șters

Bogdan, textul tău e destul de bun, dar trebuie ceva ştiinţă şi inteligenţă pentru a fi analizat cum trebuie. Eu nu sunt doctor în filologie, iar în critică nu mă compar cu cei care au făcut carieră în acest domeniu, cu toate că am nişte premii şi am publicat în marile reviste, aşa că voi apela doar la simţul meu poetic şi la nişte lecturi. Chiar dacă peisajul autohton e sugerat de mucenici, cozonaci şi Sighet, poezia ta e marcată de pasiunile tale pentru literatura americană, fiindcă atât temele folosite, cum ar fi deziluzia, căutarea identității și critica valorilor sociale, cât şi stilul scrierii, modern, informal, cu o structură non-convențională a versurilor, pentru a exprima şi transmite emoții complexe, profunde, ne trimit, indiscutabil la scriitori precum Ginsberg şi O’Hara. Tu prin intromosiunile autohtone parcă încerci să maschezi cunoştinţele tale, vasta ta cultură şi preocupare, dar ochiul meu poetic te simte. Îmi plac şi mie americanii, din toate generaţiile, aşa că te simt. Aş plusa, citind acest poem, pentru prima şi ultima strofă, unde eşti mai percutant. Felul în care povesteşti în a doua parte parcă mă trimite la gândurile lui Cărtărescu de pe malul mării, când se uita după fetişcane, cu diferenţa că la tine scrierea este legată, la modul serios, de profesia ta, pe când, la Cărtărescu, de micile sale obsesii, umane în fond... În orice caz, în strofa de la mijloc te întinzi până peste măsură, parcă vrei intenţionat să plictiseşti, pentru a sugera plictiseala trăită şi deziluzia, iar prin intenţia ta semeni mai mult cu un poet din Oradea, Ion Moldovan, specialist în astfel de mainimicuri, ca să fac o paralelă la una dintre cărţile sale, apărută la CR. În orice caz, ca să fiu corect, textul tău e poezie, iar stilul tău, asociat cu americanii, nu se foloseşte de zvâc, de dramatism sau iubire exacerbată, pentru a transmite ce e de transmis. Tocmai de aceea, textul tău trebuie tratat în funcţie de stil, tematică şi influenţe, şi nu de preferinţele cuiva în ceea ce priveşte felul lui de a scrie. Un critic bun caută să înţeleagă, să facă asocierile şi încadrarile corecte, lăsând factorul subiectiv deoparte. Dacă aş fi subiectiv, aş spune, legat de americani, că aş vrea şi un pic de suprarealism sau univers oniric, precum la Hirsch, sau de jocuri de cuvinte, precum la Komunyakaa, dar tu eşti tu, fiecare autor cu stilul şi posibilităţile sale. Îţi doresc cititori capabili să rezoneze cu modul tău de a fi şi a scrie, chiar dacă, din acest punct de vedere, segmentul e foarte limitat, fiindcă multora le lipseşte cultura necesară, aprofundarea şi capacitatea de a face asocierile corecte. Te salut!

