Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

vinovată sunt doar de amurg

1 min lectură·
Mediu
vinovată sunt doar de amurg
nu am nevoie de circumstanțe atenuante
să-ascult cum se frâng secundele
ca un codru de pâine sub tăișul mirării
în zborul meu de dincolo de toamnă
nu am nevoie
nici măcar de un motiv
să pot privi cum zilele se leapădă
de mine
îmbătrânind cu atâta transparență
vinovată sunt doar de amurg
și de faptul că încă n-am descoperit
în care anotimp rodesc tăcerile
cuvinte
054.283
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
70
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

colar gabriela. “vinovată sunt doar de amurg.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/colar-gabriela/poezie/83489/vinovata-sunt-doar-de-amurg

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dan-sirbuDSDan SÎRBU
... draga mea Gabriela, sunt copleșit de-a dreptu\' de adevărul ce reiese din sublimul tău poem, deși eu nu te consider deloc vinovată de apariția amurgului în viața noastră, a tuturor...

... \"vinovată sunt doar de amurg // și de faptul că încă n-am descoperit / în care anotimp rodesc tăcerile / cuvinte\" - nu-i așa că tânjim cu toții înspre o perpetuă cunoaștere a propriei noastre individualități (chiar și când nu ne aparținem)...?
0
@florin-nedelcuFNFlorin NEDELCU
´´vinovată sunt doar de amurg

și de faptul că încă n-am descoperit
în care anotimp rodesc tăcerile
cuvinte´´
:))(iti spun eu dar nu mai spui la nimeni!)
tacerile rodesc cuvinte in orice anotimp cu conditia sa fie niste taceri pline...
lasand gluma ,imi place poezia...are ceva magic asemenea unei tristeti care atrage si careia nu ii poti rezista
Admiratie si respect...........................FloriN.
0
CGcolar gabriela
Va multumesc pentru trecere si pentru ca ati lasat un semn pe marginea gandurilor mele.Intr\'adevar, amurgul il culegem fara sa cerem voie,cat despre anotimpul tacerilor,e o poveste mai lunga.
Florin, poti sa -mi spui linistit,nu stiu insa daca ma multumesc sa nu si verific.:)
Dan, adevarul nu tine cont de nimeni,el doar exista.
0
@radmila-popoviciRPRadmila Popovici
Nevinovată în fața adevărului vinovat de toate, simt că
nu-i dau de capăt, expui atît de simplu și inocent un mare adevăr, lăsînd o notă de tăcere și mister în inima cititorului, revin.
0
CGcolar gabriela
Radmila, suntem undeva la mijlocul unui drum,intr-o parte minciuna,în cealaltă adevărul ,intrebarea e nu încotro o luăm ci dacă p să ținem ochii deschiși când privim.
Te mai aștept
0