șters

Maria, as scoate... tragand o linie, aerisesti prin eliminarea unui verb/vers explicit

In rest e o poema frumoasa, fara nume e departarea...

Foarte bun poemul. Autorul a inteles un lucru esential. O poezie trebuie sa ajunga direct la sufletul cititorului, fie el un om simplu, fie un doct. Poezia nu este o demonstratie de inteligenta, adevarata poezie se face din cuvinte putine cu mare incarcatura emotionala asezate cu har in imagini sugestive.

dacă aș putea
mi-aș împături gândul
și m-aș întoarce în
târziul din mine

Primeste sincerele mele aprecieri.

Uite un om cu moralitate, Adrian Suciu. Cu idei excelente, sa nu se mai acorde recomandari intre editori. Sa nu se autopromoveze. Ideea ar fi asa: cei care au nivel de la 120 in sus, sa nu aiba dreptul sa insteleze rosu sau galben textele celor cu acelasi nivel. Ei sa aiba o sectiune separata a siteului unde sa isi expuna creatiile. Iar la aceasta sectiune sa nu aiba dreptul sa comenteze decat ei insisi, vorba aceea, au un alt nivel, nu?

Aida Hancer este una dintre cele mai talentate poete ale tinerei generatii. A si prins o conjunctura favorabila, fiind inconjurata de oameni de mare valoare si seriozitate, vezi Princeps si Vinea. Ceea ce conteaza foarte mult. Plus ca detine si o strategie buna de imagine, sa impaci si provincia si Bucurestiul printr-un debut...
Alte poete precum Vanda Florea sau Ioana Florea, cel putin la fel de valoroase, ar merita cel putin aceeasi tratatie din partea criticii literare.
Bineinteles, ramane de vazut daca Aida Hancer va continua pe o nota progresiva, eliminand poemele mai putin reusite, dupa cum bine remarca (si foarte profesionist) Valeria. Felicitari Aidei pt debut si Valeriei pt critica pertinenta.

Felicitari pentru articol. Este adevarat, adevaratele valori ale literaturii romane sunt prea putin cunoscute. Sau ignorate. Tocmai de aceea, este bine sa fie readuse in atentia publicului cititor.

vei auzi o lungă chemare așa cum cerul albastru își revarsă zorii peste lume

vei auzi o chemare asa cum cerul isi revarsa zorii peste lume

asa ii dai cititorului posibilitatea sa isi imagineze ce fel de chemare este, infinitatea cerului spune totul, si fara albastru ca e de la sine inteles

repetitia culorii de 3 ori la un interval de 5 versuri se poate evita

tragi linii tragi puncte, de revazut

eventual

e randul meu sa trag linii sau cel putin sa las niste puncte

neștiind niciodată că ești aici sau vom fi de-a valma în nemurire, lipseste o conjunctie, sensul este oricum ambiguu

Un detaliu destul de important, la acest concurs au participat 126 de participanti. Va asteptam in numar si mai mare la editiile viitoare. Toate cele bune.

Ii felicit pe castigatorii din acest an ai concursului Visul. Am avut placerea sa citesc texte valoroase. Observ ca unii dintre premianti au confirmat si la alte concursuri, chiar si la alte editii ale concursului Visul, fapt care dovedeste constanta scrierii lor.

Liviu Nanu cred ca poate sa scrie si mai bine de atat.

nimic nu e gratuit în lumea asta
în afară de vise

O filosofie cam naiva as spune. Si aerul e gratuit, si sperantele, si dorintele, si multe altele... verdictele astea sunt pretentioase Liviu Nanu

mi-ar placea formula retorica si iti recomand

ce este gratuit in lumea asta
in afara de vise?

dar vezi tu, chiar si asa, se produce un paradox, pentru ca lumea viselor este o lume aparte, care nu apartine niciunei lumi, in fine... nu o sa intru in divagatii freudiene

însă lumea reală este un sens giratoriu cu prea multe ieșiri
pe care nu le nimerim niciodată
și de cele mai multe ori ne încurcăm unii pe alții

una la mana, iar dai un verdict - lumea reala. De unde stii tu care este cu adevarat lumea reala?

a doua la mana, ai facut o comparatie cam stangace a expresiei ne invartim in cerc: multe iesiri (cam cate), nu le nimerim (de ce), ne incurcam (in ce sens)

singurul vers valabil este ultimul, chitanta pentru vise, in rest este un text \"ce poate deveni poezie\", numai dupa foarte multe retusari.

