șters

bazat pe o realitate tragică şi comică în acelaşi timp. Numai cine a participat la astfel de lansări de carte ştie despre ce este vorba. Mă mir că nu s-a spus nimic despre protocol, unii venind doar pentru haleală şi băutură. Cred că pleacă nemâncaţi şi nebăuţi de acasă, ca să încapă cât mai mult la burdihan. Felicitări pentru text!

fiindcă sunt imagini pe care le văd deseori, mergând pe malul Crişului Repede. Şi cred că le-am văzut şi la Constanţa, plimbându-mă pe malul lacului Tăbăcărie... M-am gândit mult dacă acele cercuri trebuie neapărat să fie şi perfecte, în versul 3. Probabil că este folosită tehnica apoziţiei adjectivale, pentru a se întări efectul vizual. Să fii mai atent la acele cercuri, să realizezi perfecţiunea naturii în cele mai mici detalii. Poezia începe perfect cu adjectivul unduitoare, iar aici mi-am adus aminte şi de valurile Elenei Papadopol, care loveau, cu ingambament, stâncile. Căci, despre asta este vorba, până la urmă, de unde ale iubirii care transmit mesajul de la sursă mai departe, fiecare alcătuire sau destrămare purtând simbolul perfecţiunii. Finalul, un pic fragmentat, sacadat, pe stil fracturist, aduce legământul prin inele, rotundul nefiind doar un contur, ci aducând şi plinătate, cu trimitere la perfecţiunea sferei, dar şi la starea de fecunditate a clipei eternalizate.

Felicitări!

şi aerului ce pătrundea încăperea

aici ar fi mai bine: şi aerului ce invada încăperea. Sau subjuga...

la prima strofă mai poţi scăpa de nişte elemente de legătură cum ar fi în timp ce, iar acolo poţi folosi subtilitatea gerunziului, pe care deja îl foloseşti bine în poem

ca un ușier
la ieșirea din tură
îndreptându-se (fără paşii)
către camera lui (de?) la margine de urbe

în partea a doua a poemului, cuvintele sunt mai bine aşezate, limbajul concentrat reuşind să transmită mesajul cu maximă eficienţă şi emoţie

poate doar aici: pare să se fi dus în alt cuib

ar merge, mai bine: pare să fi plecat în alt cuib, pentru a se evita alăturarea să se

pot spune că poemul mi-a plăcut, per total

i-aş aminti pe Octavio Paz şi, daca tot vorbeam de suprarealism, pe Rene Char.

Un poem care m-a atras, prin elementele sale postmoderniste, disparate, fragmentate, mixate cu imagini suprarealiste, un fel de imbricare a unui acoperiş cu mai multe ţigle de mai multe culori. Oraşul, podeaua, pereţii, m-au trimis la Cărtărescu, de exemplu, iar imaginile surparealiste, precum lampa care își varsă febra galbenă, cu rol de iluminare, la Naum. Remarc nişte versuri inteligente, ale unui autor matur, cu o conştiinţă puternică, iar orașul de sub pașii lui, care va crește fără milă, mă trimite cumva la Kant, la conştiinţa ca lege universală raportată la spaţiul urban, poetul fiind un mijlocitor, dar şi un observator al tranziţiei conştiinţei pe ax vertical. Regăsesc şi elemente onirice, armonios integrate în poem, pentru a se crea o legătură, dar şi o separaţie, între vis şi realitate, şi mai observ tehnica juxtapunerii, de exemplu pâinea sfâşiată, o tehnică folosită de unii dintre marii poeţi ai lumii, iar aici i-aş aminti pe Octavio Paz sau, daca tot vorbeam de suprarealism, de Rene Char. Există, per total, un perfect echilibru între elemente şi curente. Un poem stelar, fără nicio dicuţie.

Amanda Spulber

scuze pentru eroare

prima jumătate a poemului seamănă cu o discuţie în faţa blocului între două persoane obişnuite. Obişnuite datorită limbajului banal şi a lipsei de profunzime. Poemul creşte ca valoare de la la mijloc către sfârşit, discursul filosofic fiind mai profund şi încrustat cu câteva personificări ale cenuşii şi ale fumului. Acestea, plus parfumul teilor, îmi aduc aminte de discursul filosofic al poetului Daniel Corbu, ce-i drept el fiind mai grav şi mai orfic în poezia sa. Pe linia mai gravă şi filosofică, din rândul poeteselor, Aura Christi mai este pe această direcţie. Probabil că ar fi bună o analiză a operei acestor poeţi, dacă doamna Amanda Spluber doreşte să exploreze poezia de acest gen. Acum o simt căutând, experimentând, ceea ce este firesc şi bine pe drumul descoperirii propriului stil, propriei poezii. Un experiment util, aş zice.

înverzise, se făcea, pierzându-se, crescuse, înflorise. Aceste verbe pot fi înlocuite, în unele cazuri, cu adjective, pentru a se mai diversifica stilistica poemului şi a se evita o poetizare monotonă, cu specific oltenesc.

Observ şi versuri lungi, care mai pot fi concentrate:

poștalion se făcea
în fugă pierzându-se apoi spre apus

se făcea în fugă pierzându-se apoi - balast inutil. Cititorul poate deduce acţiunea, îşi poate imagina succesiunea, fără astfel de balast.