Textul ăsta mi-a adus aminte de unul dintre filmele copilăriei mele, Alerg după o stea, în care juca Norman Wisdom. Aşa cum Elenei Papadopol i-e dor și nu știe nimeni din această lume demitizată
despre propria-i viață, căutând acel punct de referinţă, un ideal, pe cerul înstelat, cu popas sentimental în cuibul înverzit, aşa şi Norman, care lucra la o curăţătorie chimică, visa să ajungă interpret de scenă, cuibul înverzit fiind, pentru el, Judy. Nu ştiu de ce m-a dus gândul acolo, dar căutarea identității, dorința de libertate și lupta interioară sunt teme comune, fiecare dintre cei doi având acelaşi ideal care le ghidează viața. Ce-i drept, poezia de faţă mai vorbeşte şi despre întoarcerea la rădăcina iubirii - zâmbetul, despre natura ca refugiu, vezi cuibul înverzit, cu trimitere şi la renaştere, pe fondul antitetic verdeaţă-uscăciune. Şi chiar dacă lumea e demitizată, adică lipsită de fabulozitate, de fantastic, înlocuite de alienare şi superficialitate, autoarea nu se conformează acestor caracteristici cu rang de cutume, păstrând încă dorinţe şi speranţe asociate cu acel cântec gingaş al puilor. Iată încă un element comun cu filmul amintit mai sus, cântecul, muzica, fiindcă, nu-i aşa?, atunci când ni se poticneşte gândul în drum spre stele, spre Dumnezeu, cerem ajutorul muzicii. Observ şi un cerc care cuprinde toate adevărurile, un cerc al dragostei sau al naturii înconjurătoare, asemănător cu cercul lui Nichita din Leoaica tânără, iubirea, un cerc în care vârtejul incandescent, ca o combinație între frumusețea vizuală și profunzimea emoțională, aboarbe sufletele aflate în derivă, precum cititorii sunt absorbiţi de cuvintele acestui poem excelent!

de toate cele spuse. Vă doresc multă sănătate, pace şi linişte sufletească. Cu permisiunea voastră, voi intra foarte rar pe site, doar pentru a lăsa nişte comentarii pe texte. Sunt dator acestui site pe care am debutat şi, chiar şi vouă, pentru efortul depus. Gânduri bune!

că tu te-ai lăudat, pe aici, cu doctoratul obţinut în străinătate. Da, e un lucru frumos, meriţi felicitări, dar în rest, oricine poate spune că eşti un anonim. Dacă intri într-o competiţie cu Leo, vino cu ceva în plus. În rest, toată lumea munceşte, toată lumea îşi creşte copiii, toată lumea se dedică vieţii private, lipsa de timp nu ar trebui să fie o scuză sau o justificare pentru ce nu au reuşit să realizeze unii în comparaţie cu alţii. Cât despre Ilie, e treaba lui ce face şi ce spune. Îşi asumă singur consecinţele. Gata, am plecat, deja mi-am depăşit norma pe două luni. Şi asumă-ţi şi tu critica altora, nu o da în dommneli când ţi se spune ceva pe faţă, prieteneşte. Gata, am plecat, mi-am depăşit deja norma pe aprilie şi mai. Ne vedem în iunie, dacă nu cumva mă suspenzi.

Totul s-a pierdut definitiv. Comentariu.

Un site naţional de literatură din Franţa a fost lovit de un bug. Mii de texte au dispărut. Mii de comentarii. Mulţi au plâns. Totul s-a pierdut definitiv pierdut. Ceea ce se poate întâmpla, oricând, şi cu acest site, Agonia. Oameni buni, ceea ce se întâmplă pe Agonia, discuţiile astea, bătăliile astea, nu au nicio legătura cu literatura adevărată. Propun să vă ridicaţi nivelul, să scrieţi cronici literare serioase, să publicaţi în revistele mari consideraţiile dv. pe marginea unor texte, cărţi, opere literare. Toşa s-a întors şi, de atunci, doar păreri extraliterare. L-am rugat să contribuie cu analize serioase pe texte, dar nu s-a urnit. Bogdan, prin ceea ce face, nu îşi pune în valoare deloc doctoratul, prin cronici impecabile, prin analize complexe. Locul unui literat de talia lui ar trebui să fie pe la România literară, Convorbiri literare, Luceafărul, iar pe Agonia ar trebui să ne împărtăşească din experienţa sa vasta, din realizările sale. Volume de critică, premii peste premii, antologii. Nu. Doar funcţia de editor pe Agonia, denotând, ce-i drept, ca în cazul multora, ataşament, nostalgie, suflet pătimaş. Dar nu văd realizările din afară care să vină în sprijinul său într-o dispută cu Leo. Leo ar putea în schimb să spună că a obţinut nişte recenzii, că s-a expus, că are nişte realizări, că are cititori, cu toate că nici el nu este considerat de critica literară un scriitor de mare calibru. Prin urmare, lipsind, şi de-a parte şi de alta, nişte performanţe remarcabile, singurul lucru care iese în evidenţă este orgoliul. Orgolii mari, ale unor autori care încă nu şi-au atins nivelul dorit. Iar eu chiar mi-aş dori să îl atingă, apoi să contribuie fiecare la ridicarea valorică a acestui site, prin bun simţ, prin texte de calitate, prin respect maxim arărat autorului şi creaţiei literare. Despre abuzul în funcţie, am observat şi eu nişte lucruri. Şi mi-am pus întrebarea: ce s-ar întâmpla dacă aş fi eu în locul lui Bogdan? Aş reuşi să rămân echidistant, să nu favorizez pe unul sau pe altul? Aş reuşi să aplic regulamentul la sânge, în mod corect? Puterea, chiar şi pe acest site, oferă tentaţia de a deveni dictatorial. Puterea corupe. Şi cred că Bogdan face eforturi de a respinge aceaste tentaţii, chiar dacă uneori demonstrează contrariul, ieşindu-i la suprafaţă egoul persiflator. Una peste alta, concluzia mea este că toate aceste bătălii şi toate comentariile extraliterare sunt un mare deserviciu adus acestui site şi imaginii personale a fiecărui participant. Chiar şi eu, lăsând acest comenatriu, m-am băgat în mocirlă. Dar, promit, că mă voi întoarce la acel comentariu pe lună, prin care mă voi adresa, cu respect, unui autor, analizându-i creaţia literară. La revedere!

