vinovată sunt doar de amurg

... draga mea Gabriela, sunt copleșit de-a dreptu\' de adevărul ce reiese din sublimul tău poem, deși eu nu te consider deloc vinovată de apariția amurgului în viața noastră, a tuturor...

... \"vinovată sunt doar de amurg // și de faptul că încă n-am descoperit / în care anotimp rodesc tăcerile / cuvinte\" - nu-i așa că tânjim cu toții înspre o perpetuă cunoaștere a propriei noastre individualități (chiar și când nu ne aparținem)...?

´´vinovată sunt doar de amurg

și de faptul că încă n-am descoperit
în care anotimp rodesc tăcerile
cuvinte´´
:))(iti spun eu dar nu mai spui la nimeni!)
tacerile rodesc cuvinte in orice anotimp cu conditia sa fie niste taceri pline...
lasand gluma ,imi place poezia...are ceva magic asemenea unei tristeti care atrage si careia nu ii poti rezista
Admiratie si respect...........................FloriN.

Va multumesc pentru trecere si pentru ca ati lasat un semn pe marginea gandurilor mele.Intr\'adevar, amurgul il culegem fara sa cerem voie,cat despre anotimpul tacerilor,e o poveste mai lunga.
Florin, poti sa -mi spui linistit,nu stiu insa daca ma multumesc sa nu si verific.:)
Dan, adevarul nu tine cont de nimeni,el doar exista.

Nevinovată în fața adevărului vinovat de toate, simt că
nu-i dau de capăt, expui atît de simplu și inocent un mare adevăr, lăsînd o notă de tăcere și mister în inima cititorului, revin.

Radmila, suntem undeva la mijlocul unui drum,intr-o parte minciuna,în cealaltă adevărul ,intrebarea e nu încotro o luăm ci dacă p să ținem ochii deschiși când privim.
Te mai aștept