Echilibru

Un poem care m-a atras, prin elementele sale postmoderniste, disparate, fragmentate, mixate cu imagini suprarealiste, un fel de imbricare a unui acoperiş cu mai multe ţigle de mai multe culori. Oraşul, podeaua, pereţii, m-au trimis la Cărtărescu, de exemplu, iar imaginile surparealiste, precum lampa care își varsă febra galbenă, cu rol de iluminare, la Naum. Remarc nişte versuri inteligente, ale unui autor matur, cu o conştiinţă puternică, iar orașul de sub pașii lui, care va crește fără milă, mă trimite cumva la Kant, la conştiinţa ca lege universală raportată la spaţiul urban, poetul fiind un mijlocitor, dar şi un observator al tranziţiei conştiinţei pe ax vertical. Regăsesc şi elemente onirice, armonios integrate în poem, pentru a se crea o legătură, dar şi o separaţie, între vis şi realitate, şi mai observ tehnica juxtapunerii, de exemplu pâinea sfâşiată, o tehnică folosită de unii dintre marii poeţi ai lumii, iar aici i-aş aminti pe Octavio Paz sau, daca tot vorbeam de suprarealism, de Rene Char. Există, per total, un perfect echilibru între elemente şi curente. Un poem stelar, fără nicio dicuţie.

i-aş aminti pe Octavio Paz şi, daca tot vorbeam de suprarealism, pe Rene Char.

E un text întradevăr în care am încercat să redau realitatea actuală. Vă mulțumesc pentru apreciere.