Poezie
Anatomică
1 min lectură·
Mediu
Presimt că lumea se rotește-n gol,
Deși, în aparență, e vioaie,
Sărind din mers pe calul de bătaie,
Ce pare-a fi un armăsar mongol.
În trunchiul meu ciopli o gheonoaie,
Cu ciocu-i agresiv, un rotocol,
Pândind un vierme emigrat din sol,
De greața subteranelor buboaie.
Noi suntem chipul vieții inutile,
Cu mari pretenții de-a urca la Cer
Ligheane sparte, însemnând flotile
De genii ce se nasc la metru ster,
Având în cap un terci de două kile,
Numit și creier suspendat în zer.
001993
0