Sublimul dezastrelor

Fără să exersez ridicolul și pateticul atrag și ating cu lejeritate dezastrele. Atins congenital de ghinion nu mă plâng de nimic. Patetismul îmi este starea naturală, ridicolul de care sunt capabil frizează seninătatea inconștienței semenilor. Cine mă întâlnește, mă abordează sau îmi zâmbește își asigură o zi neferictă. Nimeni nu depune efortul de a mă evita și nu-și asumă propria nefericire. Pentru absolut toți cunoscuții am devenit soluția care-i salvează de propriile eșecuri. Sunt vinovat de dezastrele lor, de nereușitele lor, de ghinioanele lor. Sunt vinovat că exist, sunt vinovat că mă acceptă, dar cea mai trivială trăire care mi se relevă este faptul că accept extrem de pasional și persuasiv să mă găsească. Sunt veșnic disponibil la acceptul unui exil de conjunctură, la sudalmele și confesiunile lor. Orice dezastru în accepțiunea lor mie îmi pare o joacă, o minoră festa a destinului. Nu declar nimic cu privire la propria-mi împlinire, pentru că nimic nu mă împlinește. Nici măcar decăderea sau nefericirea lor. Am încercat cu împlinirile, bucuriile sau reușitele lor. Orice încercare de împăcare cu destinul meu prin încrucișarea destinelor e sortită deșertăciunii. Mă încearcă o depresie cumplită la orice atingere a speranțelor de mai bine din semeni. Cel mai bine și mai rău deopotrivă mă simt atunci cînd mă atinge dezastrul. Sublimul dezastrelor mă echilibrează perfect. Perfect teatral, chipul meu disimulează perfect antagonia iubirii și urii, fericirii și năpăsturii, liniștii și frământării. Sunt un proces iremediabil pierdut pentru avocații Divinității. Picasso m-ar zugrăvi dinaintea vieții ca cel mai prolific Quasimodo al tuturor timpurilor. Într-un muzeu al agoniei voi ocupa locul gâdelui. În amintirea mea nu se vor scrie poeme, nu se vor rosti povești la gura sobei. Voi fi secretul perfect al celor care au eșuat defintiv, pentru cei care își doresc un banal motiv să treacă neobservați. Ne vom recunoaște acolo unde nu ne putem privi în ochi, acolo unde fiecare taină fatidică redefinește omul, cu precădere afectul.

iulie, 2007