Pot prelua 5 sonete de-ale tale de aici, care mi-au placut mai mult, pentru o revistă, cu menționarea autorului și, desigur, a sursei? Mulțumesc anticipat!

Repostez. Am comentat iniţial sub poemul care nu trebuia. Rog editorii să pună pe offtopic celălalt comentariu. Mulţumesc!

Pentru că nu pot renunţa la unii dintre autorii în care am investit atât de mult timp şi pentru care am un respect deosebit, cum e şi cazul lui Ştefan, m-am decis să vin cu o analiză pe lună, acolo unde simt că se mai pot regla nişte lucruri. În primul rând, dragă Ştefan, trebuie să acorzi mai multă atenţie limbajului actual şi rigorilor gramaticale. Ţi-am făcut nişte observaţii la un poem anterior, Din sacrul Ou, dar nu ştiu dacă le-ai observat. Beție ce-am cules-o, e incorect. La fel şi Cu văzul unic ce îl au ciclopii... Asta fiindcă CE nu poate ţine locul lui PE CARE. Eşti talentat, deci cred că poţi face ajustările necesare. În ceea ce priveşte rimele, chiar dacă sunt simple şi, multe dintre ele, pe aceeaşi parte de propoziţie, este destul de bine. Singurele minsuri ar fi rimele folosite foarte des de simbolişti, gen sânge-plânge, sau rimele în care silabele au lungimi sau accente diferite pe vocale, gen apropii-ciclopii. Nu te amăgi cu rimele de pe Rimează, fiindcă acolo nu se intră în astfel de subtilităţi tehnice. În ceea ce priveşte construcţia versurilor, cred că abuzezi de pronumele relativ Ce, folosit de 5 ori, dacă am numărat bine. Nici punctuaţia nu este folosită corect peste tot, fiindcă se mai cer nişte virgule. Dar nu voi veni eu cu corecţiile, este de datoria ta să o faci. Remarc acel poeziu, ca licenţă poetică, arătând inventivitatea ta, în care semiîntunericul însuşi împrumută însuşirea poeziei tale, într-un cadru oniric, cu influenţe bacoviene, asta dacă fac referire şi la sângele de mai jos. Remarc şi primul vers, în care accesezi athanorul divin, la capătul unei abisale ipostazieri, aproape transcendentale. Remarc şi cuvinte mai puţin folosite, precum Venust, care denotă atât graţia lor, în context, cât şi graţia cu care ştii să le implementezi, uneori, în poezie. E frumoasă şi camăta veciei, un fel de intertextualitate eminesciană a veciei, adaptată la condiţiile actuale şi viitoare, prin care se sugerează că fiecare moment trăit vine cu sacrificii și consecințe, că oamenii încearcă să profite la maxim de clipa trăită, fiind datori, cu dobândă până peste măsură, prin suferinţele sau pierderile inevitabile. Şi cred că ajunge pentru acest poem, chiar dacă s-ar mai putea spune multe lucruri. Poate o vor mai face şi alţii, la un nivel satisfăcător pentru tine şi pentru rigorile Agoniei. Pe final, te rog să-mi trimiţi un mesaj pe e-mail, adresa o găseşti pe internet. Vreau să-ţi fac o invitaţie, dar nu vreau să folosesc acest spaţiu, şi aşa foarte generos şi primitor, pentru reclamă. Îţi mulţumesc şi te felicit!

