Presimt că lumea se rotește-n gol,
Deși, în aparență, e vioaie,
Sărind din mers pe calul de bătaie,
Ce pare-a fi un armăsar mongol.
În trunchiul meu ciopli o gheonoaie,
Cu ciocu-i agresiv, un
Nu știu din ce transform un bob de grijă
În spaime reci, cu mucede ferestre
Deschise către umbrele terestre,
Ascunse într-un joc târziu de mijă.
E-un mădular bolnav sub rigi ecvestre,
Ce-și
Tot oglindit,
În frusta-i nuditate,
Un troglodit
Privea măreț în spate:
- Din toate câte sunt, cea mai banală
Mi-apare, sincer, fibra verticală,
Așa încât, evoc prin ode moașa
Că mi-a lăsat,
În dimineața astaaaa..., chiar mă constat minor,
Din creștet, poezia se lasă pe picior
Și intră în străfunduri, direct, căci sunt desculț,
Iar muza, ofuscată, mă-ndeamnă să renunț
Măcar pentru o
Dragul meu pui,
Cele ce-mi spui
Sunt povești,
Ce rost are să mai crești
Ierarhic?...
Te chinuiești,
Metodic sau anarhic,
Să te înalți,
Peste ceilalți,
Alergi, te opintești
Să
În mine stau, în mine fug,
În mine ard intens pe-un rug,
În mine scad, în mine cresc,
În mine tac sau mă rostesc,
În mine plec, în mine vin,
E mult în mine cât puțin,
În mine râd, în mine
Ciorba fu mai belicoasă
Decât un conclav de țațe,
Că-i stârni gâlceavă-n mațe,
Tăind cheful de frumoasă
Tocmai când s-o prindă-n brațe,
Căci o greață nemiloasă,
Lovind șoapta drăgăstoasă,
Îl
Presimt că minți, dar nu mi-e la-ndemână
Conflictul făr-de martori gură-cască
Și-n mine, disperarea, ca o iască,
Tot fumega, iar drama se amână.
E de-nțeles că iarba o s-o pască,
În jurul
Conversație interioară I
- Întreabă-mă să te întreb.
- Oamenii pe care nu-i văd, există?
- Pe mine mă vezi?
- Nu!...
Ghinion
- Am dat peste singurul om din lumea asta, care în mod sigur
Se-abate, peste-un deal, un munte,
Peste idee cade-o frunte,
Se-aude-un vaier din rărunchi,
O prăvălire în genunchi,
Peste-un izvor se-arunc-o mare,
Un Neșu-i șubred de picioare,
Ieri ager, azi
Cine îmi arată calea
Și lumina, și culoarea,
Și prăpastia, și zarea,
Și roșeața, și paloarea,
Și răspunsul, și-ntrebarea,
Și parfumul, și duhoarea,
Și blestemul, și urarea,
Și sărutul, și
Lângă lacul Titicaca,
Tu visând, eu stând de pază,
Iscodeam, după amiază,
Ca să nu-mi dispară vaca.
Mirosea a stuf baraca
Și-ți cădea pe sâni o rază,
Lângă lacul Titicaca,
Tu visând, eu stând
Nu-i nimeni în hulpava mea retină,
Secvența ce trena e beznă calmă,
Doar un ecou, din tot ce-a fost o larmă,
Iar din parfum, miasmă de rugină,
O liniște drept stare de alarmă,
Penumbre rătăcite
Marama asta, strânsă prin dulapuri,
Cândva drapa zulufi pe-o frunte sfântă,
Trecută și prin bocet, și prin nuntă,
Precum e datul ocrotit în prapuri.
Vin amintiri, dintr-o tăcere frântă,
Grăbite,
- Ce-ți spun, amice, e de taină,
Te-ascund, riscând gregar, sub haină,
Neîncetat, de-un car de ani,
Nu-ți iau chirie, nu-ți cer bani,
Ba-ți dau, din zestrea mea onoruri,
Renunț, de dragul tău,
Metecăind pe lângă gard,
Îmi spui să nu votez cu A. R. D.,
Aflând din toate sursele
C-aduce grav cu U. S. L.
Și-alt gând mă-ndeamnă repede:
"Vezi nu vota P. P. - D. D.,
Că n-a putut, măcar, să
De-a lungul anilor trecuți,
Spuneai, în glumă, că te muți,
Cu manuscrise, nopți, mistere,
În cele mai înalte sfere
Din turnul tău de fildeș, mut,
Și vestea, sigur, m-a durut,
Am comentat-o
La \"secănd\'hendu\" nostru..., d-aci, din Dorobanți,
Găsit-am pentru mine chiloți cu elefenți,
Cotton sută la sută, prin Casa \"Anabella\",
Italia, firește, de nu mă crede Stela,
Consoarta mea,
Tot oglindit,
În frusta-i nuditate,
Un troglodit
Privea măreț în spate:
- Din toate câte sunt, cea mai banală
Mi-apare, sincer, fibra verticală,
Așa încât, evoc prin ode moașa
Că mi-a lăsat,
Nu știu din ce transform un bob de grijă
În spaime reci, cu mucede ferestre
Deschise către umbrele terestre,
Ascunse într-un joc târziu de mijă.
E-un mădular bolnav sub rigi ecvestre,
Ce-și
Presimt că lumea se rotește-n gol,
Deși, în aparență, e vioaie,
Sărind din mers pe calul de bătaie,
Ce pare-a fi un armăsar mongol.
În trunchiul meu ciopli o gheonoaie,
Cu ciocu-i agresiv, un
Nu te-am jucat la cărți, nici din cuvinte
În zaruri n-ai picat, nici în ghioc;
N-am tras cu buza încă niciun smoc
Din părul tău ce-ți fuge pe veșminte,
Aș da să te culeg din siminoc,
În timp ce
Când puteam să merg agale,
Pe poteca altui vis,
M-am împotmolit decis
În mătasea dumitale...,
Nu comunic vorbe goale:
M-am scăpat într-un abis,
Când puteam să merg agale,
Pe poteca altui
\"Nu te știam în moarte și te găsesc ciudat
Întins așa pe spate, ca un vapor sudat
De ultima calotă, aleasă năsălie,
Pe care două lacrimi o vor preface glie,
Eu rămânând vădană, pe-o margine de
