șters

gasesc bun acest text, care juiseaza de imaginatie si pasiune. Remarc razboiul sinelor de tren si privirea vietii proprii prin gaura cheii. Felicitari.

Tot respectul pentru Pitis, datorita distantei internetul pe mine ma ajuta printre altele sa aflu si chestii tragice, din pacate, chiar daca pe un site de poezie. Problema romaneasca in fond alta este. Nu stim sa-i apreciem pe oameni in viata, in schimb trebuie sa le aratam respectul nostru cand sunt morti. Si ma refer si la Paler, si la haiducu, si la Coposu si la cati multi altii care se sting zi de zi fara sa primeasca o floare. Revenind, de ce nu le scriem acestor oameni poeme cat sunt in viata, de ce nu le trimitem scrisori acasa prin care sa le multumim pentru ceea ce au facut si fac? Cumva, Dragomir are dreptate, poezia devine un pretext. Insa pe pe alta parte nu se poate condamna un act atata cat vine din suflet, fie cu lacune sau fara. Uite ce prognostichez eu. Ca sunt unii care abia asteapta sa moara cate cineva, ca sa aiba subiect de scris. Si ca mai sunt unii care abia asteapta sa comenteze la ceea ce au scris ceilalti despre cei morti. Cred ca unii deja isi pregatesc poemele sau epigramele pt fostii presedinti. Mie mi-a placut de Eminescu, ala mare nationalist care scria nu despre lucruri care erau moarte, ci despre lucruri care vor muri... poate si de aia l-au casapit aia se stiu ei cine...
Acuma, pentru amicul Silisteanu, pe care imi place sa-l dadacesc de fiecare data, de ce nu ai blokat comentariile la acest poem cu dedicatie? Ce, daca te duci la cimitir si vrei sa-i spui cateva cuvinte mortului, trebuie sa le urli sa te auda tot satul de silisteni? Sau trebuie sa existe cineva care este primul si cel mai poet cand vine vorba de dedicatii postmortem?
Bun, sa pronosticam, cine moare urmatorul? Dzeu sa-l ierte si sa-i inchinam un poem. Ca asa suntem noi romanii, saritori din fire...
Pitis, sorry, sufletul tau are nevoie de tihna, nu de rahaturile astea de romanisme. Sorry pt ca si eu am intrat in aceeasi oala cu rahat, dar nu puteam sta indiferent.

ioana, simtaminte avem cu totii, conteaza cum reusim sa le transmitem prin intermediul poeziei, astfel incat sa nu cadem in platitudine. Poezia, dupa cum cred ca stii, are niste elemente specifice prin care se detaseaza de scrierea obisnuita. Nu degeaba ai citit atatia autori de poezie, clasici, simbolisti, optzecisti, si mai recenti, astfel incat sa observi ca poezia are un iz care il recunosti de la mare distanta. Uite, daca vrei sa vezi un autor adevarat care a scris bine despre bucuresti si strazile sale, cladirile, pietele, universitatile, citeste-l pe Mircea Cartarescu.

Ioana Geacar, sper sa nu mai avem inca o discutie stil vs registru... acea poezie este mai aranjata, rafinata. Poate chiar din cauza ca este aranjata de subsemnatul. A nu se confunda prozaicul cu prozodicul. Iar Gabriela, chiar daca nu ii place sa recunoasca, stie f bine ce stiu, ce pot, nu ar fi nici prima si nici ultima persoana pe care am incercat sa o influentez sa se rupa de acest trend contemporan, vulgar. Mai stiu pe cineva din Constanta si mult mai in varsta care incearca acelasi lucru, aviz amatorilor...
Apreciez poezia de valoare si o voi recunoaste, poate sa fie scrisa si de cei mai inversunati contestatari ai subsemnatului. Asadar Gabriela, lasa blow jobul, lasa lucky, si incearca ceva cu adevarat expresiv, venit din suflet, fara incercarea de a apata.

mai, chiar nu se poate poezia in romania fara blow job si fara lucky? Sa nu-mi spui ca ai incercat sa-l plagiezi pe Andrei Ruse, macar tanarul poet are o tarie a lui si un teribilism specific varstei.
O voi contrazice pe Geacar si voi spune ca aceasta poezie este un dezastru. Unde este maturitatea poetica in aceasta poezie Gabriela? Care sunt elementele forte ale acestui poem? Unde este expresivitatea, incantarea, fascinarea, unde sunt figurile de stil?

O roscata si proasta pe deasupra facea blow job in toaleta
este fericita ca un individ i-a lasat un pachet de lucky bla bla.