toate gusturile și toate părerile merită respect. Iar meseria de profesor sau profesor universitar doctor, o respect la maxim. Atenția pe care am primit-o din partea a zeci de profesori universitari doctori sau academicieni, din Română sau din străinătate, a fost ca o binecuvântare. Și chiar dacă mi-ar face praf textele, tot o binecuvântare ar fi, pentru că și-ar dedica timpul pentru lectură și analiză. Asta am învățat eu de la critici și profesori, că fiecare părere contează, mai ales când vine de la oameni de calitate, ceea ce nimeni nu a contestat în ceea ce te privește. În altă ordine de idei, cred că am abuzat cu discuțiile sub textul lui Claudiu și îmi cer scuze încă o dată pentru asta. Propunerea mea pentru Claudiu rămâne deschisă, iar acțiunile sale viitoare vor arăta în ce direcție se îndreaptă. Cu acestea fiind spuse, mă retrag definitiv din aceste discuții, urmând să reflectez la toate sugestiile primite. Vă mulțumesc frumos, doamnelor și domnilor!

în ce mă privește, te voi respecta, te voi aprecia și nu te voi mai deranja. Îți doresc multă sănătate și bucurii în viață.

S-a implicat mult pe site și Ilie, cu bune observați, total detașat. Ba chiar a refuzat și mărirea de nivel. E nevoie însă de mult mai mulți oameni dedicați.

