cum uiți tot ce ți s-a spus.

Mi-a plăcut, în schimb, rima afară-și, acolo ai nimerit-o bine.

Și ți-am zis, nu te mai plânge atâta, tu și ceilalți sonetiști vă puteți comenta, vă puteți ajuta reciproc. Dar fă și tu un efort în acest sens.

Acesta este unul dintre cele mai profunde poeme pe care le-am citit în ultimele luni pe Agonia. Toți căutăm răspunsuri, mergând pe un pod de umbre, însă descoperim o altă față a existenței, o altă dimensiune neclară, confuză, aproape invizibilă, pe care autorul încearcă să o descrie cu mijloacele sale poetice, poemul fiind o adevărată arhitectură scoasă din jobenul extrasenzorial, dar și din dicționarul introspectiv. O lume situată la granița percepțiilor umane, între realitate și visare, între ceea ce este și ceea ce nu poate fi niciodată, între ceea ce este măsurabil, prin sunete fine și pași fără urme, și ceea ce este o liniște tăiată în felii subțiri. Un dans al misterului la care poți participa numai dacă închizi ochii și privești cu celălalt ochi, singurul care poate străbate neclaritatea, obscurul, abstractul. O descoperire a clarității sinelui, în mijlocul neclarității dominante. Ca o observație, pentru finețe, în loc de verbul făcut, ar merge urzit. Felicitări!

macar exista o explicatie, cu toate ca sunt niste lucuri care ar trebui, cumva, remediate. Modificarile minore aduse unui text recomandat, fie ca sunt corectii gramaticale, fie ca sunt imbunatatiri, nu ar trebui sa duca la pierderea recomandarii, iar editorul, dupa discutiile care au loc intre autor si cititori, ar putea reveni cu instelarea, tocmai fiindca autorul a tinut cont de opiniile celorlalti. Altfel, daca un text ramane cu greseli sau intr-o forma care nu mai corespunde cu alegerea finala a autorului, exista riscul ca el sa fie promovat de cititori, in forma nedorita. Iar daca autorul pleaca de pe site sau trece in nefiinta, sa ramana varianta necorectata si necizelata, ceea ce ii aduce un prejudiciu. Tocmai de aceea, ar fi fost frumos daca autorul si editorul ar fi ajuns la un acord, in urma unei discutii transparente, sub text, prin care sa se decida daca instelarea ramane in urma unei modificari. Dar, de vreme ce nici macar nu se stie cine a recomandat textul, si nici macar nu se cunosc motivele pentru care a fost recomandat, recomandarea ramane un obstacol pentru evolutia textului si pentru incercarea autorului de a se perfectiona si a transmite cititorilor un text cat mai rafinat cu putinta. Din punctul meu de vedere, creatia literara trebuie sa merite cel mai mult respect, fiindca e vorba de limba, de actul daruirii in sine, de munca depusa de autor. Si mai este si un aspect, negandit de nimeni. Daca autorul e de acord cu o modificare, care nu va fi facuta pe site, din cauza recomandarii, atunci altcineva poate observa metafora su figura de stil care s-ar fi dorit a fi folosita si o poate folosi ca bun propriu, nemaifiind protejata in niciun fel de drepturile de autor. Te trezesti, tu, Ilie, ca metafora pe care ai vrut so folosesti in text, dar nu ai facut acest lucru, ti-a fost furata de altcineva, pur si simplu pentru ca nu te-ai decis asupra acestui aspect. O publica pe hartie, o inregistreaza cu ISBN, si ramai cu buza umflata. Si asa am obervat ca se practica plagiatul pe aici.

care nu isi aveau locul sub acest text

şi vin cu o intrebare pe text, fiindca Ilie nu s-a prins de subtilitatea eliminarii acelui Afara

fara afara, fluturii apar din dubla ipostaziere, fluturi interiori, ai dragostei, inghetati pe stratul diafragmei, care si ea tot pamant este

si fluturi exteriori, sugerand, si efemiritatea, si racirea, si indepartarea

de ce sa nu pastrezi frumusete de dublu sens semantic, prin eliminarea unui cuvant? De ce sa nu lasi cititorul sa aleaga el unde simte fluturii?

si de ce sa nu fie rana de rana curgerea?

simt ca textul a ramas la un stadiul de larva, in loc sa zboare spre inaltimi inegalabile

caci nu steaua aia rosie ii ridica valoarea, blocandu-l pe autor, ci adevarata cizelare!

fiindca prostul de mine, stie ce vorbeste, Ilie!