Nu degeaba zicea Cioran ca avem o cultura mica, cu astfel de texte nu ne vom depasi niciodata conditia de onanisti intelectuali.

nu ma refer prin prisma propriei mele pareri, nici prin prisma propriului stil, ci prin prisma a ceea ce am citit si citesc. Si da, consider ca este bine sa ne luam la un moment dat unele repere de valoare, macar de dragul unei comparatii, evaluari... din moment ce remarc unele imagini, inseamna ca am scopuri bienviotoare nu? |Succes.

desigur alice nu are ce invata si se apara binisor facand referire la bukovski
din pacate tendintele contemporane in literatura romana se reduc la pizde, tatze, votka, tigari, gropi, bucuresti, pasari, caini, foame, asfalt, saracie, boala, disperare, vulgar, undergound, intr-un cuvant, felul in care se traieste intr-o societate defecta, care amprenteaza registrul tinerilor autori. Teribilismele datorata varstei sau problemelor legate de sex, subiectele considerate inca tabu si care in vest au fost fumate de mult si s-a trecut peste ele cu mere usurinta, astea inca marcheaza spatiul literar autohton, vezi premiile literare bombastice, vezi tendinta unor edituri bucurestene, etc, etc, etc
Este o perioada a reevaluarii, e perioada a tranzitiei care va dura destul de mult si care, nu va lasa niciun nume de rezonanta asa cum au facut-o de exemplu optzecistii. Si asta pentru ca reperele valorice, pe fondul unei introspectii si a unei bune documentari, nu s-au limitat la sex, votka, gropi sau doar bukovski...
este si tributul platit internetului, mai usor este sa intrii pe agonia sa sa-ti fixezi drept idol icsulescu, decat sa pui mana pe o carte si sa faci niste comparatii..

cred ca ar trebuie sa te hotaresti, ori proza, ori poezie, esti mereu intre cele doua. Din nou remarc imagini bune in unele paragrafe, oamenii cînd nu mai au alți oameni să ronțăie încep să pută a șobolan, oamenii vor avea de mîncare și uite-așa devii dependent de lucruri foarte puțin importante, lumea și alte zbateri chiar sunt prea puțin importante.

Din pacate suferi enorm la constructie, si de data asta abuzezi de comparatie ca figura de stil, ca-urile sunt enervante, de parca, la fel, ca atunci cand...

Sper ca odata sa iti periezi serios aceste texte, sa extragi ideile bune si sa treci la alt nivel al scrierii, acuma totul pleaca din suflet si se pare ca esti preocupat de rapiditatea expunerii si nu de calitatea finala a textului.

e cald
mergi pe trotuare mortuare
și simți cum iadul se deschide-ntre picioare
se scurge lumea un boț de carne
îngerii te privesc din întunecate lucarne
ai senzația că aceste gropi
sunt cimitire ieftine
și că e singura zi din București
când șoferii sunt racoleri pentru lumea cealaltă
tu poete îți lași privirea pe umărul meu stâng
la fel ca ochii de vultur
ai bețivului de votcă
nătâng și cânți fluturii nu mai au aripioare
cerul este un un imens insectar
s-a mai născut un mort
în zadar


pe acest text extrem de cuminte al tau, infiorator de cuminte, suprinzator si regresiv de cuminte spre platfus, mi-am permis sa-mi las mintea sa zboare, amintindu-ti, ca nu tot ce zboara se numeste inger, si nu tot ceea ce este scris inseamna... poezie.

ai niste versuri care ma deranjeaza...
conduc o corvettă prin ceață
îmi ies din umeri ca niște aripi

in rest, textul il gasesc interesant, cu imagini puternice, juramantul pierzaniei, rostirea numelui, rasturnarea lumii

inteligent, la limita criptarii

strofa a doua este cea mai reusita ca imagine, limbaj concentrat, drept pt care te felicit

tu fiind o adepta a acestui gen de scriere, iti recomand sa revezi daca in prima strofa se poate scoate... din dos, nu trebuie neaparat sa fii explicita
urma de pasi, pretentios gramatical si iar explicit, intrucat iesirea ca actiune, sugereaza deja ce fel de urme, deci urmele lasate de tine si apoi sa armonizezi cu restul strofei.

ultima strofa dificila ca imagine, imi aduce aminte de o strofa a poetei neamteanu livia

Și ție-ți plac amiezile fierbinți
Când sub călcâie-asfaltul se topește
Și mierla cu gâtlejul strangulat
Stă prinsă-n toropeală ca-ntr-un clește,

recomand aerisire in imagini, astfel doza de mistic pe care vrei s-o abordezi se poate transforma in bluf

nu e nevoie sa-mi raspunzi, sper sa-ti ajute.