Claudiu, termenul hărțuire este nepotrivit. Exagerat. Dar nu voi insista pe acest aspect. Nu am cerut nimic în schimbul efortului meu, chiar a fost pentru că îmi face plăcere și îmi pasă. Am avut multe discuții interesante, constructive, chiar a fost o bucurie. Da, am încercat să-l determin pe Liviu Nanu să comenteze textele recomandate. Asta fiindcă voiam literatură la maxim, un mediu în care toți să contribuie, să argumenteze, să fie un mediu cu adevărat literar, fără favoritisme, fără găști, în care să se vadă, clar, creșterea nivelului valoric. Atenție pentru toți utilizatorii, nu doar pentru cei dintr-o gașcă. Nu doar pentru cei lingușitori. Criteriul de apreciere să fie strict literar, argumentat. Tu ai spus că v-ați folosit de mine, să fac treaba altora. Da, am simțit și eu asta la un moment dat și nu mi-a convenit. Nu am venit pentru a fi un hamal și nici pentru a sufoca site-ul cu comentarii proprii. Am vrut să-i stimulez pe toți să contribuie egal, măcar cu un comentariu pe zi. Să mișc lucrurile. Și oamenii s-au bucurat. Mulți, foarte mulți, mi-au mulțumit că mă implic. Am mai și greșit, am mai și obosit, dar nu despre validarea mea este vorba, iar aici te înșeli amarnic. Este despre existența într-un mediu literar sănătos și valoros, în care să mă simt bine. Atât. Voi ați interpretat greșit, mulți dintre voi, activitatea mea. Dar dacă voi toți ați fi venit cu comentarii pe texte, eu aș fi scăzut numărul de comentarii, aș fi dat spațiu tuturor celor implicați, aș fi intervenit mai rar și mai profesional. Însă, câți au decis să contribuie cu adevărat pe site, cu comentarii de calitate? Doar doamna Amanda Spulber, doamna Elena Papadopol și domnul Pașa s-au implicat cu intensitate și calitate. Restul, o dată la o mie de ani. În fine. Tot ce vreau e pace, armonie, literatură. Să revină Agonia la faima de altădată. Fiecare text să aibă zeci de comentarii. Voi ați văzut ca un reproș încercarea mea disperată de a mișca lucrurile. Nu-s perfect, fac greșeli, sunt irascibil, dar sunt iubitor de poezie, de literatură și vreau ca generațiile tinere să vadă că ne pasă. Am luat oameni de pe Agonia și i-am adus la cenaclul meu. Am luat oameni de la cenaclul meu și i-am adus pe Agonia. Nu e pentru validare, ci pentru interacțiune, pentru declanșarea conexiunilor, pentru artă. Le-am spus tinerilor, și îi am martori pe Dragoș Gireadă și Șanta Patrick, care sunt pe acest site, să vină pe Agonia, să vadă lucrul pe texte, cum se îmbunătațește un text, ca într-un cenaclu. Nu să vină să vadă recomandări și înstelări cu zero comentarii sau un rând în care să se spună doar vai ce text fain. Da, vreau mai multă literatură și implicare din partea tuturor, inclusiv din partea ta, Claudiu Toșa. Haide să ne implicăm, să comentăm, să-i ajutăm pe ceilalți, și să lăsăm orice altcveva dăunător deoparte. Asta e ce vreau eu cu adevărat pe acest site. Ești inteligent, scrii bine, ți-am zis de atâtea ori. Îmi dai o mână de ajutor sau îți vei face o obsesie din judecarea mea la fiecare pas, vorbind doar despre părțile mele rele, fără să apreciezi, absolut niciodată, că fac și lucruri bune aici? Un mulțumesc și o încurajare, pot face minuni, Claudiu. Haide să mișcăm lucrurile, Claudiu.

Fără dispute și alte lucruri care nu au legătură cu literatura. Sunt de acord.

e valabil şi pentru tine. Vreau să încheiem definitiv orice râcă şi să ne vedem, strict, de comentariile literare. Eşti un om inteligent, un poet valoros, ştii bine că împungerile reciproce nu sunt o cale de liniştire a apelor, ci o cale spre ură şi război. Promit că nu te voi mai ironiza şi te voi trata cu respect. Şi îmi cer şi scuze pentru fazele cu piţigoiul. Şi mai te rog un lucru, orice problemă pe care o ai cu mine, să o rezolvi cu mine. Aşa cum orice problemă de-a mea cu alţii, o voi rezolva cu alţii. Îţi mulţumesc frumos pentru înţelegere.

Claudiu, îmi cer scuze dacă ţi-am rănit o persoană foarte apropiată. Cred că şi tu puteai apela la un limbaj decent, prin care să mă corectezi cu eleganţă. Observ că şi tu te infierbânţi foarte repede, tot în stil berbecesc. Propunerea mea este şi va fi aceeaşi ca altădată. Să ne respectăm reciproc şi să facem comentarii constructive pe site. Nu-mi face plăcere să mă răfuiesc cu tine, chiar aş vrea să văd partea ta cea mai bună şi mai prietenoasă la lucru. Răfuielile noastre rănesc oamenii din jur. Haide să nu îl mai punem pe Bogdan în situaţii imposibile şi să arătăm tuturor că putem contribui cu comentarii valoroase pe site. Vorbesc foarte serios! Fără aroganţe, fără mişto-uri, fără prefăcătorie.

Doamna Amanda Spulber, haideţi să o rezolvăm ca doi oameni maturi, cu argumente.

