Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Retragere

1 min lectură·
Mediu
Nu te-am jucat la cărți, nici din cuvinte
În zaruri n-ai picat, nici în ghioc;
N-am tras cu buza încă niciun smoc
Din părul tău ce-ți fuge pe veșminte,
Aș da să te culeg din siminoc,
În timp ce sorbi polen și daruri sfinte
Lăsate-n flori de soarele fierbinte
Ce ne-amăgi c-o rază de noroc,
Dar mă trădezi, împinsă de iluzii
Ori grabnic plictisită de ședere,
Stricându-mi pregătitele aluzii,
Și-abia când scazi, pierdută din vedere,
Aleg cărarea ultimei confuzii:
Te voi iubi, mai bine, în tăcere!
012241
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
86
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Constantin Deneș. “Retragere.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-denes/poezie/1748900/retragere

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@rugescu-ioana-adinaRARugescu Ioana Adina
imi place versificarea ta! Este plina de iluzii si simboluri.
Am remarcat o mica greseala de redactare. iti lipseste o pauza in versul nr 3.
cu prietenie
0