A la kafka cu rochita. Exista talent in arta scrierii, exista umor, exista sex anal, nu stiu cat de multa sinceritate exista in textul asta, dar este destul de bine scris. Insa, dupa ce l-am citit pe kafka, textul asta mi se pare o parodie siropoasa. Probabil, daca maine vei muri, lucrurile se vor schimba. Ai grija ce-ti doresti...

am citit inca o data, sugerez trecerea la imperfect si nu ma lua cu offside ca nu cunosti regulile. Daca vrei sa-l lasi asa, este fix aiurea. Tu faci bineinteles ce vrei. Daca ai nevoie de ajutor, poti sa strigi. Parca s-a mai revigorat atmosfera pe Agonia nu?

deja simțeam gustul cuvintelor legate
de ura care stă undeva adânc și privește prin ochii mei

cu asemenea dezacorduri gramaticale vii tu marite Dan Mihut si te infatisezi cititorului? Ia pune mata frumusel manutza si refa paragraful respectiv, ceva cu statea si privea. Ce strategie interesanta ai de a-ti chema cititorii.

text frugal cailean, in care singura idee cu sustinere este tristetea cu picioroange. in rest, o prima strofa banala, mult prea banala pentru pretentiile tale. Sa zicem ca este un experiment. Uh, acuma am citit si comentariile, inventezi? Poezia nu se inventeaza, se simte. Parca ne-am mai intersectat drumurile candva. Salut.

uite dana, partea care imi place din textul tau este fragmentul asta:

poate că dacă i-aș trage vreo 2 pumni în stomacul fragil
maturității ăsteia enervante
s-ar preface deodată într-un tren personal
cât să mă ducă departe-departe
aș lua-o de pletele ei obosite aș arunca-o spre norii trufași
îmi tot explică ea despre oameni întâmplări și cireșe amare

pentru ca ai si duritate, pentru ca trenul personal vine bine in context, la fel ca si ciresele amare.

din pacate, prima strofa ai lungit-o prea mult pentru a transmite o singura idee, insa oricum apreciez schimbarea de registru, spre un text mai curat si mai putin cautat.

ce frumos ma umanizeaza Dana si cu cata gingasie... Deunazi Anghel era atat de parintesc... multumesc pentru raspuns, nu erai obligata, era doar o remarca asa, ca sa iti mai revizui textele putin inainte de publicare, daca tot le pui pe voce.
de gustibus, voi aprecia intotdeauna textele care mi se par bune, am un respect deosebit, si fac abstractie de autor sau de valoarea sa recunoscuta sau nu. Pentru ca esti in colimatorul comentariilor, mai trec, poate ai nevoie si de pareri mult mai mult decat sincere..

Eu ma uit ca prostul la comentatori si incerc sa inteleg ce inseamna frumos, sugestiv, tulburator+decor, atmosfera, rotund+gravitate, tehnica impecabila, imagini deosebite, gentiletea caracterului+fara cuvinte, poemul preferat, poemul oglinda+definitie perfecta a centrarii.

Bun, am vazut o gramada de adjective acordate gratuit, de parca cei comentati ar vrea sa primeasca niste stele inapoi. Problema este urmatoarea, nefiind alti autori mai buni si asa de activi pe site, Dana va face monopol si toate textele ei vor fi extraordinare. Insa mai poate Dana progresa in aceste conditii, sau va ramane un poet mediocru? Grea intrebare. Insa pentru ca mai sunt si niste tarani ca mine pe aici, care din intamplare au citit tone de autori si poezie la coada vacii, remarc niste expresii extrem de pretentioase.

orbul înjurând apoi soarele printre dinți/pai daca e orb, ce soare vede el? e un fel de suprearealism?

nu am nicio culoare de apă/iar suprearealism? ca vorba aia precum orbul vede soarele asa si apa are culoare...

genunchii erau cuvintele calatoriei/ adica mie mi se par tare fortate expresiile astea

felina/decupand

pai daca e suprarealism, de ce nu pomeneste niciun comentator de asa ceva?

cand locuiam in mama mea/ bine ca nu locuiai in mama altuia

parerea mea sincera ca abuzezi de imagini de astea cu tenta paradoxologica. Ce naiba te chinui atata cu poezia, sunt curios cat ti-a luat sa-l scrii, dar sincer.

ai imagini frumoase in aceasta poezie, am ramas placut suprins. Nu-mi plac dialogurile alea in schimb. Cred ca daca le-ai scoate, poemul ar fi o mica perla. Subiect de reflectat

Gabita, esti cred destul de constienta intre a recunoaste o poezie de valoare si ceea ce ai scris tu. O poezie de valoare, si singura a ta, ar fi... poezie cu forme de femeie, poezie aranjata de subsemnatul, cu speranta ca si tu vei avea vreodata puterea, talentul si curajul de a te privi in oglinda poetic. Sa nu mai zic de ultimul vals, poezie pe care ai avut rusinea sa o stergi. Sau nu poti depasi in valoare maestrul? Cred ca singuratatea te face sa intri in gasti dubioase... Sa fie si ceva dragoste la mijloc?
Vrei sa-ti zic ceva? Nici acest text nu pare scris de tine in totalitate. Inceputul cu jack si repetitia lui stii, ma duce cu gandul la cineva care ii facea texte lui Alice din tara minunilor. Cum ma poti contrazice? Prin vorbe? Ai textul inregistrat? Ai drepturi de autor?