Primul meu comentariu la poemul dv. are următoarele fraze constructive: Aceste verbe pot fi înlocuite, în unele cazuri, cu adjective, pentru a se mai diversifica stilistica poemului şi a se evita o poetizare monotonă... Observ şi versuri lungi, care mai pot fi concentrate. poștalion se făcea, în fugă pierzându-se apoi spre apus. Se făcea în fugă pierzându-se apoi - balast inutil. Cititorul poate deduce acţiunea, îşi poate imagina succesiunea, fără astfel de balast. Se ştie că poştalionul se grăbeşte, pentru a transmite scrisorile. În fugă e în plus. Cu un singur cuvânt se pot face minuni: poştalion înghiţit de apus.

Urmat de primul dv. Răspuns:

Domnule Caragea,
Vă mulțumesc că v-ați exprimat punctul de vedere. Numai bine!

Urmat de comentariul lui Emilian Pal în care mă provoacă, apoi de haikuurile mele, care nu au absolut nicio legătură cu persoana dv., fiindcă, se ştie, dv. nu aţi fost niciodată un piţigoi, iar restul elementelor sunt luate din text, scorbura, salcia, lunca, poştalionul, fiind parodiat şi textul dv., dar şi piţigoiul, ca element disturbant.

Apoi, de comenatariul dv. către mine, care, desigur, m-a contrariat, şi să vă semnalez pasajele absolut false:

Domnule Caragea,
"|...Am ignorat comentariul neserios cu pretenție de critică avizată.... Pe viitor, voi ignora toate comentariile de acest gen."

Prin urmare, pun întrebarea, este vreo referire la persoana dv. în primul meu comentariu? Este acolo vreun atac la persoană? V-am jignit cu ceva pe dv. personal acolo? Nici acel oltenesc, măcar. E referitor la lingvistică, nu la persoana dv. Eu, sincer, am venit cu observaţii constructive pe text. Nu am făcut critică pe text ca la revistă, dar am venit cu propuneri de îmbunătăţire. Chiar nu vreţi să recunoaşteţi că, prin comentariul dv., m-aţi provocat? Păi eu îmi bat capul să ajut, aşa cum pot şi cum ştiu eu, şi dv. spuneţi că comentariul meu e neserios? Oare nu trebuia să respectaţi opinia mea şi să luaţi ce e bun din comentariu, fără să mă provocaţi? Recunoaşteţi că m-aţi întărâtat. Eu voi recunoaşte că am fost întărâtat, fiindcă mă întărât repede, şi am parodiat ulterior textul, în tipar mitologic. Şi îmi voi cere scuze pentru asta, sincer. Dar vreau să vedeţi că totul a plecat de la reacţia dv. exagerată şi la neînţelegerea acelor haiku-uri, care nu au absolut nicio legătură cu dv! Cât despre Amandina, se pare că nu aţi înţeles absolut nimic. Dv. aţi acceptat să fiţi numită aşa de Leonard Ancuţa, într-un comentariu de sub un text de-al lui, comentat de dv. Ia căutaţi şi verificaţi. Păi el nu v-a jignit, apelându-vă cu Amandina, şi eu vă jignesc? V-am întrebat, clar, dacă vă pot spune aşa, fiindcă nu am fost eu primul care v-a apelat aşa.

Restul poveştii, îl cunoaşteţi. Vă rog să apelaţi la conştiinţă, să verificaţi de unde a plecat totul, să recunoaşteţi că aţi greşit la început, şi, odată cu scuzele mele pentru ce a urmat ulterior, să lăsăm totul în urmă!!!

