colar gabriela

fiului meu, Paul Cand un copil A luat soarele si- a dat dupa tine, Ai cazut frant la marginea marii. Mai tii minte? Te-a lovit orizontul in tampla cu buza lui Si-ai inceput sa plangi

să ne sculptăm în palmă veșnicia strigam pe muchia unui anotimp rotund să ne lipim secundele de suflet cu palmele-ngropate în uitare ne seceră timpul iubite pe pietre cresc umbre

Era tarziu. In noaptea albastra , Orbul citea in stele Trecerea timpului. Trecerea mea, Cu abilitatea tigancilor Trecute de prima tinerete. Strecura printre degete lumina difuza Pipaind

de plictiseală întunericul se ciobea pe alocuri în zeci de nuanțe un greier șoptea o tăcere două tăceri ascuns între pietre sufletul meu își dorea un implant de lumina în buzele

din când în când lumina troznind între gene ochiul de jad susurul nopții curgând printre sălcii mânjite de ape trecutul ușor dantelat pe alocuri tristețea ploaia foșnind sub o

freamătul, zborul, nelinștea, dorul, căderea, iertarea, surâsul, chemarea, tristețea, cuvântul, un gest, legământul.... putem uita totul. numai rădăcinile nu!

vinovată sunt doar de amurg nu am nevoie de circumstanțe atenuante să-ascult cum se frâng secundele ca un codru de pâine sub tăișul mirării în zborul meu de dincolo de toamnă nu am

Sunt eu,numai eu, inceput de poveste, Finit univers, Un etern calator, Salbatica fiara, Sfioasa iubire, Tomnatica fiinta, Speranta si dor. Sunt eu, numai eu, o chemare ,un strigat, Ecou

Sunt doar o imagine oglindita in lumina sufletului sfasiat de vii neintelesuri. Hoinar stingher pe cararile vietii, am adunat in mine puhoi de iubiri. salbatice,tandre, mult

Clipele de lumina Imi cad in palma rand pe rand, Maturand abisul intunecat Al incertitudinii. Le strang in pumnul meu De copil matur, Le duc la buzele arse De focul pasiunii, Si le sarut,una

acestor pârguite ceruri nuanțe de albastru străbătute de mirare ce se întind ca o arcadă până dincolo de realitate cine se-ncumetă să le strivească între gene veșnicia? ce timp bolnav de

durerea si bucuria au același izvor-sufletul doar debitul diferă si cursul pe care dau vieții

Mă-mbrac cu frunzele Ce cad din ochii tăi . Într-un amurg, Trag după mine Trupul vestejit, Si mâinile se rup De atâta galben . Mă ruginesc sub ploaia ta, Septembrie , Și roșu plâng Sub

Imi miroase a toamnă ! Mi-ai spus, Sărutând pământul Cu genunchii tociți. Eu te priveam Cum iti indeși urechea In sufletul meu Și intrebam: Plouă cu despărțiri? Nu , iubito Piatra nu

lacrima e ca și gândul- nu ține cont de efect ci doar de cauză

mă dădeau afară gândurile după regula lor împărțeam mere pădurețe într-un vis la umbra unui păcat doi cai verzi nechezau pe pereți a venit primăvara femeie trezește-te eu m-ascundeam după

Iubite, Hai la joaca! Eu, Ma ascund dupa un nor Si invoc zeul soare Sa-ti incalzeasca sufletul. Tu mai parsiv, Te vei ascunde dupa deget Si vei cocheta cu pasiunea . Si amandoi Ne

atât de ireala e această ninsoare de gânduri incât îmi pare că fiecare privire e un fluture transparent ascuns printre candele numai zborul spre tine geme atunci când între două

am fi putut să dansăm pe umerii nopților jocul ielelor rătăcind printre zdrențe de ziuă cu pleoapele pline de somn îngenuncheată luna s-ar fi oprit preț de-un vis să zâmbească

Piele de fildeș port într-un dreptunghi de lemn când clipa asta îmi îngheață trupul, îmi seceră cuvântul și se-apropie de mine somnolent lăsând în urma-i dâre lungi de sare. Colindă clopotele

Sub lespedea tarziului amurg, Ascult cum moare timpul sfasiat, De dintii rosi ai clipelor ce curg In furia trecutului uitat. Mi-e dor de amintirile prea reci Ascunse sub o mantie de ploi, Cu

Uite , Am să-ți povestesc despre viața. Cică,a fost odată ca niciodată Un om ,un om care se plimba (Adam parcă,nici nu mai știu cum îl cheamă. E mult de când nu l-am mai văzut Ascunzându-și

într-o zi am să adorm cu tot cu tăcerile mele transparente prinse de tâmplă în ochiul tău imposibil de stâng o să-ți spun că mă dor cuvintele rupte de realitate și zborul fluturilor hai

vine o ploaie desfrunzindu-mă de ani să ne ascundem în acest moment să nu ne picure pe trup în suflet în acest cuvant culoarea ei de sânge și lividă nesățioasă liniște spre altceva