Se ştie că poştalionul se grăbeşte, pentru a transmite scrisorile. În fugă e în plus.

cu un singur cuvânt se pot face minuni:

poştalion înghiţit de apus

desigur, şi căruţa cu doi cai e nepoetic, descriptiv. Şi acolo trebuie făcut ceva.

poemul, per total, e cam slab, iar asta din cauza limbajului poetic rudimentar

poate fi cizelat, asta e cert

fiindcă:

"strigătul meu va avea ecou într-o altă lume de care mă desparte doar o viaţă închinată pământului"

spor!

la modul foarte subtil, prin Mare, creatie tot a lui Dumnezeu, care devine, la randul ei, prin personificare, Creatoare, respectand astfel arhetipul divin, doamna Papadopol duce poemul in zona mistica, asa cum ne obisnuia Tagore. In plus, Dumnezeu nu poate fi destramat de trecerea timpului, de uitare, existand clar o contradictie intre prima si ultima strofa. Trebuie o analiza foarte profunda, un nivel de intelegere de dincolo de cuvinte, ceea ce doamna Papadopol se pare ca a reusit. Fiind si filolog de meserie, e justificat rafinamentul stilistic. Si mai vorbim si de autenticitate. Desigur, alegerea ii apartine. Numai sa nu-l faca pe Dumnezeu servitorul creatiei sale.

Aţi scris o bijuterie de poem! Probabil, cel mai bun dintre ultimele dv. 20 de texte. Este concentrat perfect, fără nicio urmă de balast. Şi are nişte metafore autentice, atât de frumoase. De fapt, fiecare strofă e un tablou cu totul şi cu totul special.

Amintiri-valuri-ingambament-stânci. Aur curat! Poezia amintirilor, trecând dintr-un val într-altul, lovind stâncile. Apoi împletirea lumii cu firul orizontului, ce merge pe teoria constructivismului şi a dezvolzarii cognitive, a la Piaget, ca mai apoi, pe firul derridean al deconstructivismului, totul să se destrame, asemenea spumei, chiar şi privirea.

Sincere felicitări!

glumim atunci când glumim, dar acum ai scris un text f. bun! Versul alb curge frumos, asta fiindcă ai deja experienţa ritmului din versurile în stil clasic. Metaforele sunt reuşite, reflectând tragismul acestei vieţi văzută prin ochii şi sufletul tău de poet, dar şi dualitatea aceea care ne reprezintă pe toţi, de îngeri şi demoni.

Cred, cu tărie, că a venit vremea să te exprimi mai mult în vers liber. Şi cred că ţi-ai dat şi tu seama de asta, după chinuiala din ultima vreme cu haiku-uri sau alte chestii.

cu observaţiile lui Ilie, la care adaug alăturarea nefericită timpul acesta, chiar dacă este firească în limbajul uzual.

versurile, oricum, pot fi concentrate

savurăm timpul acesta
care ne-a îngăduit să fim, o clipă, alături,

poate deveni

savurăm clipa
îngăduirii alături

şi în prima strofă ar trebui făcut ceva cu până acestea

până acestea se lasă brusc, rușinate, în jos, - poate deveni

lăsându-le brusc, rușinate, în jos,

un pic de atenţie aici: Am făcut eu cum am făcut și am ajuns la Dracu.

mai logic ar fi: aproape de Dracu. Fiindcă întâlnirea nu are loc.

sau se poate folosi Mama dracului, cu dublu sens. Am ajuns la mama dracului. Ştiu, fiindcă mirosea infernal a bucătărie. Foc, pucioasă, tocăniţă de carne, o carne care mirosea ca porcul, dar cu siguranţă că nu era de porc...

Ce vreau să spun e că textul m-a prins, e plin de umor, construit pe tristeţea cauzata de răutăţile oamenilor care te tot trimit la dracu...

Se poate dezvolta, există spaţiu de mavevră, expresii mai există, şi se poate umbla la descriere, venindu-se cu multe detalii picante, ba chiar şi nişte dialog ar fi bun...

Mi-ar plăcea, cu alte cuvinte, să citesc un întreg roman pe acest subiect...

În momentul de faţă, e la stadiul de schiţă, dar şi aşa, e bine scris!

felicitări!

acea sfărâmare a cojilor de Lună! Un poem plin de sensibilitate. Și după cum spunea Gyr, adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis. Deci, poemul acesta este încă o bătălie câștigată! La mulți ani!

Ca minusuri: tehnica rimei alternează, ba rime încrucișate, ba îmbrățișate; prea multe asonanțe. Ca plusuri: merge de sezon, se simte ambiția tânărului de altădată de a impresiona toate femeile care l-au refuzat, sfârșind, după cum mărturisește, ca un tiran, sub propria carapace. Textul face parte din procesul maturizării și vor urma încă multe valuri lirice aruncate de sub carapace, până la deplina maturitate și consacrare.

Pe care le, cât încă mai văd tastele astea. Se oare că Românii au talent a început mai devreme. Vizionare plăcută!

între doi reprezentanți ai unor generații pe care îi separă 4 decenii, pot spune că dl. Adrian are timp să ajungă un cercetător și un filosof de talia domnului Gorun, iar domnul Gorun are și dânsul timp să ajungă un poet de talia domnului Adrian. În acest conflict de-a dreptul comic pentru cititori, un lucru e cert. Învinge cel cu rezultate considerabile în domeniul criticii literare. Adică niciunul, chiar dacă ambii sunt ambițioși și dornici de afirmare.

e doar o alta directie care poate fi exploatata, mai ales ca tu ai texte de genul acesta, atunci cand scrii la nervi


Faptul ca nu stiai de Brumaru, mort de 6 ani, imi arata cat de putin cunosti lumea literara

poeti mari mai sunt in viata, stai linistit, dar ca Brumaru, pe linie erotica si-n vers clasic, nu prea cunosc.

era unul intergalactic, dar a emigrat in alta galaxie::))

dacă tot te chinui. Şi vei intra în istorie! De exemplu:

stele pe mare -
valul spală un singur
strigăt de falus

Dacă îl publici aşa, se mişcă Brumaru în mormânt că nu l-a scris el.