m-am lămurit şi nu mai insist cu nimic. Lucrurile sunt foarte clare. S-au văzut şi din textul cu leuşteanul, ceea ce mă face să mă gândesc la lucruri mult mai profunde, pe care nu doresc să vi le stric. Toată lumea trebuie să trăiască, tututor trebuie să le fie bine, chiar dacă literatura, de multe ori, este doar un amărât de paravan. Eu mi-am cerut scuze pentru parodiile mele şi le reiterez. Ce vor face alţii, este problema lor. Păcat că au fost atinşi oameni nevinovaţi, care nu au greşit cu nimic. Iar ei chiar că meritau scuze, în loc de injurii ca la uşa cortului. În privinţa publicului aservit, te înşeli amarnic. Tu citeşti reviste literare? Tu foloseşti reţelele sociale? Toţi cei de aici, sunt şi acolo. Eu chiar am venit aici din două motive, să ajut site-ul, fiindcă am debutat aici, şi să-l fac un loc frecventat, în condiţiile în care ajunsese în paragină. Iar asta, cu decăderea site-ului, nu îmi aparţine mie, ai spus-o tu, au spus-o şi cei care ţi s-au plâns. Aşadar, faceţi lucrurile să meargă. Mă voi bucura pentru voi şi pentru cei care vor mai fi pe aici. Te salut!

Nu mă interesează opiniile sfinţilor care au contribuit cu injurii la adresa mea, nu voi citi alte comentarii şi nu voi inflama în niciun fel site-ul intrând în discuţii obositoare şi nefolositoare, mai ales că am de-a face cu persoane care se află pe lista de ignore.

Vreau să ştiu un singur lucru. Va fi penalizut sau nu Claudiu Toşa pentru injuriile aduse? Iar dacă Bogdan consideră că subsemnatul, nefiind provocat şi neavând dreptul la replică, am avut un comportament neadecvat, să-mi scadă nivelul pentru două parodii la mia de comentarii publicate, fără niciun atac la persoană. Oricum, dacă cineva s-a simţit lezat de parodiile mele, îmi cer scuze. Însă, amintesc un lucru, susţinut şi de AI:

Ion Luca Caragiale, cunoscut pentru umorul său satiric și observațiile sociale acute, a avut o relație tensionată cu George Coșbuc. Caragiale a ironizat adesea stilul romantic al lui Coșbuc și alte aspecte ale operei sale. Această rivalitate se manifesta prin comentarii acide în articolele sale sau prin personaje care reflectau trăsături exagerate ale colegilor săi scriitori.

Eminescu, considerat cel mai mare poet român, a avut o relație complexă cu Titu Maiorescu, un critic literar influent. Deși Maiorescu a fost un susținător al lui Eminescu, acesta din urmă nu ezita să critice stilul și abordările altor scriitori din cercul junimist. În unele scrieri, Eminescu își exprima dezacordul față de anumite tendințe literare promovate de contemporanii săi.

Tudor Arghezi, un alt titan al literaturii române, nu s-a ferit să-l critice pe Eugen Lovinescu, un critic literar proeminent. Arghezi considera că Lovinescu avea o viziune prea restrânsă asupra artei literare și că nu apreciază suficient inovațiile stilistice pe care le aducea el însuși în poezie.

Mircea Eliade și Emil Cioran au avut o relație complicată marcată de ironie reciprocă. Cioran l-a criticat pe Eliade pentru optimismul său filozofic și pentru viziunea sa asupra istoriei religioase. De asemenea, Eliade nu ezita să sublinieze pesimismul extrem al lui Cioran în lucrările sale.

Prin urmare, este loc Şi pentru piţigoi, şi pentru Fefeleaga, şi pentru staruri porno. Important e să nu le spunem pe nume, să nu le înjurăm ca la uşa cortului, păstrând ironia în limita artei.

sorry şi pentru această greşeală

"ce urât din partea ei"

şi mai am câteva greşeli de typo, dar nu mai insist

Ilie, tu faci ce doreşti, îmi pare rău că ai fost jignit pe nedrept. Nu am nevoie de ajutorul tău pentru a dialoga cu Bogdan, dar îţi înţeleg reacţia, în urma insultei lui Toşa. Chiar îmi pare foarte rău pentru ce ţi se întâmplă şi îţi cer scuze pentru tot ce îţi lezează imaginea şi sufletul tău.