Constantin Gabriel Obreja

Vântul mi-a păstrat oaza liniștita la pieptul tău. Pădurile scrâșnesc înfiorate de atâta gelozie. În plasa deasă a vremii mă las prins de gândul rău. Bolnav de uitare mă duce vântul într-o

Mi-am adunat visarea ratacita în vârful unui munte. Sa ating din cerul înstelat în noaptea dinspre zori. Iubita mea se apropie de mine și mă sărută în flori. Visarea pornește mîngîierea ta, ce-mi

Cerne vântul din stele prin pletele visului meu. Doarme vulturul falnic, pe muntele Lui Dumnezeu. Din marea adîncă eu caut clipa amintirilor mele, Noaptea ploioasă pleacă, să vină raze din

Dorm în pace, fluturii albi în palmele tale, Visele cu tine acum îmi stau numai în cale. Mă prinde ploaia din zefirul gîndului tău. Noaptea de singurătate iar mă aruncă în hău. Ne tăvălim în

Sîngele tau negru ma fierbe în paharul de vin, Roșul trandafir se pierde în vînt și destin. Visul albastru vine în noaptea cu lună plină, În jurul tău se ridică o undă lina de lumină. Glonțul

Vino gând pe fuiorul unui vânt Marea mea mă saltă pe pământ, Dunărea se cuibărește în mare, Ca un albatros venit din soare. Te-am privit adînc în ochii mării, Ai privit ascunsă în pragul

Privesc din umbră o luptă a cerbilor mari. Eu vînător de gînduri bune printre armăsari. Te caut căprioară să arunc din gloanțe în vînt. Să te sărut cu mîngîierea mea într-un cuvînt. Mai vin și

Suflă vântul acum în mii de buzunare. Ciuruite de gloanțe oarbe, în soare. Jerpelit la trup dar cu sufletul de aur. Mă prind ca fulg de cer de un balaur. Cu capete tăiate, de capul de

Mă simt în zbor de vultur și nu vreau să cobor, Îmi prelugesc aripile mele cu puful cozii de nor. La îngerii mei mă rog, în vis să te iubesc mereu, Să te ating usor cu focul viu al sufletului

Am băut din butoiul cu vin,licoarea visului dulce. Toamnele pline mă hrănesc cu gândul de a te iubi. Nopțile cad în ploaia de stele și vor să se culce. În cuibul de aur te aștept în fiecare zori

Vînător de noapte crudă, ce se ascunde în iarba udă. În desfrîu e uliul nopții, care vine în apa sorții. Vântul somnoros de fel, se trezește încet și el. Iară eu în gândul meu, vreau să te iubesc

M-am scuturat de spinii gîndurilor mele. Cu ape limpezi te-am botezat prin stele. Din umbrele nopții ascult șoaptele tale. Visele îmi par cu tine tot mai reale. Mîngîi vazduhul cu aripile

Au trecut peste mine ani mulți ai destinului meu, Clepsidra vieții mele s-a golit acum de amărăciune. Singur pășesc prin lume fără să mă văda Dumnezeu. Calc nepăsător fără să-mi pese pe fiecare

A nins peste mine ,în tot sufletul meu. Dorința de alb mă apasă in visare mereu. Cad din lacrimi de vant, în liniștea mea. Te caut în rază de vis șî de unica stea. Mă las ne-atins de armonia

Am furat lacrimile tale, din vînt și roua îm zori de zi. Purtai din perle pe trupuri înlănțuite ce se pot iubi. Din valul mării, sărutul stîncilor aruncă flăcările vii. În sânul tău de căprioară

Dormi zînă în patul cu gratii, așternutul de fîn se în pierdut în furtună. Am tresărit singuratec, în zadar te caut în fiecare noapte cu lună. Pe nisipul de aur văd urmele tale cum fug, risipite în

Te aștept să ne întâlnim printre îngeri solitari. În fecioria ta rămîi o sfîntă, în ruga Ursei mari. In mine apare un nou surîs de verde primăvară Se naște în inima din mine în fiecare

Mă las îmbrățișat de vînturile toate, zăpada înghite tinerețea mea. Mă îmbăt cu albul violet al nopții, eu singuratec fug din calea ta. Simt vraja înghețată în mine, mă resemnez cu clipa care

Visul unei nopți de iarnă l-am pierdut în perne moi. Era focul viu în dor de tine, peste vînturi fără ploi. Văd un vultur care zboară, din înaltul cer albastru. Îmi ridic gîndul la tine, să fac

La răscrucea drumurilor noastre, văd stele cazătoare. Din vînturi strâmbe, pornesc alene doua săgeți de foc. Rotunde zări albastre într-un fior se întorc ușor în loc. Acolo este gîndul meu, în

Am drumul și mai lung să ajung la tine, Cînd colți de lupii albi, sunt lîngă mine. Nu vreau să te mai pierd din gândul meu, E toată ruga mea în piept la Dumnezeu! Mă tem în zori de zi de gândul

M-au sărutat din îngeri în fiecare zori de zi Din razele solare am aripi pentru a putea iubi. Mă tem de nemurirea unui suflet de hoinar, Din zborul meu, nemarginit ating visarea iar. Din lupta

Simt Dunărea cum se coboară la tine în poala sufletului tău. Iubirea toată mă renaște în fiecare clipă a lui Dumnezeu. Azi voi putea să te ating cu o sărutare în vânt de zmeu. Apoi să plec pe un

N-am să uit ultima clipă în care tu erai femeia mea. Niciodată nu voi putea să te pierd din gândurile mele. Pot să nu te mai văd în cuibarul bobocului florii de nea. Dar am să pot număra în