Dan, imi cer scuze pentru scrierea gresita a numelui. Succes cu aparitia noului volum.

Dac Cârlea a scris o poezie, care prin stilul detasat, chiar daca vehiculeaza cu atata moarte, prin joaca de-a viata si de-a moartea, si chiar printr-o oarecare naivitatate, as spune intentionata (autorul nu forteaza prin metafore alambicate si insista pe actul repetitiei)imi aminteste de Sorescu. Un text foarte bun.

Ii salut pe autori si ii felicit pentru realizare. Mult succes la lansare. Ionut Caragea.

Dle Nicolau, Brumaru si Bukowski sunt exceptii care confirma regula. De acord, romanii se uita mereu acolo unde exista o portita deschisa. Traiesc in spatiul nord-american, deci inteleg fenomenul destul de bine, am citit destula literatura de aici. Faptul ca Bukovski este la fel de comercial ca Mircea Cartarescu, spune multe. Dar cunosteti destul de bine constradictiile din lumea literara.
Sincer, mi-ar placea sa faceti mai degraba trimiteri la Stanescu, Sorescu, Visniec, Corbu...

da, intentia mea este clara, poemul este perfectibil, in situatia de fata este departe de a fi un poem valoros si asta o poti recunoaste si tu

sa o luam la bani marunti

in primul rand generalizezi, nu este o regula ca ORICE trecator cu cearcane, maneci rupte, etc sau ORICE copil cand adoarme si jura sa fie cuminte, etc, sa spuna ca este banal sa stai de vorba cu dzeu. Pt asta ar trebui sa intrebi orice trecator, orice copil, iti ramane doar posibilitatea unei supozitii care te indeparteaza f mult de adevarul poetic

dupa care, te referi la TINE, care are sustinere, este o banalitate subiectiva, negeneralizata ca in prima situatie

mai ai o mica stangacie, mai intai il consideri pe dzeu un el, apoi il consideri voce, intamplare, revenind iar la el dand din umeri... ar fi mult mai buna o alta ordine a versurilor

deasemenea

să iei o oglindă, să nu te vezi, imaginea reflectată
este a altcuiva
te uiți în detaliu, îl rogi pe dumnezeu să-i păstreze sufletul

ai verbul sa nu te vezi, urmat de verbul te uiti, asta chiar nu iti spune nimic? Ca si cand ai spune mananc si mai departe ma hranesc...

reflectarea se va îndeplini

reflectarea se indeplineste oricum, insa este vorba despre un adevar al acestei reflectari

dupa cum spuneam, un poem perfectibil

să iei o oglindă, să nu te vezi, imaginea reflectată
este a altcuiva

a se incerca asa:

sa iei o oglinda, sa vezi pe altcineva

este mai simplu, mai eficace, fara sa fie nevoie sa descrii, asa lasi cititorului posibilitatea sa interpreteze

plus ca a reflecta, un verb destul de pretentios poetic, il repeti, procedeul repetitiei fiind mai putin reusit in acest caz

mai ai si repetitia conversatiei cu dzeu, din cele doua ipostaze, nu stiu care este mai banala, prima varianta sau a doua, poti renunta la filosofia asta destul de... banala... gen conversatii cu dumnezeu, neal donald walsch

dumnezeu il repeti de patru ori, destul de suparator

poemul este lipsit de substanta, poate doar finalul mai salveaza ceva, ipostaza creatorului si creatiei in spatiul cathartic al pamantului

este frumos sa sarbatoresti ziua printr-un poem de care sa-ti aduci aminte mereu. sanatate si sper sa apara si volumele acelea in urmatorii 35 de ani...

Domnule Felix Nicolau, v-ati facut un renume prin criticile cat de cat pertinente, dar in materie de poezie nu reusiti sa convingeti.

Haideti sa vedem figurile de stil elegante, limbajul rafinat pe care il folositi:

in poezia de fata

-nu mișca nu o privi te omor curva dracului ha ha ai scrântit-o!
nu sunt geloasă nu sunt geloasă!
pe toți vă omor!

in poezia Ca’ Fortuna

nu a fost bine – va fa’n cullo! allora am zăbovit în piața san marco cu porumbeii pe cap și pe umeri suficient cât să mă vadă sabrina
călare pe botul yachtului

Va mai citesc.

poezie in dulce stil clasic? Pai ai trebui sa fie brici si la rime si la acorduri. Si fara greseli. Un astfel de text trebuia pus in atelier. Am pus in paranteze variantele optime.

mi s-a facut
de(un) dor de tine
ca un călcâi
de mărăcine

Mi s-a(U) făcut
spre dimineață
în degete
fiori de ceață...

doar dawloadată (downloadata)

Domnule Emil Ilescu, Agonia este un atelier literar. Sunt mii de utilizatori, fiecare are ceva de spus, fiecare vrea sa se afirme sau cel putin sa fie citit. Insa sa nu va asteptati la critica literara in direct. Poetii si criticii au colaborari cu zeci, sute de reviste pe care trebuie sa le onoreze, unii chiar incearca sa castige o paine din scris... ce interes ar avea un poet sau un critic, sa-si piarda timpul si sa riste sa-i fie terfelita reputatia, atunci cand orice individ (sau gasca) ii poate sari in cap spunandu-i vrute si nevrute, contestand orice performanta sau realizare?

Sau ati uitat ca romanul s-a nascut poet si fiecare se crede in felul lui un geniu? Fiecare va zice asa: nu corectez, asa am gandit-o atunci, asa ramane, asta simt, eu scriu bine, eu scriu cum vreau, voi nu aveti dreptate. Pana si la greselile de limba romana gasesc intotdeauna o scuza de genul: typo, neologisme, licenta poetica...

Si totusi sunt si autori cunoscuti si critici care mai lasa cate o creatie sau cate o recenzie, un act de bunavointa, o contributie la cresterea calitativa a siteului. Iar cei care o fac, trebuie sa aiba un grad ridicat de indiferenta la cronicile carcotasilor, sa vorbeasca foarte putin sau aproape deloc...

In previziunile mele, inflatia de bloguri, siteuri, texte, va duce la o intoarcere catre carte, la relatia aceea intima, atat de benefica cititorului.

Numai bine.

Ai probleme de inspiratie. Te repeti de la un poem la altul folosind aceleasi motive. Poeziile tale au devenit autopastise anatomice. Corpul, mainile, sternul, coloana, sangele, limfa, etc. Incearca sa nu mai depinzi de corp, incearca sa privesti mai departe, incearca prin poemele tale sa exprimi idei profunde, sa alcatuiesti imagini unice, incearca transcendentul, incearca metafizicul, incearca filosoficul. Poezia nu inseamna doar explorari psiho-anatomice... Iti voi lua in ordine ultimele poezii, demonstrandu-ti cele spuse de mine:


in poezia de fata:

în corpul de lângă tine viața intră și iese cu furie
corpul tău ascultător și deschis ca o groapă
să se desprindă din corp, să spargă sub tălpi
celule minuscule, artere pline de limfă? -

în poezia cutia muzicală viața se oprește la timp:

în corpul meu se joacă întreaga piesă
carnea asta albă din care pleacă toate figurinele
mâinile se împotmoleau nătângi


in poezia în ultima noapte și mările se îndepărtează:

și totul se cutremură în corp
tot ce părea viu când țărmul se împânzise de sare
o crustă întinsă pe umeri, neputința din care îți ieșeau
mâini de copil
copilul adăpostit sufla în foc, marea din stern
așa sunt despărțirile, corpuri fragile, rupte unul de altul

in poezia la masă vocea se taie delicat:

există un cuțit special pentru voce, atunci când te ascunzi în corp
șira spinării tresare, mâna strânge cuțitul